The Man Who Knew Too Much (1934)
Regia: Alfred Hitchcock
Actori: Leslie Banks, Edna Best, Peter Lorre
Hitchcock a realizat doua versiuni ale lui The Man Who Knew Too Much si fanii maestrului vor discuta pana la bobina finala care dintre ele este mai reusita. Versiunea din 1934 deschide multe dintre retrospectivele organizate de cinemateci si de posturile de televiziune si cu ea incep un ciclu in care sper sa pot revedea si scrie despre majoritatea filmelor importante ale geniului suspansului dupa mai bine de trei decenii de la primele intalniri de la cinemateca din spatele Blocului Turn.
The Man Who Knew Too Much nu este o capodopera, are destule tare si sufera de limitari ale cinematografului conventional al anilor 30, si timpul nu a trecut peste el fara a lasa brazde adanci, dar in acelasi timp include multe diamante cinematografice care prevestesc marile filme ce vor urma. Povestea este destul de simplista, lipsita de complexitatea si misterul multora dintre filmele mai tarzii. O pereche instarita de englezi calatoresc in Europa, unde asista la o crima, cel asasinat fiind un agent englez, care le lasa cu limba de moarte un mesaj continand informatii despre un complot international care poate duce la … declansarea celui de-al doilea razboi mondial (ne aflam patru ani inainte de Munchen si cinci ani inainte de inceputul adevaratului razboi!). Pentru a le asigura tacerea, raii rapesc fiica cuplului, care traieste o dilema nu mult diferita de cea a cuplului din filme ca Ransom sau Man on Fire – sa colaboreze cu autoritatile sau cu criminalii in speranta de a-si recupera copilul?
Povestea se va termina cu bine, nu inainte de a trece prin scena celebra a atentatului de la concert pe care mi-o amintesc mai elaborata in filmul realizat cu doua decenii mai tarziu. Sub indrumarea oricarui alt regizor, filmul ar fi fost un esec total si ar fi fost complet ingropat in uitare in acest moment, lipsindu-i potentialul dramatic si intriga nedepasind mediocritatea.
Dar Hitchcock este deja Hitchcock si deodata apar in film cadre memorabile sau dialoguri iscate aparent din nimic care fascineaza spectatorul si il tintuiesc in scaun. Gasim deja in acest film si mirajul lui Hitchcock pentru elementele de interior care brusc filmate dintr-un unghi neasteptat creaza starea de insecuritate cum ar fi scara in spirala, si atractia pentru inaltimi ca refugiu aparent si mistificator, proiectand deodata eroii la marginea abisului. Apare si componenta onirica in scena de hipnoza din casa de rugaciune vazuta in parte din perspectiva hipnotizatului, cu o vedere subiectiva cu care Hitchcock este parca in dialog cu filmele suprarealiste ale lui Bunuel sau Dali care erau departe de a fi intrat la acea vreme in circuitul comercial.
Cea mai mai puternica trasatura a filmului este insa capacitatea lui Hitchcock de a-si indruma actorii. Edna Best este una dintre primele eroine tipic hitchcockiene – vulnerabila, dar radiind lumina interioara, si gasind la momentul cheie resursele de a deveni pivotul care schimba cursul actiunii. Cea mai splendida creatie actoriceasca din acest The Man Who Knew Too Much este insa cea a lui Peter Lorre intr-unul dintre cele mai fascinante roluri negative din filmele lui Hitchcock. Lorre, care parasise Germania cu un an in urma din cauza ascensiunii lui Hitler la putere si pe care undeva in continuarea carierei sale il astepta un rol in Casablanca se afla aici la primul sau rol in limba engleza si creaza aici un personaj negativ de o expresivitate vicleana, combinand machiavelianismul cu umorul – un tip de bad guy care ar putea face parte fara niciun fel de ezitare din distributia oricarui blockbuster contemporan din seriile James Bond sau Batman.
