The Invention of Lying (2009) – Inventia minciunii
Regia: Ricky Gervais
Producător: Ricky Gervais
Scenariul: Ricky Gervais & Matthew Robinson
Distribuția: Ricky Gervais, Jennifer Garner, Jonah Hill, Tina Fey, Rob Lowe
Două cuvinte: Ricky Gervais. Unul dintre cei mai cunoscuți comedianți ai Angliei, marele actor regizează primul său film, o comedie romantică plasată într-o lume mult diferită de a noastră, o comedie britanică pentru un public american. Suntem într-o lume unde nimeni nu știe să mintă. Tot ce spui poate fi doar adevărat, fapt ce determină şi un comic de situație original, deoarece, pentru mincinoșii și viclenii de noi, o lume fără fals pare complet imposibilă.
Mark (Ricky Gervais), un scenarist fără multe speranțe, proaspăt șomer și amenințat cu evacuarea din apartamentul său, având o potențială iubită superbă, Anna (Jennifer Garner), dar care nu îl place, descoperă inexistentul. El inventează minciuna, iar din acel moment, viața lui devine un amalgam de minciuni și adevăr, o viaţă „normală” pentru noi. Spune minciuni pe care toți ceilalți le iau drept adevăruri, o câștigă pe Anna, scrie un scenariu despre extratereștii în secolul 13, intitulat ”Ciuma”, etc. Momentul lui de glorie vine după moartea mamei lui, atunci când creează ”Omul din Cer”, un Dumnezeu care până în acel moment nu existase, cu legi scrise pe cutii de pizza.
Scena în care mama lui Mark moare este de o sensibilitate extraordinară, ilustrând frica tuturor de moarte și teama noastră de a ne pierde cele mai apropiate persoane. Ea ne arată o latură extrem de emoționantă a lui Mark și a lui Ricky Gervais, care oferă un joc perfect în timp ce îi descrie mamei sale un Rai inventat de el, unde ea va putea fi tânără din nou şi va putea dansa cu toți vechii ei prieteni. Pentru noi, aceasta este perspectiva Raiului pe care am mai auzit-o. Pentru lumea lor, Raiul abia apăruse.
Un film plăcut, ușor de digerat, „Invenția minciunii” este recomandat pentru o seară în familie, pentru comedie și romantism, fără a cădea în siropos. Filmul nu atinge profunzimi filosofice, însă are un mesaj important legat de adevăr și minciună și de urmările minciunilor: ideea de a avea o lume unde toți cred absolut orice, îi poate face să pară naivi și chiar prostuți. Numai că aici un mincinos trăia într-o lume de adevăr şi nu invers.
2 comments
bine ai venit Deea :)imi place alegerea ta de debut 🙂 a fost simpatic filmul. nici nu stiam la ce sa ma astept cand l-am urmarit, dar pana la urma ideea a fost nebuna. cum ar fi o lume ca asta ?
Multumesc mult! Ma bucur foarte mult ca v-a placut si recenzia, si filmul! 🙂