The Words (2012) – Hotul de cuvinte
Regia: Brian Klugman, Lee Sternthal
Scenariul: Brian Klugman, Lee Sternthal
Distributia: Bradley Cooper, Dennis Quaid, Jeremy Irons, Zoe Saldana, Olivia Wilde
Destul de multa nemultumire in media pe seama acestei productii.
Hm, eu cred ca e trendy sa te dai Gica contra, zeflemitor si satisit… E de bon ton sa consideri ca previzibilul (pentru unii) scade valoarea unei povesti, ca natura umana si-a scos la iveala deja toate secretele, dedesubturile si zvarcolirile si prin urmare nu mai prezinta interes si nimic nu mai avem de inteles si de invatat… Le-am fumat deja pe toate … Viata nu mai are ce sa scoata din buzunar in fata ochilor, mintii si simtirii noastre …
Ei, nu este chiar asa … pentru ca fiecare dintre noi, privind printr-o “fereastra” “lacrimile” ploii, obtine o reflexie personala filtrata de propria cultura, experienta, sensibilitate, intelegere.
Si povestea “Lacrimilor din fereastra” este atat de bine spusa, incat mesajele ei ajung la spectator. Nu sunt mesaje iluminatoare, nu sunt revelatii mistice sau stiintifice… Sunt mesaje universale valabile despre natura umana, despre chemarea si chinul de a scrie, despre forta talentului real al creatorului de povesti, despre dragoste si mai ales despre echilibrul fin si dureros dintre adevar si minciuna. Despre “intruchiparea a tot ce vrei sa fii in viata in confruntare cu realitatea a ceea ce nu aveai sa devii niciodata”. Despre “alegerile pe care le facem in viata”, despre “adevarul care te elibereaza” – pe de o parte, dar te si condamna definitiv in forurile cele mai intime si adeseori in relatia cu ceilalti. Si, nu in ultimul rand, despre pretul rascumpararii… adevarului, caracterului, iubirii, talentului, vietii…
Si despre ideea de care trebuie sa fim constienti atunci cand citim o carte buna sau care ne place: undeva, in spatele cuvintelor, se ascunde o poveste si alta poveste si alta poveste … fiecare apartinand cuiva anume si impreuna … omenirii!
Intr-un peisaj cinematografic presarat de violenta fizica, orori si explozii, explozii, explozii, iata si un film “tacut” al unor explozii interioare, al unor tragedii intime si “cel mai greu este ca trebuie sa traim cu ele”. “Realitate si fictiune”… inca o granita fina, care tine de factura interioara a fiecaruia dintre noi, creatori sau spectatori.
Un film de factura clasica, care juxtapune cursiv si inspirat planuri temporale si locale diferite si care mi-a placut, fara a-l considera extraordinar, dar caruia nu-i pot contesta valoarea povestii (scenariul si regia), a cinematografiei romantic aureolate (Antonio Calvache) (Parisul – orasul iubirilor), a coloanei sonore de mare muzicalitate (Marcelo Zarvos – vezi si Remember Me).
Si o interpretare pe care nici ca mi-o puteam inchipui mai pe potriva. Jeremy Irons foarte bun, amar si malitios, ingenunchiat de viata dar cu puterea unei recunostinta generoase… un rol secundar ridicat aproape la nivel de principal alaturi de Bradley Cooper (interpretul lui Rory Jansen). Bradley Cooper care a tinut mult la proiectul realizarii acestei pelicule, pentru ca i-a perceput potentialul si a considerat ca se poate exprima pe masura talentului sau in povestea psihologica plina de romantism si mister despre talent si travaliu si celebritate si adevar. Bradley Cooper – care mi-a lasat o impresie foarte buna in Limitless, imi confirma cu plus aceasta impresie pentru ca in acest film pune la bataie o gama larga de trairi si framantari bine compuse si transmise. Face parte din plutonul de varf al tinerilor actori contemporani. Si inteleg ca intre el si Zoe Saldana, cu ocazia realizarii acestui film, s-a legat o idila :).
Dennis Quaid putin cam incrancenat, poate justificarea fiind in macinarea psihologica a eroului interpretat, poate justificarea fiind in varsta biologica care i-a inasprit trasaturile :).
Eu va propun sa nu ocoliti acest film, consider ca va placea multora, chiar daca nu o vor recunoaste. Avem nevoie si de astfel de povesti de viata, ca sa intelegem ceva in plus despre oameni.
3 comments
ma bucur de prima recenzie pozitiva, sper sa apuc sa scriu si eu cateva cuvinte de lauda…din greseala am ajuns la film dar n-am regretat 😀
Am vazut ca majoritatea recenziilor spun ca este un film mediocru…mie unul mi-a placut fff mult…desi am ajuns la el datorita Oliviei:))
In timp ce criticii de pe RT se zbat in mediocritatea unor recenzii negative trase la indigomm iar IMDB-ul cu greu l-a urcat la un acceptabil 6,8/10, cineva, aici, a spus tot ce trebuia spus despre filmul asta. Film bun de 7,5/10, pe alocuri profund, bine jucat si bine regizat. Recomand si eu!