Sunt o babă comunistă (2013)

Sunt o babă comunistă (2013)

Regia: Stere Gulea
Distribuția: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Valeria Seciu, Anca Sigartău, Collin Blair

Am apreciat atât de mult romanul lui Dan Lungu, care a stat la baza acestui film, încât l-am recenzat chiar de două ori, una dintre aceste recenzii fiind publicată în urmă cu ceva timp și pe Filme-carti.ro. Chiar dacă nu este o capodoperă, am considerat că romanul autorului român înfățișează o realitate destul de crudă a nației noastre, cea a nostalgicilor întru comunism, cei care cred cu toată convingerea că atunci era mai bine, că vremea când totul ni se oferea pe tavă și când tot românul ”se descurca” era un fel de Paradis terestru, niciodată posibil a fi reînviat. Scriam atunci: ‘Romanul lui Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!”, ar trebui să fie predat la şcoală, aprofundat şi apoi explicat pe larg părinţilor şi bunicilor noştri, dar şi celor care sunt prea tineri şi care consideră că perioada comunistă a fost o „binefacere”.’ Așadar, pentru mine, apariția filmului regizat de Stere Gulea a fost un moment pe care nu puteam să îl ratez, pentru că diferențele dintre trecut și prezent trebuie reamintite, trebuie descrise și pentru cei nostalgici, și pentru cei tineri.

Cum este așadar filmul lui Stere Gulea și cât este el de fidel romanului? Trecând peste întrebarea (inutilă aici, întrucât răspunsul este evident!) dacă este mai bună cartea decât filmul, voi încerca să scriu câteva considerente care mi s-au cristalizat la aproape un an de la lectura cărții și la doar câteva ore de la vizionarea filmului la premiera pentru presă. Distribuirea unei actrițe de talia Luminiței Gheorghiu în rolul Emiliei, nostalgica după comunism, baba comunistă, dar o actriță care trebuia să fie în prim plan pe tot parcursul filmului, nu a mai permis scenariștilor și apoi regizorului construirea filmului pe aceleași paliere temporale ca în carte (copilăria de la țară, ”reușitele” personale din comunism, ”decăderea” din capitalism), primele două fiind tranșate prin flash-back-uri simple, în care chipul personajului principal este adeseori inexistent. De aici, vine poate principala diferență dintre carte și film: în vreme ce în prima se evidențiază pregnant diferențele enorme dintre comunism și postcomunism, în film povestea se concentrează mai mult pe viața familiei române obișnuite de după 1989, cu suferințele acestei perioade (normale, de altfel, și nu izbitor de dureroase) și, desigur, cu micile fericiri.

Amintirile Emiliei sunt puse prea puțin în valoare și nu lovesc în dramatismul lor spectatorul de azi (în același fel în care a făcut-o totuși cartea, adresată unui alt gen de cititor-spectator). Dau doar un exemplu: Emilia, tânăra maistră de la marele combinat este chemată deseori la ședințele de partid, la cele ale propagandiștilor de serviciu și de carieră mai cu seamă înaintea venirii lui Ceaușescu. La cuvintele ei, că va trebui să dea mâna cu ”tovarășul Ceaușescu”, i se atrage atenția că e vorba de ”tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului etc., etc. Că nu ne tragem de șireturi!” Spectatorul anului 2013 a izbucnit în râș, în vreme ce un ”trăitor” al vremurilor și-ar fi dat seama că o astfel de ședință nu era deloc amuzantă, că sângele îți îngheța în vine și că vremurile de demult erau un chin deseori tragic și nu un prilej de hlizeală.

Evident că s-au schimbat datele problemei, dar realitatea rămâne. În noua realitate a filmului, se introduc noii coordonate: zona țării apare clar în fața noastră (este Călărași!); timpul nu mai este perioada imediat următoare anului 1989, ci undeva prin anii 2010, pe când la radio se aude Holograf și ”Undeva departe”; apar cămătarii chinezi, apar datoriile la bancă și greutățile vieții din America, apare Criza economică mondială și efectele ei asupra imobiliarelor. În rest, aceeași viață aproape neschimbată a românului ”necunoscut”, cel de după blocuri, care trăiește din greu de la un salariu la altul sau de la o pensie la alta, ”se descurcă” încă din punct de vedere al alimentației și iese în fața blocului la o tablă și o țuică, pentru a bârfi ce s-a mai întâmplat în cartier. De ce această alunecare pe panta vieții ordinare și în care (aproape) nimic nu se întâmplă, atât de uzitată în valul minimalismului? Pentru că asta e viața românului, trebuie să o recunoaștem.

Despre distribuție: Luminița Gheorghiu este una dintre cele mai valoroase actrițe de film ale momentului din România, însă pare că aici se pierde în unele momente sau nu este destul de potrivită acestora; Marian Râlea este pur și simplu savuros și aici nu este numai ”vina” lui, ci și a romanului/scenariului, care îl pune în rolul soțului hâtru, cel care face haz de necaz cu o poftă nebună și cel care s-a adaptat prin troc noii economii de piață, rol care i se potrivește ca o mănușă; despre Ana Ularu, nu știu ce să zic: este simpatică, i se potrivește rolul de fiică mironosiță (care apare numai în film, nu și în carte); în final, o mențiune specială pentru ”necunoscutul” Collin Blair, care reușește probabil rolul vieții sale (sau poate mă înșel!): cam așa arată occidentalul venit pentru prima oară în România, cam așa arată americanul care caută să intre în voia socrilor români, schimbând amabilități și terminând sticla de tescovină în doar câteva mișcări (ce de s-a mai băut în filmul ăsta!).

Filmul are amuzament, desigur, filmul are oarece rafinament și este filmat într-un registru clar, aproape luminos, fără să uimească prin ceva, poate cu excepția imaginilor alb-negru ce par originale din perioada comunismului. Cu toate acestea, dezamăgirea vine din schimbarea temei centrale: nostalgia după comunism este atinsă de prea puține ori și filmul devine doar o parabolă asupra familiei postdecembriste. Mi-ar fi plăcut ca subiectul romanului să fie menținut în mare parte, pentru că tema este încă de actualitate: întrebați-vă părinții, bunicii sau oamenii simpli de lângă voi și veți fi surprinși să aflați cât de mulți păstrază nostalgia acelor vremuri. Iar întrebarea revine: cartea sau filmul? Chiar dacă are aceeași matcă, filmul pierde de departe, de data aceasta, bătălia, din punctul meu de vedere, deși este destul de probabil ca publicul să decidă altfel.

Nota: 6.5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=bUbriuTD3BA’]