Sykt lykkelig (2010) – Happy Happy – Cumplit de fericita
Regia: Anne Sewitsky
Scenariul: Ragnhild Tronvoll, Mette M. Bolstad (piesa de teatru)
Distributia: Agnes Kittelsen, Henrik Rafaelsen, Joachim Rafaelsen, Maibritt Saerens, Oskar Hernaes Brandso
Chiar nu-mi amintesc sa fi vazut in ultimii ani vreo productie norvegiana pe ecranele romanesti – si mai ales, o comedie!
Si prin urmare, am avut surpriza unui tablou insolit al principalului nucleu social al umanitatii – familia – evoluand in spatiul specific al nordului Europei, in mijlocul frumusetii intinderilor acoperite de albul zapezilor pure. Si de fapt avem de-a face cu doua familii tinere, ambele macinate de derapaje sentimentale si sexuale, pe care viata le aduce alaturi in momentele de criza ale relatiilor lor conjugale si pe care tot viata – in cel mai neasteptat mod, le pune in situatia de a-si constientiza starea, de a-si analiza optiunile si de a lua deciziile potrivite pentru viitorul lor.
Si avem un prim cuplu, sosit din Danemarca, dintr-un mediu citadin si cu un grad de instructie superior, care aterizeaza in aceasta mica asezare norvegiana, invaluiti intr-un cocon de vina si de tristete, dar pregatiti sa intre intr-o perioada de convalescenta psihico-sentimentala dupa o aventura extraconjugala a sotiei. Cel de-al doilea cuplu, localnic si care le pune la dispozitie cu chirie primilor, o casa alaturata lui, pare sa pluteasca intr-o stare de fericire de-a dreptul neurotica. Mai ales, ea – Kaja, sotia lui Eirik, pare hotarata sa se convinga pe ea, dar si pe noii ei vecini, cat de implinita se simte in mijlocul familiei ei, corcolindu-l pe pustiul istet Theodore si alaturi de un sot ahtiat dupa vanatoarea de reni impreuna cu amicii.
Ei – si de aici incolo, incepe spectacolul comediei umane, dar cu un fior subtil de tragism, pentru ca fiecare dintre cele patru personaje mature ascunde asteptari neimplinite si se incapataneaza in a-si imbraca si etala viata in haine colorate inchipuite. Socializarea lor in jurul cinei si in compania nelipsitului alcool in peisajul nordic, conduce la explozia momentului adevarului! Fiecare dintre cele doua cupluri isi urla in gura mare greselile si frustrarile sexuale! Si de aici incolo, pasul este facut catre experimentele incrucisate 🙂 Si exista multa sinceritate, dar si disperare in aceste de doua ori triunghiuri sexuale care se etaleaza cu multa naturalete si surpriza sub ochii nostri. Scene de sex induiosatoare, scene fruste de nuditate zbenguindu-se printre troiene de zapada, scene hilare reflectate in ochii pustiului Theodor – chinuitor de matur prin atitudinea sa, scene care izoleaza aceste doua cupluri impreuna cu copiii din dotare intr-o sfera impura plutind in atmosfera aseptica inconjuratoare. Nu lipseste bineinteles si problematica homosexualitatii nerecunoscute si ascunsa ani de zile cu multa hotarare si avem de-a face cu cate aici cu cateva scene inteligent conduse si motivate.
Motivata este atitudinea si atasamentul fata de ideea de familie a Kajei, care vine din faptul ca a fost un copil abandonat de familie si crescut fara caldura si iubirea unui adevarat camin, motivata este si hotararea sotului ei, Eirik, de a-i oferi ceea ce ce nu avusese ea niciodata, motivate sunt si hotararile finale ale celor doua cupluri, de a-si insui lectia de viata, de a ierta si de a-si reconstrui casniciile si relatiile, de data aceasta pe mai multa incredere si comunicare. Insa daca vorbim de motivari, nesustinute ca motivatie mi se par relatiile ciudate care se nasc intre cei doi pusti ai cuplurilor, blondul Theodore si Noa, baietelul african adopat de familia daneza. Inspirat de cartile sale de povesti si de aventuri, Theodore il transforma pe Noa in sclavul sau negru, pe care il supune tuturor rigorilor acestui rol. Dincolo insa, de acest subplot nitel neinspirat in viziunea mea, pustii joaca foarte bine, mai ales blondul Oskar Hernæs Brandsø.
Opinia regizoarei Anne Sewitsky tânăra de origine norwegiană, a cărui debut regizoral în film de lung-metraj este Cumplit de fericită | Sykt lykkelig este aceea ca: „Am vrut să spun povestea unei persoane care insistă să fie fericită. Indiferent de cât de fără speranță și de tragică poate fi lumea, ea continuă să zâmbească. Kaja trăiește prin intermediul celorlalți, vrea să fie ca restul lumii, poate din cauza lipsei unei baze individuale. Forța care o conduce devine fericirea; a transformat bucuria în strategia ei de supraviețuire”!
Cei patru interpreti sunt extrem de naturali in situatiile in care ii arunca partiturile si evolutia cuplului de situatie Kaja (Agnes Kittelsen) si Sigve (Henrik Rafaelsen) mi s-a parut exemplara. De altfel, Agnes Kittelsen (Kaja) a fost nominalizată pentru Cea Mai Bună Actriţă la Premiile AMANDA Norvegia, iar Henrik Rafaelsen (Sigve) a câştigat premiul pentru Cel Mai Bun Actor (in 2011).
“Corul antic”, care puncteaza repetitiv actiunea, este format dintr-un cvartet masculin, care uneori a capella, alteori cu acompaniament orchestral, in stil gospel, sugereaza meandrele existentiale ale povestii, avand in general morala “ we promise a better world” 🙂 O gaselnita simpatica care adauga culoare si umor filmului.
Filmul a castigat la Sundance Film Festival in 2011 Grand Jury Prize si este propunerea Norvegiei pentru Premiile Academiei Americane de Film – OSCAR 2012.
1 comment