The Girl with the Dragon Tattoo (2011) – Fata cu un dragon tatuat
Regia: David Fincher
Distributia: Daniel Craig, Rooney Mara, Christopher Plummer, Stellan Skarsgård, Robin Wright
Nu cunosteam scrierile lui Stieg Larsson, nefiind un pasionat nici al literaturii scandinave si nici un apropiat al literaturii de factura politista (desi filmele de calitate ale acestui gen le urmaresc cu mare placere). Nu am vazut nici filmul suedez lansat, din cate stiu, in anul 2009 avand ca subiect aceeasi adaptare a romanului lui Larsson, asa ca filmul despre care doresc sa va vorbesc astazi a fost o totala surpriza pentru mine, necunoscand nici personajele, nici povestea, lucru la care va sfatuiesc si pe dvs. Asa ca: duceti-va, urmariti filmul, nu cititi acum restul recenziei si reveniti cu impresii dupa ce veti urmari acest film in necunostinta de cauza. Merita sa faceti lucrurile in aceasta ordine!
Doua povesti paralele ale unor personaje unite doar printr-un singur fir ne sunt relevate in primele zeci de minute ale filmului. Pe de o parte, il avem pe Mikael Blomkvist, un ziarist de investigatie (interpretat de Daniel Craig, care se potriveste de minune si unui rol de investigator, fara o actiune violenta tipica agentului 007), care tocmai fusese concediat de la o revista pentru ca s-a bagat… unde nu-i fierbe oala. Dovada ca nu numai la noi interesele financiare sunt mai mari decat cele personale, puterea este mai importanta decat munca profesionista. Cu pregatiri necesare, i se ofera o slujba extrem de interesanta, dar in acelasi timp neasteptata: sa investigheze disparitia unei tinere care provine dintr-o familie aristocratica, din indepartatul Nord, disparitie inca nerezolvata de nimeni la peste 40 de ani de la producerea ei. Asa ca drumurile noastre ne duc spre Nord…
Pe de alta parte, aparitia care ne farmeca privirile, nu neaparat din cauza aspectului fizic, ci datorita unei personalitati reci si puternice, este tanara Lisbeth Salander (interpretata de necunoscuta pana acum Rooney Mara), ce ofera adevarata savoare a povestii si a filmului. Dintr-o familie dezorganizata, traind pe seama unui tutore care devine repede muribund (poate tocmai pentru a o descoperi pe Ea), este in acelasi timp detasata de orice se intampla in jurul ei, fiind preocupata mai degraba de avantajale imediate decat de violul careia ii este supusa, dar si una dintre mintile agere ale investigatorilor suedezi, fiind repede descoperita de Mikael, care o ia ca ajutor in cercetarea sa.
Nu le este usor sa se lupte cu cei din clanul Vanger, o lupta psihologica ce a fost dusa si de alti multi detectivi inaintea lor, dar farmecul rezida in faptul ca nu suntem in niciun momentul constienti de mersul anchetei, indiciile sunt putine si greu de descifrat dupa atata timp, iar actiunea nu este deloc previzibila. Cum altfel as fi reusit sa stau in miez de noapte cu ochii larg deschisi la un film de peste doua ore, daca el nu ar fi fost atat de antrenant si plin de mister. Lisbeth este priceputa in ale informaticii, iar pentru un om care este pasionat de asa ceva, in mod sigur povestea capata si mai mult interes, descoperind cat de usor accesibile sunt informatiile pentru cineva intr-adevar priceput. David Fincher (pe care nu mai este necesar sa il prezint) face aici o treaba excelenta, imbinand nota necesara de policier cu elementele de mister care imi permit sa spun ca, pentru mine, e un film aproape de perfectiune, caruia nu ma sfiesc sa ii acord:
6 comments
Sincer am vazut ambele variante ale filmului, 2009 si 2011 si cel de 2009 mi-a placut mai mult! E mai detaliat, pare mai original daca pot sa spun asa, pune mai mult accent pe ancheta decat pe viata personala a personajelor, iar finalul e misterios la cel de 2009 fata de finalul brusc si trist al celui de 2011! eu recomand ambele variante dar merita mai mult varianta suedeza de 2009!
Am tot zis sa astept pana sa vad si varianta din 2009, cand e vorba de un remake este destul de dificil sa ai o parere obiectiva daca vezi filmele la distanta scurta intre ele.
La sugestia ta, o sa incerc sa il vad cat mai repede pentru a compara cele doua filme (desi e greu acum sa ii dau mai mult de nota 10, cat am dat la varianta din 2011)…
Merci de vizita si cometariu, te asteptam mai des 🙂
Aseara am vazut filmul in varianta 2011.Sunt de acord ca e un film bun , chiar foarte bun.
Mi-au placut imaginile din generic, imagini care erau demne de un film SF si muzica insotitoare parca imi gadila placut urechea, ca tarziu sa-mi dau seama ca era muzica imprumutata de la „Led Zeppelin” si prelucrata de cativa interpreti care abia se nasteau cand a aparut „Immigrant Song” !!!Macar din respect puteau sa puna in generic numele formatiei „Led Zeppelin” ( e drept ca la final-cine mai are rabdare sa citeasca- pe ecran se deruleaza numele tuturor celor implicati direct si indirect in realizarea filmului si acolo este o mica nota unde apare:IMMIGRANT SONG , WRITTEN Jimmy Page and Robert Plant (pentru cine nu stie , chitarist si respectiv vocalist in formatia Led Zeppelin).
Filmul mi-a placut, chiar daca este un pic prea lung.M-a surprins interpretarea lui Daniel Craig pe care il stiam doar din roluri „dure”. De asemenea mi-a placut si noua lui partenera, si bineinteles nemuritorul Cristopher Plummer.
Nu-i dau filmului nota 10 ,dar 8,50-9 merita
La mine s-a „mulat” perfect pe starea pe care o aveam la momentul vizionarii. Si faptul ca m-a tinut treaz la o ora inaintata din noapte (ceea ce putine filme o fac) m-a determinat sa ii acord nota maxima.
O sa ii dau insa o sansa si variantei scandinave, unii o lauda si pe aceea, chiar mai mult decat pe aceasta. Nu ma pronunt pana nu vad…
Am si varianta scandinava, dar ceva parca ma retine sa-l vizionez.
Am si varianta scandinava dar parca ceva ma opreste sa o vad.