The Night of the Generals (1967): Săptămâna Peter O’Toole

The Night of the Generals (1967) – Noaptea generalilor

Regia: Anatole Litvak
Scenariul: Koseph Kessel (adaptare pentru ecran), Paul Dehn (adaptare pentru ecran), Hans Hellmut Kirst (romanul), James Hadley Chase (  portretul unui general fanatic, in romanul sau  The Wary Transgressor – 1952)
Distributia: Peter O’Toole (Gen. Tanz), Donald Pleasence (Gen. Kahlenberge), Charles Gray (Gen. von Seidlitz-Gabler), Christopher Plummer (Maresalul Rommel), Omar Sharif (Maior Grau), Tom Courtenay (caporal Hartmann), Joanna Pettet (Ulrike), Philippe Noiret (Insp. Morand), Juliette Greco
Producatori: Anatole Litvak si Sam Spiegel

Inca un film din seria acelora asupra carora aproape o jumatate de secol scurs nu scade cu nimic valoarea informativa si artistica. Am vazut acest film, la timpul sau, atat pe ecranele bucurestene, cat si la televiziunea nationala… inca era posibil :). Si multi ani a reprezentat, prin impresia deosebita pe care mi-a lasat-o, o referinta a valorii talentului lui Peter O’Toole, secondat de o echipa de actori de zile mari. Si realizatori consacrati!

Numai daca ma refer la Omar Sharif, la Donald Pleasence sau la Tom Courtenay (neuitatul singuratic alergator de cursa lunga), toti sub bagheta lui Litvak,  evoluand intr-o tragica poveste plina de miez istoric extrasa din anii celui de-al doilea Razboi Mondial, mustind deopotriva de realitatile tavalugului trecerii armatelor germane din Polonia anilor ’42 (Varsovia ingenunchiata, evreii impinsi pe drumul fara intoarcere), pana in Parisul anilor ’44, trecand prin “complotul generalilor” nazisti si frematand deopotriva de un inspirat filon politist – cu trimitere la un abominabil criminal in serie – este clar pentru orice cinefil adevarat – ca acest film nu trebuie sa lipseasca din lista obligatorie de vizionat.

O lectie de cinema.

Care impleteste realitatile cumplite ale istoriei acelor ani, cu  povesti despre caracterele si actiunile acelora care au initiat si au condus aceasta istorie, cu exemple de sacrificiu si cu exemple de deviatii patologice. Razboiul a intensificat si a alimentat samburii de nebunie ai umanitatii.

“Crima este profesia generalilor”, cu scuza ca “ce este admirabil la scara mare este monstruos la scara mica!”.

Filmul este condus in stilul unui thriller de mare incarcatura psihologica, o incarcatura gradata cu mult mister si emotie, in care sunt mixate cu multa inteligenta analize pertinente privind importanta “datoriei – pur si simplu, doar datoria” in executia criminala a ordinelor, privind “minciuna ca factor hotarator in fabricarea eroilor, pe timp de pace si pe timp de razboi”, privind “lipsa de raspundere in fata crimelor razboiului – pentru ca … de fapt … responsabili sunt doar generalii – restul asigura doar fluxul documentelor!”

Adevaruri istorice care ar fi putut schimba mersul lumii, care ar fi putut stavili crimele, care ar fi putut salva multe milioane de victime, pentru ca generalii complotand impotriva lui Hitler spun ca “noi de doua ori am fost gata pentru el, el nu a fost gata pentru noi!”

Si in toata aceasta istorie a razboiului, generalul Tanz, tanarul erou de la Leningrad, “catelul lui Hitler”, cu staruinta pescarului care isi intinde plasele, organizeaza exercitii tactice asupra batranei Varsovii, asupra cladirilor ei impunatoare, asupra locuitorilor ei evrei impinsi catre zidurile inconjuratoare ale ghettoului … si acelasi spilcuit Tanz ucide salbatic o tanara prostituata. “Cadavrele zac pe trotuare ca pietrele de caldaram, ce mai inseamna o prostituata?”.

Insa exista un maior Grau, un politist fixist, un copoi hotarat sa prinda criminalul, un fel de Javert, care isi urmareste cu hotarare si intransigenta telul, acela de a-l prinde pe faptuitorul celor doua crime identice aflate la doi ani distanta una de cealalta si la mii de kilometri in spatiu … una la Varsovia in 1942, cealalta la Paris in 1944.

Nebunul insa nu se va preda niciodata, politistul cade sub glontul sau, inca o victima a “Valkyriei” esuate.

Este nevoie de inca 22 de ani pentru ca in Hamburg, dupa 20 de inchisoare executati de catre Tanz, acesta sa recidiveze cu o noua crima, identica celorlalte, din timpul razboiului. Si Inspectorul Morand, fost prieten al maiorului Grau si fost luptator in rezistenta franceza, activand acum in cadrul Interpol, sa il infrunte pe Tanz (aflat ca oaspete de onoare la festivitatea diviziei Nibelungilor) si sa il confrunte cu vina sa.

In sala uriasa in care urma sa aiba loc festinul batranilor hitleristi, peste masa incarcata de portelanuri si cristale, Tanz se impusca! Pentru ca nu mai are scapare, pentru ca martorul crimei sale din Paris, Hartmann, traieste si ii este adus in fata, de catre Morand.

Pentru ca asa cum spune cu regrete fostul general von Seidlitz-Gabler, “cand eram tineri am avut o cauza pentru care sa traim si daca era necesar, pentru care sa murim!” Tanz si-a avut singura sa cauza, nebunia! Pentru ea a trait si cu ea a murit!

Intre momentul prezentarii celor trei generali nazisti, responsabili asupra Varsoviei anului 1942 – Tanz, Kahlenberge si von Seidlitz-Gabler si momentele Parisului 1944, generalul Tanz – Peter O’Toole, este cel care captiveaza spectatorul si ocupa panza cinematografului. Silueta lui teapana si filiforma, in care toarna cu nemiluita coniac si tigari scumpe, mersul lui dezarticulat cu bratele impinse in spate, crizele manicale privind uniforma, manusile, oroarea de moarte (moarte pe care o raspandeste cu raceala si cruzime), figura lui turnata parca intr-o ceara rece care supureaza in nebunia cu care isi priveste tizul intru nebunie, atras de un van Gogh la care revine pentru a-si scufunda privirea in semiprofilul autoportetului acestuia … masca abominabila a nebuniei personale reflectata in nebunia timpului pe care il traieste si il alimenteaza.  Extraordinara scena in care nebunul inca in viata priveste autoportretul nebunului de la Arles. Si se recunoaste in el. Si fata ii este acoperita de o pelicula subtire de sudoare. Si il cuprinde ameteala. Extraordinara scena in care Tanz-Peter O’Toole se priveste in oglinda. Si sparge oglinda nemaiputandu-se privi. Sau oglinda singura plezneste, neputand suporta imaginea pe care e obligata sa o reflecte.

L-am vazut pe Peter O’Toole in toate filmele sale. “Noaptea generalilor” ramane insa preferatul meu. In mod sigur, o chestiune extrem de subiectiva. Si e normal si e bine sa fie asa!

Sa remarc si faptul ca desi – repet, au trecut aproape 50 de ani de la urcarea pe ecrane a acestui film, el ramane viu, proaspat si extrem de modern ca realizare cinematografica. Si aceasta si datorita directorul de imagine Henri Decae, a carui viziune estetica e bogata si credibila, care portretizeaza cu multa aplecare fiecare personaj si care creaza o ambianta istorica veridica. Si care – probabil – l-a iubit pe actorul O’Toole, sau poate camera de filmat l-a iubit in mod special, in toate filmele.

Coloana sonora este semnata de Maurice Jarre.

Si nu este singurul film in care Peter O’Toole beneficiaza de muzica lui Maurice Jarre – un exemplu fiind si Lawrence of Arabia.

De interes deosebit este informatia culeasa de pe IMDb – sectiunea Trivia, unde ni se spune in mare, fara sa citez exact, ca …profilul caracterologic al generalului Tanz a fost influentat de personalitatea din viata reala – colonelul – SS- Standardenfuhrer – Joachim Peiper. Peiper – unul dintre protejatii Reichsfuhrerului SS Heinrich Himmler (al doilea om in ierarhia Germaniei, dupa Adolf Hitler) – si a fost promovat in rang la varsta de 29 de ani. Unitatea lui Peiper, apartinand de Waffen-SS – Grupa Peiper din Divizia 1 SS – Leibstandarte SS Adolf Hitler – a fost cea direct responsabila de masacrul de la Malmedy al soldatilor americani capturati (descris in filmul din 1965 – “Battle of the Bulge” (caracterul inspirat de personalitatea lui Peiper a fost interpretat de Robert Shaw). Dupa razboi, Peiper a fost judecat pentru crime de razboi si condamnat la moarte. Sentinta a fost comutata de catre autoritatile de ocupatie americane, pe baza considerentului ca procesul a fost supus unei serii de ilegalitati si el a petrecut numai 11 ani in inchisoare, in ciuda faptului ca a comis crime de razboi atat pe frontul de Est cat si pe cel de Vest. Peiper, care era inca in viata in timpul filmarilor la aceasta pelicula, a fost asasinat in casa sa din Franta, probabil de catre comunisti francezi, in anul 1976.

Un exemplu graitor al reflectarii faptelor si istoriei adevarate in memoria de nesters a peliculei cinematografice.

Nota: 10/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=h2UVxede_Xs’]