The Lone Ranger (2013) – Legenda calaretului singuratic
Regia : Gore Verbinski
Scenariul: Justin Haythe, Ted Elliott, Terry Rossio
Producator: Jerry Bruckheimer , Gore Verbinski
Distributia: Johnny Depp, Armie Hammer, Tom Wilkinson, William Fichtner, Barry Pepper, James Badge Dale, Ruth Wilson, Helena Bonham Carter
Admiratia regizorului Gore Verbinski pentru western nu mai este un secret pentru nimeni mai ales dupa succesul repurtat anul trecut de oscarizatul “Rango”. “The Lone Ranger” s-a nascut din parfumul vestului salbatic combinat cu atmosfera “Piratilor din Caraibe”, totul amestecat bine cu efecte speciale specifice tehnicii moderne, la care s-a adaugat cel mai suav, comic inconfundabil ingredient : Johnny Depp.
Astfel am ajuns sa vizionam un film de vara, usurel, antrenant, cu actiune si umor, cu actori care sa-i garanteze priza la public, mare parte din sperantele de success fiind legate de Johnny Depp si al sau Tonto mai mult decat de omul cu masca – Armie Hammer.
Filmul debuteaza in 1933 cu un Tonto prea batran pentru a i se mai preciza varsta, demn urmas si reprezentant al indienilor anilor 1800, depanand povesti unui copil costumat precum Calaretul Singuratic. Suntem transpusi inapoi in Texasul anului 1868 pentru a fi martorii transformarii lui John Reid (Armie Hammer), faimos avocat de la oras, admirator al lui John Locke, cu ambitii de a avea influenta civilizatoare la frontier, in justitiarul vestului salbatic.
Trecem apoi prin scene generatoare de conflict, cei buni sufera, unii dintre cei dragi mor altii sunt tinuti captivi, trecutul apasator intuneca si tulbura prezentul, iar personajele negative isi arata adevarata fata.
Remarcabila este Helena Bonham Carter in rol de matroana, “echipata” cu un picior de fildes care se transforma, la nevoie, intr-o pusca pe cinste, o aparitie incantatoare, expresiva, cu calitati actoricesti insuficient exploatate de firul narativ.
Armie Hammer este fermecator, imprumuta din umorul lui Depp in abordarea personajului sau dar este prea bland si neconvingator in transformarea sa. Probabil “fratelui” sau din film – seriful Dan (James Badge Dale) i s-ar fi potrivit mai bine rolul de justitiar, dar aceasta este doar o parare.
“Raii” principali insa sunt perfecti, atat Latham Cole (Tom Wilkinson) om de vaza al comunitatii, viciat si ambitios pana la absurd, disimuland o preocupare sporita pentru progres si civilizatie cat si ticalosul canibal Butch Cavendish (William Fichtner). Din pacate Barry Pepper in rolul Capitanului J. Fuller este neconvingator, parte datorita interpretarii, parte datorita structurii personajului.
Am ajuns insa si la punctul in care trebuie sa recunosc – personajul meu favorit din toata istoria asta a fost calul alb ce va primi in final numele de Silver. Oameni buni, are calul asta niste scene dementiale, de la cea cu mormintele la cea cu sticlele de bere, nu mai zic de “zborul” artistic pe care il executa sau gratia cu care sta intr-un copac la final…
Fanii lui Johnny Depp vor fi insa incantati de prestatia favoritului lor. Desi a schimbat palaria de capitan (Jack Sparrow – Piratii din Caraibe) cu turbanul decorat cu cioara moarta (Tonto), restul a ramas la fel, ascuns insa sub un machiaj mai pronuntat, alb cu dungi negre.
Desi suntem in alt film, fara legatura cu franciza “Piratii din Caraibe” (alta decat regizor/scenaristi/producator si actor principal – hm, poate aici a fost problema, prea multe in comun?) Tonto vorbeste ca Jack, imprumuta din mimica sa, ba chiar practica acelasi tip de umor, de fapt este Jack Sparrow costumat in indian. Cu toate acestea e simpatic si amuzant si captiveaza atentia ori de cate ori apare pe ecran.
“The Lone Ranger” abunda in scene de actiune desfasurate in vestul salbatic, in galopul cailor, printre gloante suierand, poduri si cai ferate aruncate in aer. Vedem pistoale stralucitoare, saloane pline de viata, trenuri de epoca si urmariri pe acoperisul lor, mine de argint pe teritorii indiene, lupta pentru supravietuire si/sau pentru imbogatire. Ceea ce nu gasim este insa continuitate si vlaga in aceste actiuni. Este ca si cum asistam la o insiruire de cadre fara legatura intre ele alta decat eroii principali. Cu toate aceste neajunsuri, publicul spectator va savura partile bune si umorul intr-o seara de vara fierbinte, si nu va fi foarte dezamagit pentru ca dupa doua ore si jumatate de proiectie starea de bine se va fi instalat deja…
Nota: 6/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=L9DDCKVrZfU’]
1 comment