Si s-au dus ca vantul (2010)
Regia : Radu Gabrea si Costel Safirman
Scenariul: Radu Gabrea, Costel Safirman si Maria-Magdalena Schubert
Imagine: Alexandru Macarie
Montaj: Melania Oproiu
Coloana sonora: Daniel Rusu
Producatori: Victoria Cocias, Radu Gabrea (casa de Filme- TOTAL TV)
Fecund realizator de filme artistice, filme documentare si productii TV – dintre care va reamintesc: “ Urmarirea” (serial TV)- 1970, “Prea mic pentru un razboi asa de mare” – 1970, “Dincolo de nisipuri” – 1973, “Nu te teme, Iacob” – 1981, “Un barbat ca Eva” – 1984, “Nonni si Manni” – 1985, “Straniul obiect al dragostei” – 1986, “Calatorie surpriza” – 1987, “Secretul pesterii de gheata” – 1989, “Rosenemil” – 1993, “Sub semnul iubirii” – 1994, “Conferinta la nivel inalt “ – 1994, “ Struma” – 2000, “Noro” – 2002 , “1000 de fete in 7 decenii” – 2006, “Cocosul decapitat” – 2007, “Calatoria lui Gruber” – 2008, “ Doua filme cu cantec” – 2008 – coupe compus din documentarele “Mostenirea lui Goldfaben” si “Rumenye! Rumenye!“ Manusi Rosii” – 2010, “ Doua lumi in muzica” – 2011 – coupe compus din documentarle “Cautandu-l pe Schwartz” si “Concerte la Biserica Neagra”, Radu Gabrea s-a prezentat marti 15 martie 2011 in fata publicului bucurestean, cu o noua productie de suflet (sufletul sau fiind atasat culturii idis din Romania si rememorarii anilor tragediei celui de-al doilea Razboi Mondial) “Si s-au dus ca vantul…”.
Un film realizat impreuna cu Costel Safirman, critic si istoric de film, realizator de filme documentare, stabilit din anul 1987 in Israel, Director al Serviciilor de Cercetare si Documentare din cadrul Centrului de Film din Ierusalim si membru in stafful Festivalului International de Film de la Ierusalim.
Un film “de aniversare si rememorare” a 70 de ani de la infiintarea Teatrului Baraseum, in anul 1941, pe strada Iuliu Barasch. Premiera a fost dedicata acestui eveniment, dar si aniversarii a 75 de ani de existenta a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania.
Spuneam ca este vorba despre un film de suflet – si nu numai pentru autori, dar si pentru multi dintre aceia care care au trait – copii, adolescenti, tineri sau maturi, anii aceia in care “legile rasiale” au interzis evreilor din cultura, arta, stiinta, educatie, etc, etc, activitatile de orice fel. Si in consecinta, afisele teatrelor si scenele lirice au fost vaduvite de mari nume iubite si apreciate de publicul bucurestean, cum ar fi Beate Fredanov, Alexandru Finti, N. Stroe, Willy Ronea, Mony Ghelerter, Dida Solomon Calimachi, Leni Caler si altii, multi, multi altii.
Si astfel, printr-o conjunctura istorica/politica/sociala/diplomatica, cu concursul Centralei Evreiesti, s-a incuviintat “nasterea si existenta” Teatrului Baraseum – un teatru “camin” al tuturor actorilor, regizorilor, compozitorilor si muzicienilor evrei epurati din institutiile culturale romanesti, un teatru unic zamislit din talentul si nevoia de supravietuire, un suport moral care a reprezentat un important instrument intru salvarea demnitatii, a constiintei si a sperantei intregii populatii evreiesti bucurestne. Cu o singura restrictie: utilizare numai a limbii romane…niciun cuvant idis! Dar chiar si asa, 0 o rezistenta prin arta si o salvare prin umor! Un rasu’-plansu’ caracteristic popurlui evreu, marilor sai scriitori, dar care asa cum s-a dovedit – si marilor sai creatori ai “umorului de rezistenta”! Caci cum altfel poate fi numit momentul “Si s-au dus ca vantul”, nominativul filmului si interpretat cu marea maiestrie care o caracteriza pe cea care a fost “Artista” Agnia Bogoslava.
Stiu, pentru marea majoritate a cititorilor blogului nostru, personalitatile artistice prezentate in acest film documentar – si care mai apoi, dupa razboi, au realizat mari creatii pe scenele romanesti – sunt doar nume vag cunoscute sau chiar necunoscute. Dar eu spun ca acesti oameni au pus importante caramizi la fundamentul artei romanesti. Si repet: Alexandru Finti, Moni Ghelerter, Beate Fredanov, N. Stroe, Sandu Eliad, Agnia Bogoslava, Willy Ronea, H. Malineau, Elly Roman, Edmond Deda, Theodor Cosma, Lia Konig, surorile Gambertto, etc, etc sunt valori ale comunitatii evreiesti, dar si ale culturii romane! Sa nu ii uitam si pe marii artisti plastici Marcel Iancu si Maxy care si-au dat obolul lor nepretuit in acest teatru.
Filmul lui Radu Gabrea si Costel Safirman este construit pe scheletul unor interviuri “de suflet” (iar spun acest cuvant care reprezinta liantul, chimia peliculei), cu Harry Eliad (Director TES), Lya Koenig, Agnia Bogoslava, Nicu Ntai, Iancu Alperin, dr. Harry Reininger, Puica Roller, Tricy Abramovici, pianistul Theodor Cosma, Dorothea Livio. Sonia Palty, surorile Gambertto, majoritatea dintre ei aflandu-se de multi ani in Israel unde au desfasurat si desfasoara inca o prodigioasa activitate artistica. Daca ar fi sa spun numai ca Nico Nitai este astazi unul dintre promotorii artei teatrale israeliene si Director al Teatrului Karov din Israel .
Interviurile luate acestor luminoase figuri ale Baraseumului sunt emotionate.
Agnia Bogoslava spunea in urma cu cativa ani ca „Baraseum este cea mai frumoasa amintire din viata mea”! Ciudate sunt caile amintirii! Au fost ani grei, extrem de periculosi, insa toti acesti artisti erau tineri, talentati, animati de dorinta de a simti scandura scenei sub talpa si de a incanta publicul si de a-i ridica moralul, incat …dupa multi, multi ani si de realizari adunate in vietile lor, acesti oameni au pastrat atat de frumoase amintiri. Au fost utili – fara nicio indoiala, celorlalti semeni! Chiar si ideea filmului a pornit de la amintirile Agniei Bogoslava, a carei carte l-a inspirat pe Radu Gabrea si de la piesa de rezistenta a acesteia, o subtila metafora – periculoasa in acele vremuri „ Si s-au dus ca gandul…”
Interviurile luate surorilor Henrietta (89 de ani) si Fedora Gambertto (91 de ani), şi care locuiesc la Paris – sunt suculente, doua doamne frumoase si cochete chiar si la aceste varste inaintate, completandu-se una pe cealalta in armonia amintirilor. Este extraordinara Rudy Friedman, cu o mimica si o vivacitate de invidiat pentru miscarile de step fara cusur chiar si la cei 90 de ani victoriosi.
Sau renumitul dirijor, pianist de jazz si aranjor Theodor Cosma – nascut la 7 august 1910 in Bucuresti si traitor din 1963 la Paris (tatal compozitorului Vladimir Cosma – creator al unor renumite coloane sonore in filme precum Marele Blond cu un pantof negru, Rabbi Yakov si ale carui compozitii au fost interpretate de Nana Mouskouri, Marie Laforet, Mireille Mathieu, Cher, Lara Fabian, etc).
Sau interviurile luate lui Eugen Stroe – fiului renumitului comic N. Stroe, care reveleaza atitudinea profund umana si de caracter a lui Tanase, care a continuat dupa interzicerea aparitiei pe scenele romanesti a cuplului Stroe & Vasilache (hotarare luata in 1941 de Ion Marin Sadoveanu in calitate de Ministru al Culturii) sa il plateasca pe Stroe, zicand ca “Eu nu platesc pe Vasilache. Eu platesc pe Stroe si Vasilache”.
Sau interviul luat marii actrite Lia Konig, de o caldura si o inteligenta exemplara.
Sau Harry Eliad si Tricy Abramovici, mai apropiati si mai cunoscuti de publicul romanesc contemporan!
Pe Calea Vacaresti, flacara rezistentei a fost aprinsa la inceput doar de catre 13 artisti, insa in timp, acestora li s-au alaturat multi altii, ajungandu-se chiar la nasterea unei orchestre simfonice!
Si ganditi-va ca au fost momente in acei ani ai razboiului, cand toate celelalte teatre bucurestene s-au inchis datorita bombardamententelor si datorita faptului ca oamenii s-au refugiat in zone mai putin expuse si singura institutie de gen in functiune ramasese Baraseum (caci evreii nici nu aveau voie sa paraseasca Bucurestiul si nici nu aveau unde pleca, dupa cum – cu umor declara in interviul sau Agnia Bogoslava), asa ca publicul dadea navala: evrei, crestini, ba chiar si ofiteri germani (bineinteles fara uniforma).
Si in noapte, tarziu, dupa spectacole, artistii se reuneau la gratarele lui Smilovici, unde mancau si pe gratis, din recunostinta propietarului restaurantului. Si ne spune cu mult umor, dar si cu nostalgie, Eugen Stroe, ca de multe ori, Smilovici venea si lua la pauza spectacolului, comenzilor artistilor J. In vremuri grele, oamenii dau dovada de mult suflet si solidaritate.
Din pacate, posibilitatile reduse tehnice ale acelor ani, dar si atmosfera de teroare a zilelor razboiului, nu au permis arhivarea spre memoria imagistica a spectacolelor. Au ramas numai fotografii si memoria colectiva a fiecarui participant la acest unic proiect in istoria teatrului romanesc/evreiesc. Si ilustrez cu cateva fotografii pe care mi le-a pus la indemana cu generozitate conducerea de astazi a Teatrului Evreiesc de Stat, mostenitorul traditiei de la Baraseum.
O extraordinara initiativa din 1991 a fostilor „activisti” de la Baraseum, aflati in Israel, a renascut un spectacol „Baraseum, Baraseum” si cu momentele sale pline de emotie, savoare si caldura, realizatorii si-au ilustrat inteligent filmul.
Vreau sa remarc in mod deosebit imaginea inspirata semnata de Alexandru Macarie, si care incadreaza cu multa empatie si stiinta a luminilor, figurile octogenarilor si nonagenarilor care populeaza aceasta pelicula, facand sa le straluceasca inteligenta in ochi si bucuria memoriei pe ridurile sapate de trecerea anilor.
„A venit primavara si pentru noi” voi spune daca va voi convinge sa vedeti acest film si sa aflati ceva in plus despre contributia acestor exemplari artisti la viata si cultura romaneasca.
Pentru ca filmul „Si s-au dus ca vandul” va fi difuzat in curand in cinematografele bucurestene si probabil si in tara.
1 comment