Serena (2014)
Regia: Susanne Bier
Scenariul: Christopher Kyle (screenplay), Ron Rash (autorul romanului omonim)
Distributia: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Sean Harris, Rhys Ifans, Ana Ularu, Toby Jones
O poveste tragica care desi schioapata in demersul ei explicativ (lipsesc multe informatii privind motivarea psihologica a devenirii si comportamentului personajelor principale) il capteaza pe spectator printr-o cinematografie (Morten Søborg) care pur si simplu taie rasuflarea. Frumusetea ireala (parca scapata de sub penelul unui mare maestru al culorii, umbrelor si luminii) a padurilor, maretia si mandria trunchiurilor copacilor strapungand cerul cu varfurile semete, tristetea si abandonul vegetal ucis de taietorii forestieri, panorama salbatica a muntilor impaduriti, cu vai si inaltimi de piatra ce sfideaza parca bolta cereasca, decuparea figurilor personajelor – prim planuri fixate pe panza galben-rosie-maro-ocru-verde a naturii, plumburiul noroiului ridat de rotile carutelor …
Aceasta cinematografie, dimpreuna cu decorurile / costumele … documentate bogat si construite cu multa atentie, confera fluiditate actiunii, reuseste sa netezeasca nitel inconsistenta arhitecturii personajelor si reuseste sa dea acea tusa dramatica si plina de o disperare subterana caracteristica unei perioade mondiale de criza economica.
Pentru ca anul 1929 este momentul in timp al debutului povestii din film, poveste oarecum modificata fata de romanul lui Ron Rash (2008), modificari impuse probabil de transpunerea cinematografica, cu plusuri si cu minusuri (in format ebook sau pdf se poate gasi pe internet) – toate personajele sunt prinse in intrigi nascute din depresiunea economica … investitii paguboase, defrisari masive, falcile bancilor cascate pentru recuperarea datoriilor, inginerii financiare, locuri de munca pentru painea zilnica (taierea padurilor inseamna salarii, inseamna dezvoltarea cailor ferate, inseamna productia de energie electrica, inseamna viata … prin uciderea copacilor), manipulari …. pana la crime (din razbunare, din gelozie).
Din punct de vedere estetic fiecare scena este superba si uneori reuseste sa se lege logic de intreg. Dar, din pacate, nu mereu avem parte de asa ceva, de parca pictorul-regizor sfasie din cand in cand panza, sau nu o pregateste suficient pentru incarcatura dramatica.
Cele doua personaje principale raman un mister din punctul de vedere al motivatiilor psihologice al comportamentului. “Misterul” George Pembledon, “misterul” Serena. Sigur ca spectatorul, dotat cu experienta si inteligenta realizeaza dupa mintea si simtirea lui aceste motivatii, dar ar fi fost necesar poate si ajutorul echipei de productie (scenariu/regie) 🙂 . Finalul insa vine si simplifica ceva din nevoia spectatorului … intelegem ca fiecare personaj-mister este bivalent, are si binele si raul in el / adevarul si minciuna / curajul si lasitatea / iubirea si gelozia egocentrica / normalitatea si nebunia. Doua scene finale sunt edificatoare: cea in care trupurile pumei-vanat si George-vanator …zac inclestate, dar moarte intr-o viroaga din padure si scena in care Serena … cu mintile duse … se admira in fata oglinzii, intorcand fata de la trupul insangerat al barbatului pe care refuza sa-l identifice. Si am inteles trauma puternica care a marcat-o pe Serena de la varsta de 12 ani si pana in prezentul povestii, care i-a modelat si contorsionat personalitatea. Si l-am inteles si pe George Pemberton, un personaj mereu in competitie cu el si cu visul/dorinta de a intalni o puma in padure. Prin urmare, cat de adevarata este vorba … ai grija ce-ti doresti! 🙂
Deci, ca o concluzie, fara punctajul bun al cinematografiei, decorurilor si costumelor si fara contributia meritorie a actorilor, nu as putea da o nota prea mare filmului.
Actori care imi plac si pe care ii revad cu multa placere. O Serena-Jennifer Lawrence de mare frumusete si mandrie fizica, acaparatoare si manipulatoare, sfasiata de gelozie, de neputinte si capabila de crima fara indoiala sau mila. Un George-Bradley Cooper … enigmatic si indoit, nepasator si implicat, visator si ucigas fara scrupule.
Rachel-Ana Ularu, in sfarsit, m-a bucurat felul in care si-a construit personajul, incarcat de dramatism, devotament si frumusete dulce-salbatica. Si intr-o companie onoranta!
Nota acordata: 7/10 (un plus pentru cinematografie)
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=-wFHiZHZVaU’]
