Filme Filme americane Recomandat

Spring Breakers (2012)

afisSpring Breakers (2012) – Vacanța de primăvară

Regia: Harmony Korine
Scenariul: Harmony Korine
Distributia: Vanessa Hudgens (Candy), Selena Gomez (Faith), Ashley Benson (Brit), Rachel Korine (Cotty), James Franco (Alien), Gucci Mane (Archie)

Filmul este recomandat pe unele situri ca avand o cota de comedie, ba chiar unele comentarii insista asupra acestei idei. Tare departe de mine impresia ca am vizionat o pelicula care sa sugereze macar un fior de comedie!

Dimpotriva! Eu am vazut un film care din punct de vedere al tematicii se plaseaza in zona unei dramatice analize sociologice si culturale privind unul dintre cele mai vulnerabile segmente de varsta – adolescenta. Si am mai vazut un film care din punct de vedere al viziunii cinematografice utilizate se plaseaza intr-o incitanta estetica inovativa.

Ma voi limita doar la cateva consideratii privind cele doua puncte de vedere precizate mai sus, cu recomandarea apasata ca fiecare sa mearga, sa vada si sa inteleaga mesajul acestui film.

Exista o varsta, exista un mediu social, exista o lipsa de atentie in familie, exista un dezinteres educational … exista multe conjuncturi …cand adolescentii cad in ceea ce se poate numi “Experimentarea ispitei” (apel la Corintienii). Acesta este si cazul celor patru superbe pustoaice, coapte trupeste, dar imature, naive si autosuficiente  din punct de vedere psihologic. Faith, Candy, Brit si Cotty, nemotivate de mediul scolar, plictisite si debusolate de placerile vicioase pe care le experimenteaza din plin (sex, drog, alcool), sunt tentate de aventura unei “vacante de primavara” in Florida.  Chiar daca sunt in pana de bani, psihologia incumbata de jocurile video le rezolva nevoia. Un jaf “micut”, insa un pas pe drumul catre vacanta mult visata, catre distractiile magice, catre nebunia plajelor, catre acel loc fermecat in care “trebuie sa ne regasim, sa aflam cine suntem, sa cunoastem oameni asemeni noua”.

Spring-Breakers-1363254722

Si de aici incolo, doar experimentarea zabrelelor inchisorii pare a umbri elanul si inconstienta celor patru sirene. Sarpele ademenitor, Alien (dealer de droguri, cantaret si vicios pana in maduva oaselor), plateste cautiunea fetelor si actioneaza aproape hipnotic asupra lor, cu zambetul stralucitor al danturii sale imbracate in metal nobil. Pentru Faith  (Credinta), exista momentul de trezire. Exista momentul opririi din acest experiment al libertatii vicioase, exista momentul intoarcerii acasa, momentul salvgardarii. Faith scapa din mrejele lui Alien. Va veni in curand si randul celei de-a doua fete sa evadeze din cercul vicios instituit de Alien,  cel “foarte rau”, cel care “face gramezi de bani”, reprezentantul “visului american”, imbracat in tricouri “de designer”, parfumat cu Escape de la Calvin Klein, cu patul-scoica inconjurat de o panoplie de arme sofisticate.

Ramane un triunghi al pericolului amplificat de nevoia crescuta de adrenalina. Vechi prietenii se transforma in dusmanii actuale. Intre Alien si Archie (mentorul sau) izbucneste ura si moartea.

Spring-Breakers-spring-breakers-30864414-900-632

Stranie este baletarea acestui varf al intrigii filmului, care vine sa sublinieze ideile de baza ale acestei povesti care te zdruncina, te impinge sa gandesti, sa cantaresti, sa deschizi larg ochii mintii.  Exista o limita a experimentarii, acolo unde consecintele faptelor devin periculoase. Exista un punct unde trebuie sa te opresti, unde pericolul de alunecare mai poate fi stavilit, acolo unde mai pot pune frana crampoanele antitentatie. Exista un punct al hedonismului la care odata ajuns, intra in actiune procesul de autoaparare. Exista trezire si viata dincolo de acest punct, asa cum la fel de bine exista pieire si neantizare. Unde ne oprim si unde ne autoreglam viata? Si mai ales, care sunt mecanismele sociale si educationale care trebuie sa vina in sprijinul fiintelor necoapte, naive, credule? Societatea plateste pentru toate aceste derapaje, cu destinul unei generatii care isi asteapta salvarea. O generatie dubla, in oglinda, a adolescentilor si a tinerilor ahtiati dupa o viata egala cu “Spring Forever”.

Modalitatea cinematografica de reflectare a acestui vartej de cultura a subculturii este cum spuneam – realizata intr-un limbaj estetic insolit si intruziv,  soft-agresiv. O estetica care te coboara bland si delirant muzical in iadul stilizat al unei Floride plina de culori stralucitoare, de fumul narghilelelor, de aromele jointurilor, de formele perfect sculptate ale posterioarelor sau sanilor de toate varstele. O constructie care danseaza prin schimbari de butoane, de la acest iad atragator, la iad mai adanc al depravarii, al pornografiei si nu in cele din urma, al crimei premeditate.

2475-Spring_Breakers_Harmony_Korine__1_

Cinematografia (Benoit Debie) reprezinta unul dintre meritele majore ale acestui film.

Un alt merit este distributia.  Performanta! Nu credeam ca voi avea vreodata cuvinte apreciative despre James Franco, pentru ca mi-a displacut total si aparent definitiv in Oz…, insa iata inca o dovada ca “…never say never…”. Nici acum nu pot sa spun ca am facut vreo pasiune pentru talentele lui, insa in rolul lui Alien este perfect mulat sub pielea sarpelui nebun, amoral si criminal. Si alaturi de cele patru superbe tinere actrite, face ca masinaria “raului” sa mearga unsa perfect.

IMG_6947.CR2

Toate acestea si datorita coloanei sonore originale a celor doi: Cliff Martinez si Skrillex-”Scary Monsters and Nice Sprites” (Skrillex). Pe coloana filmului se canta si piesa “Everytime”  scrisa de Britney Spears si Annette Stamatelatos, dar interpretata chiar de James Franco.

Dar acest film este posibil datorita lui Harmony Korine, scenarist si regizor, care ne pune in fata unei problematici spinoase (la care trebuie sa incepem sa luam aminte serios) si pe care ne-o prezinta cinematografic intr-o estetica eleganta, dar dureros de evocatoare.

Observ ca filmul are oarece restrictii la vizionare pana la varsta de 18 ani. Eu as recomanda niste prezentari in clasele superioare la licee si in universitati, insotite de sesiuni de Q&A sustinute de psihologici specializati.

Nota: 7,5/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=rVvn9T6bqls’]

Articole similare

Tom Sawyer (2011)

Delia Marc

Griselda (Netflix, 2024). O variantă feminină a fenomenului „Narcos”

Corina Moisei-Dabija

Lawrence of Arabia (1962): Săptămâna Peter O’Toole

Iulia Dromereschi

2 comments

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult