Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017)
Regia: Martin McDonagh
Distribuția: Frances McDormand, Woody Harrelson, Sam Rockwell, Caleb Landry Jones, Lucas Hedges
‘Three Billboards Outside Ebbing, Missouri’ se poziționează ca principalul favorit al sezonului Oscarurilor, iar dacă va câștiga unele dintre statuetele din categoriile majore, va fi pe merit. Este destul de interesant faptul că tocmai un regizor britanic-irlandez a reușit să facă un film atât de clar despre acea parte pe care o cunoaștem atât de puțin din SUA – ‘America profundă’, cea care este departe de strălucirea marile orașe sau a lumii hi-tech. Cu toate acestea, nu ar trebui să fim uimiți, deoarece Martin McDonagh este un artist foarte special, dramaturg de mare talent, care și-a lărgit treptat scopul pieselor sale de la istoria și actualitatea politică irlandeză la realitățile britanice și, ulterior, la subiecte universale. Ca regizor de film, a început cu un film de scurt metraj a cărui acțiune se petrece în Irlanda, care a câștigat un premiu Oscar în 2006, pentru ca următoarele două lungmetraje să fie localizate în Europa (‘In Bruges’) și Hollywood (‘Seven Psychopaths‘). Povestea din ‘Three Billboards Outside Ebbing, Missouri’ are loc în inima Americii, aș spune aproape inima sângerândă a acestei țări, deoarece micul oraș din Missouri poate fi văzut ca un micro-model al realităților complexe ale SUA, cu prejudecățile și violența caracteristică, dar și cu omenia locuitorilor și încrederea în justiție și puterea de a vindeca a credinței. Calitatea filmului îl plasează undeva în aceeași ligă cu filmele fraților Coen și ale lui Tarantino.
Eroina principală, Mildred (Frances McDormand), este o femeie divorțată care muncește din greu pentru a crește doi copii, trăind dintr-un magazin de cadouri turistice într-un loc unde nu par să vină prea mulți vizitatori. Când fiica ei adolescentă este atacată, violată și ucisă, ea se simte vinovată de gândurile că ar fi putut împiedica moartea și mânioasă pentru ceea ce pare să fie tărăginarea cazului de către poliția locală condusă de șeriful Willoughby (Woody Harrelson). Ea își transformă furia în acțiune prin postarea de anunțuri care cer dreptate pe panourile publicitare pe un drum lateral, dar în scurt timp acțiunile ei o vor pune în conflict cu restul comunității.
Există multe nivele în care dezvoltarea acestei povestiri poate fi înțeleasă. Oameni că Mildred (și nu numai ei) sunt furioși, iar furia trebuie să fie canalizată în acțiune. Această acțiune trebuie însă să fie neapărat violentă? Violența are vreodată efectele dorite? Poate că aceasta este una dintre rădăcinile nivelului ridicat de conflicte și a polarizării pe care o detectăm atunci când observăm societatea americană în general și comunitățile mici, precum cea descrisă în film în special. Apoi, în viața adevărată, nimeni nu este nici sfânt perfect și nimeni nu este nici diavol pur. Șeriful este bolnav terminal, ceea ce face ca întreaga comunitate să-i ia partea în conflictul său cu Mildred și poate că inacțiunea lui este doar aparentă, poate că există crime care nu pot fi rezolvate decât din întâmplare. Viața nu este așa cum este prezentată în serialul TV „CSI” (deși un element CSI apare în poveste!). Acțiunile lui Mildred par a fi toate justificate, dar au ele efectul pe care-l dorește, aduc ele liniștea sufletească și, mai ales, aduc mai aproape soluția crimei care a luat viața fiicei ei? Poate fi obținută răscumpărarea prin luarea legii în propriile mâini sau prin pedepsirea vinovatului unei alte crime?
Scenariul reușește să aducă la suprafață personajele și mediul în care trăiesc. Jocul actorilor este superb. Frances McDormand ne face să uităm toate acele discuții despre lipsa unor roluri feminine puternice la Hollywood și ea poate fi pe drum spre un al doilea premiu Oscar pe deplin meritat. Cuvintele, privirea ei, tăcerea ei sunt toate de excepție. Mi-a plăcut jocul ei aici mai mult decât cel a lui Meryl Streep în „The Post„. Woody Harrelson oferă o altă performanță puternică, însă adevărata mare surpriză este Sam Rockwell, a cărui interpretare nuanțată a rolului lui Dixon (ajutorul șerifului) a fost complexă și subtilă și a reușit să depășească unul dintre puținele puncte slabe ale scenariului, schimbarea prea bruscă a caracterului său.
‘Three Billboards Outside Ebbing, Missouri’ este cel mai bun film pe care l-am văzut până acum în acest sezon. Filmul îi face pe spectatori să trăiască realitatea locului pe care îl descrie, îi face să se gândească la umanitatea care există în fiecare dintre noi, să discute despre nevoia de a acționa și despre nevoia de a găsi pacea sufletească, despre justiție și răzbunare și despre diferența dintre cele două concepte. La fel ca în multe alte filme bune, povestea și personajele sale continuă să fie cu noi mult timp după terminarea proiecției.
Nota: 9/10
