The Hunger Games: Catching Fire (2013) – Jocurile Foamei: Sfidarea
Regia: Francis Lawrence
Distribuţia: Jennifer Lawrence, Josh Hutcherson, Liam Hemsworth, Donald Sutherland, Elizabeth Banks, Lenny Kravitz, Stanley Tucci, Philip Seymour Hoffman, Woody Harrelson
Călătoria lui Katniss continuă în ciuda dorinţei protagonistei de a rămâne departe de tot ceea ce înseamnă Jocurile Foamei şi Capitoliu. Katniss şi Peeta sunt nevoiţi să continue minciuna poveştii lor de dragoste şi să facă un tur al celor 12 districte, pentru a calma mulţimea, care vede în Katniss o luptătoare, un simbol al eliberării, situaţie prevăzută de către preşedintele Snow la sfârşitul primului film. Când această „gaiţă zeflemitoare” devine un pericol evident pentru tirania lui Snow, acesta decide să o elimine având grijă să-i pregătească ceva pe măsura importanţei ce i se oferă de către locuitorii tuturor districtelor.
La cea de a 75-a ediţie a Jocurilor Foamei, proaspăt numitul organizator de jocuri, Plutarch Heavensbee, intrerpretat de Philip Seymour Hoffman, propune ca tributurile de anul acesta să fie alese din câştigătorii ediţiilor precedente. O decizie nefastă pentru toate tributurile câştigătoare, un pumnal pentru inimile acestora şi o zdruncinătură serioasă pentru echilibrul lor mental. Pe durata pregătirilor pentru noua ediţie o răsturnare de situaţie are loc, iar răzvrătita Katniss primeşte un statut de care a fugit şi probabil va fugi mereu, tocmai pentru că sensibilitatea, moştenită de la mama ei, işi face simţită prezenţa în cea de a doua parte a filmului. Dacă in The Hunger Games, Katniss părea o războinică, puţin intimidată de fastul şi măreţia Capitoliului, în cea de a doua parte observăm o evoluţie a personajului spre o sensibilitate extrem evidenţiată. Katniss este o persoană ce s-ar sacrifica pentru cei dragi, o persoană incapabilă să reprezinte lumea ce vede în ea o speranţă pentru că nu are puterea să-şi asume sacrificiile celor dragi. Sfidarea face parte din ea, dar mult mai puternic este instinctul de conservare. În ea zace o forţă, un foc ce mocneşte, dar pentru ca flăcările să apară are nevoie de suport, fie din partea lui Cinna (Lenny Kravitz), artistul a cărui operă strigă după libertate, sau din partea lui Peeta, muntele de care are nevoie un suflet plăpând să reziste avalanşei de atacuri primite din toate direcţiile.
Peeta este mult mai profund în acest film, dezvoltarea lui este armonioasă şi este trasată în două direcţii principale: iubirea pentru Katniss şi implicit sacrificiul, dar şi lupta pentru libertate şi conştientizarea locului ocupat de Katniss în acest război. Peeta reprezintă stâlpul emoţional pentru Katniss, este persoana care reuşeşte să o calmeze, să o îmbărbăteze, dar printr-o modalitate mai puţin obişnuită şi anume, lasându-se salvat şi apărat de Katniss la fiecare pas, facând-o în acest fel să se simtă puternică. Relaţia lor este ciudată şi cunoaşte schimbări radicale în funcţie de mediul în care se află cei doi protagonişti. Un rol important în această relaţie îl are Gale, spirit războinic, asemănător lui Katniss, dar care, spre deosebire de ea, este pregătit pentru sacrificiul altora pentru eliberarea districtelor de sub tirania Capitoliului. Nu am citit cărţile şi deci nu aş putea să spun ce a urmărit autoarea Suzanne Collins (The Underland Chronicles) prin crearea acestui „triunghi amoros”, expresie ce apare adesea în articolele dedicate acestui film. De asemenea, nu aş şti să spun dacă scenariul a urmărit întru totul mesajul autoarei. Regizorul filmului afirma într-un interviu că va încerca în Catching Fire să ofere mai multă vizibilitate relaţiei dintre Katniss şi Peeta, atât de ştearsă în prima parte a poveştii. Se pare că regizorul şi-a păstrat promisiunea, publicul având posibilitatea să afle mai multe despre relaţia dintre cei doi. Observăm instabilitatea lui Katniss, care îşi dovedeşte vârsta de 17 ani prin poziţionarea ei între cei doi băieţi, Peeta şi Gale, atât de diferiţi, dar atât de potriviţi pentru adolescenta care devine peste noapte simbol al eliberării.
Filmul poartă semnătura lui Francis Lawrence, cunoscut pentru regia multiplelor videoclipuri pentru Britney Spears, Will Smith sau Aerosmith. Printre filmele semnate de el se află Constantine (2005), I am Legend (2007) sau Water for Elephants (2011). Stilul său impetuos şi îndrăzneţ se resimte şi în Catching Fire, peliculă ce uimeşte prin exuberanţă şi grandoare, prin multitudinea de teme şi simboluri folosite. Lawrence afirma într-un interviu oferit revistei NY Magazine că 80% din reuşita sa se datorează numelor mari precum Jennifer Lawrence şi Hoffman prezente în film. Chiar dacă actorii sunt importanţi, mai ales în cadrul unui blockbuster, totuşi din punctul meu de vedere, filmul reprezintă o combinaţie oferită de mult mai mulţi factori. Şi probabil Lawrence are în vedere acest lucru căci pe lângă actori de renume, a ales şi scenarişti premiaţi cu Oscar: Simon Beaufoy (Slumdog Millionaire) şi Michael Arndt (Toy Story 3). De asemenea, regizorul a folosit camere IMAX pentru a filma anumite scene din Catching Fire pentru a reuşi să surprindă mai bine complexitatea imaginilor prezentate în a doua parte a poveştii. O diferenţă faţă de predecesorul său, Gary Ross, regizor al primului film din serie, constă în eliminarea camerei mişcate, tehnică folosită de Gary pentru a evidenţia imensitatea trăirilor celor doi protagonişti în cadrul jocului.
Un aport important la succesul filmului este adus de costumele protagoniştilor, o combinaţie între stilul army care oferă protagoniştilor un aer misterios şi o doză de sălbăticie, şi stilul elegant, misterios, fantezist şi futurist prezent la Capitoliu. Costumele poartă semnătura lui Trish Summerville, care şi-a lansat şi o colecţie intitulată Capitol Couture pe Net-a-porter, costume designer ce a realizat costumele şi pentru The Girl with the Dragon Tattoo în 2011. Rochiile haute couture realizate pentru acest film sunt de o frumuseţe extraordinară, dovadă că barierele normalului pot fi depăşite şi că designul vestimentar a devenit o artă.
Consider că actorii nu mai au nevoie de nici o introducere, tinerii deja s-au transformat în vedete, bucurându-se de o notorietate poate mai mare decât a actorilor trecuţi de prima tinereţe. Premiata Oscar de anul acesta, Jennifer Lawrence, despre care Gary Ross afirma că este un talent pe care îl întâlneşti o dată în viaţă. E un fel de Lionel Messi, acordă de data aceasta mai multă atenţie personajului, conferindu-i profunzimea, sensibilitatea şi instabilitatea care o reprezintă atât de bine pe Katniss. Publicaţiile şi actorii care au lucrat cu ea o caracterizează drept un tomboy, prin urmare aş tinde să cred că Jennifer s-a identificat destul de mult cu protagonista, lucru ce i-a uşurat considerabil munca. Altfel, cred că este imposibil să nu observi prezenţa unor actori carismatici precum Donald Sutherland, Stanley Tucci, Philip Seymour Hoffman sau Woody Harrelson, prezenţe încântătoare cu roluri importante, studiate şi transpuse pe marele ecran cu consistenţă.
The Hunger Games nu mai este o simplă poveste ci a devenit un fenomen internaţional, care promovează muzica, moda, jocurile video, un film ce se alătură seriilor Harry Potter, Lord of the Rings sau Twilight, şi care sfidează realitatea mai mult decât celelalte, tocmai prin rezonanţa lumii prezente în film în realitatea ce ne înconjoară: inegalităţi şi lupta pentru supravieţuire. Spre deosebire de prima parte, Catching Fire se bucură de o grandoare şi un statut mai important în lumea cinematografică, se concentrează mai mult pe protagonişti şi pe evidenţierea personalităţii acestora, precum şi a locului ocupat de fiecare în lupta ce se anunţă. Rămâne de văzut dacă scânteia ce tocmai a răsărit este suficientă pentru susţinerea revoluţiei.
Notă: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=PH-n39PCXp8′]
4 comments