The Nun – Călugărița: Misterul de la Mănăstire (2018)
Regizor: Colin Hardy
Cu: Taissa Farmiga, Demian Bichir, Jonas Bloquet
Vertical Entertainment distribuie începând de astăzi, în cinematografele românești, filmul „Călugărița: Misterul de la mănăstire” (The Nun), o producție New Line Cinema. Atrasă de noutățile genului horror și interesată de locațiile de filmare – toate scenele au fost filmate în România – am fost să îl văd, plină de speranța că voi descoperi, în sfârșit, un film „care să mă sperie”.
Nu m-am speriat. Sau, fie, am tresărit de două ori, fiindcă o mișcare bruscă, însoțită de un sunet dubios, când te aștepți mai puțin, îi face să tresară chiar și pe cei mai impasibili dintre noi. Ce m-a neliniștit, în schimb, au fost inadvertențele istorice și felul în care, încă o dată, România este folosită ca „pretext” pentru situații mai mult decât improbabile. Chiar și admițând că genul și profilul filmului îi permit libertăți nenumărate, ideea existenței nestingherite a unei mânăstiri de măicuțe (catolice!), la mijlocul anilor 50, este puțin exagerată; cu toate acestea, m-am bucurat să văd și pe ecran străzi cunoscute din Biertan, de altfel o comună cu tradiție pentru genul horror. De ani buni, la Biertan, care face parte și din patrimoniul UNESCO și unde se află o biserică fortificată și numeroase case tradiționale săsești, are loc festivalul de film horror și fantastic „Lună Plină”.
Potrivit unui reportaj BBC, biserica din Biertan ar fi adăpostit și o „carceră”, în care cuplurile cu dificultăți de… comunicare ar fi fost închise de preotul local timp de șase săptămâni, pentru a-și soluționa problemele. Documentele cercetate de jurnaliștii britanici afirmă că, în 300 de ani, nu a existat decât un divorț – așadar metoda s-a dovedit cât se poate de eficientă. Nu la fel de eficientă, însă, se dovedește strădania măicuțelor de la mânăstirea fictivă din film de a ține departe răul, reprezentat de un demon pe nume Valac. Acesta și-a făcut simțită prezența malefică, pentru prima dată, în „The Conjuring 2”, din universul căruia face parte și această poveste.
Sătenii se feresc deja să ajungă în preajma mânăstirii, considerând-o un loc blestemat, și singurul care se aventurează este un franco-canadian, poreclit „Franțuzul” (Jonas Bloquet). Trecând peste șansele reale ca un asemenea personaj să se fi rătăcit într-o Românie aflată în plină ascensiune a comunismului, el este cel care descoperă sinuciderea uneia dintre călugărițele rezidente. Actul alertează Vaticanul, care trimite un preot (Demian Bichir) să investigheze. Este însoțit de o tânără aspirantă (Taissa Farmiga – cunoscută din „American Horror Story” și așadar o obișnuită a genului), care ar cunoaște locurile și l-ar putea ajuta în misiunea sa. Pe parcurs, însă, descoperim că legătura ei cu România este inexistentă (sau, cel puțin, așa susține ea), însă viziunile pe care le are de copilă s-ar putea dovedi de folos.
Cu toate că filmul nu reprezintă un succes răsunător nici ca intrigă, nici ca atmosferă, și că deja menționatele inadvertențe istorice pot deranja un public avizat, rămâne, totuși, impactul extern. Pentru „străinii” care nu se obosesc să facă cercetări, fascinația României, deja leagăn al multor creaturi mitice și legende fantastice, de la vampiri la vârcolaci și la dragonii din universul „Harry Potter”, capătă un nou strat de aură mitică. Tot pentru încurajarea turismului militează și peisajele superbe, dar și imaginile de interior (Palatul Parlamentului, Mogoșoaia) și de exterior (îndeosebi Castelul Corvinilor).
Filmul este regizat de Colin Hardy (The Hollow), după o poveste de James Wan și un scenariu de Gary Dauberman. Wan are deja un dosar impresionant de realizări în domeniu, printre care amintesc Aquaman (unul dintre cele mai așteptate filme ale anului), The Conjuring 2, sau deja clasicul Saw. Un număr mare de actori cu replici puține sau figuranți sunt, firește, români, iar printre ei se distinge Ingrid Bisu, în rolul călugăriței Oana, deja cunoscută pentru Tony Erdmann.
Din 7 septembrie, puteți trăi „pe viu” experiența Călugăriței și puteți trage singuri concluziile. Nu vă așteptați tocmai la „România neîmblânzită”; filmul are, totuși, suficiente scene cu bătaie scurtă, deși previzibile pentru amatorii genului. Cu toate acestea, frumusețea se regăsește în ochii privitorului, și cu siguranță veți găsi ceva care să vă atingă în acest scenariu și în jocul actorilor – de altfel, chiar bun.
1 comment
Eu m-am speriat in sala la trailer…