The Reader (2008) – Cititorul
Regia: Stephen Daldry
Distributia: Kate Winslet, Ralph Fiennes, Bruno Ganz, David Kross
Sunt doua filme diferite, doua povesti paralele care strabat The Reader, filmul lui Stephen Daldry, adaptare a romanului lui Bernhard Schlink.
Prima este o poveste de dragoste, una dintre acele povesti imposibile, care atunci cand se intampla sunt destinate tragediei. In Germania anilor 50 trezindu-se si refacandu-se dupa razboi el, Michael este un adolescent pe care sansa il intalneste cu Hanna, o femeie cu douazeci de ani mai in varsta decat el, cei doi traind una dintre acele legaturi interzise care se intampla insa in viata reala. O legatura exclusiv sexuala la inceput, pentru el o initiere, pentru ea o regasire poate a tineretii si o spargere a zidului de singuratate in care pare sa traiasca (nu o vedem niciodata in vreo relatie cu altcineva). La scurt timp dupa aceea relatia creste in complexitate, Hanna ii cere lui Michael sa-i citeasca din cartile sale de scoala (Intai citim, apoi facem dragoste) si aceasta dimensiune pare sa inceapa sa domine relatia. Ghicim ca Hanna nu stie de fapt sa citeasca, presupunere confirmata atunci cand fiind promovata din postul de controloare de bilete pe tramvaie la munca in birou este nevoita sa renunte la lucru si dispare din viata adolescentului.
Ii regasim pe eroi dupa un deceniu in imprejurari neasteptate. Michael este student la drept si asista la procesul unor paznice de la Auschwitz, si o regaseste pe Hanna pe banca acuzatilor, declamand in mod credibil mantra acuzatilor de rand in cazul Holocaustului. A ajuns paznic pentru ca era in cautarea unui loc de munca mai convenabil, a participat la selectii caci nu avea de ales, a hotarit ca mai bine sa lase 300 de evrei sa arda de vii intr-o biserica decat sa deschida usile si sa creeze dezordine, si asta pentru ca se simtea raspunzatoare de ordine. Decizii rele cu consecnte tragice. Nici Michael insa nu este capabil sa ia decizia care sa-i usureze Hannei o parte din vina, temandu-se sa-si dezvaluie legatura si sa depuna marturie ca nu ea putea fi cea care scrisese un raport incriminatoriu, care o punea pe o pozitie de responsabilitate mai mare decat cea reala.
Aici urmeaza partea colosal de frumoasa a povestii de dragoste. Ea este in inchisoare, el in afara incapabil sa-si realizeze viata, amandoi bantuiti de spectrul lipsei de putere in a lua decizia buna din punctul de vedere al moralei individuale dar contrara conventiilor sociale ale lumilor in care traisera. Nu se vor mai intalni decat odata, aproape de data planificata a elibararii ei. Pana atunci insa, el ii va inregistra si trimite lecturile cartilor lor preferate, iar ea va incepe sa invete sa scrie si sa citeasca pentru a-si invinge handicapul de o viata. Pentru lumea exterioara aceasta legatura pare tot o infrangere, pentru cei doi o expresie de dragoste care transcende timpul si varsta. Partea fizica a relatiei se terminase de mult cea spirituala continua si se inteteste. Pana intr-atat incat la apropierea datei eliberarii Hanna realizeaza ca o legatura reala nu isi are rostul intr-un trup imbatranit si intr-o lume care nu mai este cea pe care o parasise cu decenii in urma.
Aceasta este prima poveste. Cealalta este o poveste despre Holocaust, despre vinovatie si iertare, una dintre povestile cele mai complexe si mai dificile pe care le-am vazut.
Din ceea ce ne spune filmul intelegem ca Hanna nu a fost intr-adevar decat un pion in angrenajul masinii mortii. Hotaririle ei gresite nu au avut nicio baza ideologica, ci s-au datorat limitelor morale ale mediului in care a trait. Si totusi a cauzat mult rau, si pentru asta se simte vinovata, destul de vinovata pentru a-si asuma un grad mai mare de responsabilitate in crime decat in realitate. Nu isi pusese intrebari inainte de proces si condamnare, nu fusese niciodata confruntata cu consecintele actelor sale. Schimbarea incepe la proces si se desavarseste in inchisoare. Incercarea ei de absolvire este la fel ca si restul actelor sale, un act stangaci si neexplicat, caci Hanna nu este un personaj care stie sa explice.
Michael este jurist in devenire si apoi avocat. Apartine generatiei germane imediat de dupa razboi, care se trezeste si pune intrebari, intrebari care pentru el sunt cu atat mai dureroase cu cat este implicat emotional. Dragostea lui pentru Hanna este tradata de doua ori, odata prin parasirea si disparitia ei in anii 50, apoi prin reaparitia pe banca acuzatilor si dovezile crimleor pe care le-a comis. Trauma lui vrea sa simbolizeze in ochii autorului cartii trauma unei intregi generatii care se simte tradata de faptele comise de parintii lor.
Coexistenta celor doua povesti nu este lipsita de problematica. Sunt convins ca filmul este perceput diferit in Germania si in Israel de exemplu. Povestea de dragoste umanizeaza pe perpetuatorii crimelor si risca sa poata fi folosita sau interpretata ca o absolvire. Filmul (si cartea probabil) au meritul de a pune frontal si direct intrebarile care se cer intrebate, dar raspunsurile din film cat sunt nu vor multumi pe toata lumea. Exista in final o scena cheie in acest sens. Dupa moartea Hannei Michael o viziteaza in America pe una dintre supravietuitoarele crimelor la care participase Hanna pentru a-i inmana niste bani, singura avere lumeasca pe care ea dorise sa o lase supravietuitorilor. Inca un simbol, bine cunoscut supravietuitorilor Holocaustului si urmasilor acestora, al disputei in legatura cu acceptarea despagubirilor materiale platite de Germania. Femeia nu accepta banii si replica ei este Din ceea ce s-a petrecut in lagare nu se poate invata nimic. Nu am fost acolo pentru ca sa invatam ceva. Ce s-a intamplat acolo nu are nici logica, si nici morala.
Mi-ar fi placut sa vad fimul acesta realizat in intregime de o echipa germana. Din rolurile principale ale distributiei doar David Kross in rolul tanarului Michael este german, si este un actor extraordinar, care da in ciuda tineretii sale o replica de la egal la egal mult mai experimentatei Kate Winslet. Winslet a luat un Oscar absolut meritat pentru acest rol, aducand-o pe ecran pe Hanna la toate varstele, cu toata simplicitatea, inconstienta, vinovatia si umanitatea personajului. Ralph Fiennes (Michael la maturitate) nu m-a entuziasmat, dar sa fiu sincer pe mine Fiennes ma entuziasmeaza rar.
Filmul nu a avut prea mare succes de public, lumea este poate putin saturata de filme despre Holocaust. Spre deosebire de alte filme ale genului The Reader pune mai multe intrebari si da mai putine raspunsuri si mai ales sentinte. Cred ca intrebarile trebuie puse, dar o discutie lucida este dificila si poate fi la fel de complexa ca si situatiile in care se afla eroii. Cu toata problematica sa The Reader emotioneaza si cred ca va creste in aprecieri si va ajunge sa fie considerat in timp alaturi de filmele memorabile ale genului.
