Los abrazos rotos (2009)-Imbratisari franteRegia: Pedro Almodovar
Actori: Penelope Cruz, Lluis Homar, Blanca Portillo, Jose Luis Gomez, Tamar Novas
Sunt trei scene magnifice in frumosul ultim film al lui Almodovar. Prima dintre acestea este scena de deschidere – vedem o imagine, o femeie de fapt, reflectnadu-se in ochii cuiva. Curand aflam ca acest cuiva este Harry Caine – pseudonimul lui Mateo Blanco si ca el este orb. Perceptia realitatii prin alte simturi decat cele naturale este una dintre temele acestui film. Situatia pe care o aflam mai tarziu este chiar mai tragica de vreme ce eroul a fost odata regizor de cinema, o arta care este vizuala prin definitie. O drama din trecut i-a schimbat viata, i-a luat vederea si a condus la o schimbare a identitatii.
A doua scena ne explica intr-o masura metoda de invatare pe care aceasta poveste o foloseste in film. Caine si tanarul sau prieten Diego, care este fiul asistentei sale Judit, stau in fata unei mese, plina de bucatile unor fotografii rupte. Diego incearca sa reasambleze imaginile si oamenii din fotografii, la fel cum prin intrebarile sale incearca sa reinvie adevarul despre trecutul lui Harry, despre care va afla mai tarziu ca se impleteste cu al lui. Silueta lui Harry, prinsa pe fundalul unui puzzle de fotografii rupte, este o metafora vizuala a intregului film.
A treia scena este aproape de final. Adevarul a fost revelat si aproape tot ce s-a intamplat in trecut a fost explicat. Diego priveste ultimele momente dinaintea accidentului de masina care i-a luat viata iubitei sale Lena, posibil o crima comandata de Ernesto, magnatul-protector in varsta al Lenei, care a fost filmat de fiul lui Ernesto, trimis sa spioneze cuplul sub pretextul filmarii unui documentar. Diego – care este comunicarea vizuala a lui Mateo cu lumea – ii spune acestuia despre ultimul sarut dintre Mateo si Lena. Mateo doreste ca imaginea de pe ecran sa fie inghetata si se apropie de acesta, imbratiseaza imaginea ultimei imbratisari a povestii de iubire din trecut.
Trei scene superbe nu fac prin ele insele un mare film, dar reusesc ca spectatorii sa isi aduca aminte de el pentru o lunga perioada de timp. “Los abrazos rotos” are mult mai multa cinematografie buna si reusita. Am simtit ca a fost la acelasi nivel ca cele mai bune filme ale lui Almodovar pe care le-am apreciat in trecut, cum ar fi “Volver” sau “Hable con ella” – si poate m-am simtit mai aproape si m-am impacat mai bine cu acest ultim film pentru ca toata actiunea s-a petrecut intr-un cadru urban contemporan familiar, lipsind orice dimensiune fantastica sau imaginara ca in alte filme ale sale. Este o poveste de dragoste si pasiune, pe care o descoperim si o intelegem scena dupa scena. Almodovar este probabil astazi unul dintre cei mai buni povestitori pe ecran si prinvindu-i filmele nu este niciodata dificil, desi liniile povestii nu sunt niciodata simple. Almodovar intelege perfect cum sa ne explice personajele sale si emotiile lor, nu pune niciodata oprelisti dialogurilor sau personajelor care ii sunt necesare pentru a ne impartasi povestea si sa ne faca sa simtim ceea ce simt eroii sai.
Colaborarea lui Almodovar cu Penelope Cruz pare sa devina din ce in ce mai buna cu fiecare film pe care il realizeaza impreuna. Filmele sale sunt mai bune cand ea apare pe ecran, iar filmele facute de el sunt cele mai bune pe care ea le-a realizat in ultimul timp. Personajul Lenei – asistenta unei foste prostituate, care devine iubita rasfatata a magnatului Ernesto, care aspira la o cariera in cinema si gaseste adevarata dragoste in Mateo – este calda, pasionala, miscatoare. Ca si viata lui Mateo, integul film se invarte in jurul personajului ei si da povestii o energie tragica. Vazand-o pe Penelope Cruz cum joaca in rolul unei actrite nu foarte talentate, ne aflam in fata unui exercitiu de virtuozitate care merita intr-adevar privit.
Este, de asemenea, un film despre felul in care se fac filmele. Unor oameni s-ar putea sa nu le placa asta, pentru ca multe filme recente sunt pline cu citate si auto-citate si aceasta pare a hrani masina hedonista de auto-apreciere a industriei filmului. Diferenta este aceea ca aici totul vine natural, eroul fiind un regizor de film care dupa un accident, isi schimba identitatea pentru a deveni scenarist. Talentul visual este inlocuit de calitate a cuvintelor, dar rezultatul este acelasi: filmul. Si, in final, ultima scena magnifica a filmului. Razbunarea cruda a milionarului Ernesto era sa distruga din punct de vedere artistic ultimul film regizat de Mateo si in care joaca Lena, prin alegerea celor mai proaste montaje si sa il faca, in acest fel, un esec mizerabil. Raspunsul final si omagiul adus Lenei de catre Mateo este acela de a reface filmul original prin scenele pastrate de catre asistent, facandu-l comedia amuzanta si optimista care se dorea a fi. Ultima fraza poate apartine lui Almodovar, asa cum poate apartine oricarui alt regizor sau chiar unul iubitor de film: “Lucrul cel mai important este sa termini filmul”.
