Secret Agent (1936)
Regia: Alfred Hitchcock
Distributia: John Gielgud, Peter Lorre, Madeleine Carroll, Robert Young
Este interesant din cand in cand de vazut si cate un film mai putin reusit din cariera unui cineast prolific cum a fost Hitchcock. Este cazul lui Secret Agent, film de spionaj cu sageti anti-germane realizat in perioada acumularii tensiunii politice dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, desi actiunea se petrece in timpul primului razboi mondial. Inspirata din doua povestiri a lui Maugham, actiunea filmului contine cateva elemente de intriga specifice lui Hitchcock – actiunea se petrece in Elvetia neutra, in care o pereche de spioni englezi deghizati in sot si sotie primesc misiunea de a opri cu orice pret un spion german, iar punctul culminant al intrigii se petrece intr-un tren care traverseaza Europa in razboi. Cu orice pret este si cu pretul unei crime, si cu riscul de a lichida un om nevinovat.
Ce dilema psihologica si ce ocazie de a construi o poveste interesanta in jurul acestei perechi de spioni care ucid un om nevinovat – ocazie insa cu totul ratata. Din pacate, focusul lui Hitchcock si al scenaristilor se indreapta spre intrigile politica si sentimentala care amandoua par desuete in ochii spectatorului de astazi.
Ca in multe alte filme ale lui Hitchcock din perioada sa engleza, deficientele scenariului sunt compensate de cateva momente cinematografice de exceptie. Hitchcock in aceasta epoca pare a spune ca mai trebuie sa asteptam, inca vreo zece sau douazeci de ani, pana cand va primi scenariile potrivite talentului sau, dar pana atunci ne arata ce poate face ca cineast in scene de exceptie. Avem si aici cel putin doua din acestea – o scena filmata vertical de la inaltime din turla bisericii in care eroii se ascund dupa ce descopera asasinarea unui colaborator de-al lor si scena din tren – una dintre cele mai bune scene de razboi filmate in acea perioada, extrem de veridica, tinand cont ca majoritatea efectelor speciale nu fusesera inventate in acele timpuri ca sa nu vorbim despre efectele pe calculator.
Al doilea punct tare al lui Hitchcock din aceasta perioada este controlul actorilor. Aici rolul principal este jucat de John Gielgud, care cu jumatate de secol inainte de marile roluri de la sfarsitul carierei sale seamana cu un Ralph Fiennes… mai tanar. Cel mai bun rol este insa cel jucat de Peter Lorre, un ucigas de profesie imbinand sinistrul cu comicul in cel mai bun spirit hitchcockian, pe care nici macar moartea stupida pe ecran atribuita de scenarist nu il poate sterge usor din memorie.
Secret Agent este departe de a fi un punct de reper pentru creatia lui Hitchcock, dar contine destule momente interesante pentru a merita sa fie revazut.
Nota: 5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=j5eOJvFqI6c’]