Viața haotică a Nadei Kadic / The Chaotic Life of Nada Kadic / Kaoticni zivot Nade Kadic (Mexic/Bosnia și Herțegovina, 2018)
Regia: Marta Hernaiz Pidal
Cu: Aida Hadzibegovic, Hava Dombic
Simpla alăturare a celor două țări atât de îndepărtate atât geografic, cât și cultural, ne pune pe gânduri. Cum de au ajuns tocmai Mexicul și Bosnia să colaboreze pentru realizarea unui film? Răspunsul îl găsim aruncând o privire peste biografia regizoarei: tânăra Marta Hernaiz Pidal s-a născut în Mexico City, unde a absolvit și universitatea „Centro de Diseno Cine y Television”, însă studiile masterale și le-a finalizat în Bosnia și Herțegovina, la școala Film.Factory a faimosului regizor Bela Tarr.
„Pot spune că timpul petrecut în Sarajevo a fost ca un ritual de trecere în educația mea de regizoare; mi-a oferit o nouă perspectivă asupra vieții”, afirmă Hernaiz Pidal pe site-ul casei de producție, www.cinevendaval.com. Filmul, îndreptându-se puternic în direcția documentarului, a avut premiera la Berlinale, în acest an. Se încadrează perfect în tema festivalului care ni l-a adus în atenție: HipTrip, primul și singurul festival de film de călătorie din România. Este un „roadtrip movie” având ca protagoniste o mamă singură (Nada) și pe fetița ei (Hava). Din dorința Nadei de a rupe ritmul haotic al vieții sale de zi cu zi, cele două pornesc la drum prin Bosnia și Herțegovina, într-o mașină Yugo veche.
Deși, la prima vedere, subiectul nu pare nici inovativ, nici incitant, importanța filmului este explicată chiar de Aida Hadzibegovic (Nada): „(…) situația din Bosnia este foarte dificilă, când vine vorba despre copiii cu nevoi speciale, mai ales copiii care suferă de tulburări din spectrul autist” (potrivit www.moreliafilmfest.com). Director de programe la Film.Factory, Hadzibegovic nu este actriță de profesie, ci a scris scenariul împreună cu regizoarea, iar aceasta a convins-o să apară în film, împreună cu fiica sa. Pentru a o ajuta pe fetiță să se acomodeze cu ideea, s-a filmat cu o echipă de bază formată din oameni deja cunoscuți, în apartamentul în care cele două locuiesc de fapt.
Într-un amestec de comic situațional și suită de drame mărunte, filmul spune o poveste fără final, povestea unei mame care primește prea puțină susținere din partea societății, și care găsește cu greu înțelegere. Autoritățile refuză să îi ofere asistență financiară din cauza lipsei unui diagnostic concret pentru Hava; șefii nu sunt defel îngăduitori când le solicită păsuiri de la ședințe și întâlniri, fiindcă nu are cine să îi ia fetița de la grădiniță – și până și personalul de acolo este caustic la adresa întârzierilor repetate ale celor două, susținând că „îi deranjează pe ceilalți copii”.
Cu toate acestea, sensibilitatea aparte a filmului și autenticitatea protagonistelor găsesc soluții prin care să detensioneze încordarea de fiecare zi. Pentru a o convinge pe Hava să mănânce, Nada pornește programul de „hipnoză”: deschide televizorul pe un canal pentru copii. Altă scenă le surprinde pe cele două jucându-se cu aspiratorul, iar scenele finale, în care călătoria lor spontană și complicată se apropie de final, oferă și răspunsuri la întrebări precum „Dar de ce nu o ajută nimeni?”.
„Viața haotică a Nadei Kadic” este o relatare fidelă și sensibilă, fără exagerări „artistice” și fără scene de umplutură. Chiar și momentele care se lungesc, punând la încercare răbdarea spectatorilor, își au sensul în construcția unitară a scenariului. Realismul său deloc tragic, impresia că situația rămâne mereu sub control, lipsa dramelor inutile – toate acestea îl prezintă drept o rețetă „de succes” pentru încă o încercare de a înțelege dificultățile de adaptare ale copiilor cu autism și eforturile părinților de a le fi alături și, totuși, de a-și menține propria viață pe linia de plutire.
