Di Jiu Tian Chang (2019)
Regia: Xiaoshuai Wang
Distribuția: Jingchun Wang, Mei Yong, Xi Qi
‘Adio, fiul meu’ (‘So Long, My Son’) realizat în 2019 de Xiaoshuai Wang și prezentat la Festivalul de la Berlin din februarie 2020 este o dovadă că cinematografia chineză este mult mai diversă și mai interesantă decât amestecul de filme istorice, de arte marțiale sau de propagandă politică pe care îl cunosc în mod superficial amatorii de cinema din afara Chinei. Este vorba despre un film complex și ambițios în sine, cu o durată de 3 ore de proiecție, care reprezintă prima serie din ceea ce urmează să fie o trilogie care se ocupă de istoria Chinei și de impactul marilor transformări prin care a trecut această țară uriașă în ultimii 40 de ani asupra oamenilor care trăiesc în ea. Din multe puncte de vedere filmul este sincer și curajos abordând procese istorice și schimbări economice și sociale care au fost plătite cu un preț uman uriaș: politica având că scop restrângerea familiilor la cel mult un copil pe cuplu, și tranziția de la economia planificată la capitalismul de piață, cu consecințe dramatice în viețile a milioane de muncitori chinezi deveniți șomeri datorită închiderii sau rentabilizării întreprinderilor de stat, nevoiți să se reprofileze și să migreze pentru a-și asigura existența. Dimensiunile filmului și ambițiile regizorului Xiaoshuai Wang nu l-au împiedicat să realizeze un film profund uman bazat pe o poveste bine scrisă și ancorată în istoria recentă a Chinei, cu personaje cu care se pot identifica spectatorii din China și din orice altă parte a lumii.
Urmărim vreme de peste trei decenii saga a două familii din nordul Chinei, de la relaxarea idelogică și liberalizarea economică a anilor ’80 până la abundența capitalistă și inegalitățile socio-economice ale prezentului. Familiile Liu și Chen pleacă din aceeași locuință aglomerată, cu toții muncesc în aceeași fabrică, sunt vecini și prieteni, cei doi băieți ai familiilor s-au născut în aceeași zi și au crecut ca frați. Cele două familii reprezintă simbolic destine diferite în aceste vremuri de schimbări. Familia Liu rămâne la nivel de simpli muncitori și apoi mici antrepenori, trăiesc din greu zguduirile economice care îi vor determina să migreze spre sudul Chinei în dezvoltare dar și o tragedie personală atunci când copilul lor unic moare înecat. Familia Shen este mai adaptabila, la început doamna (sau tovarășa) are o funcție de conducere pe linie politică, mai târziu reușesc economic și fac avere. Desi familiile se despart pentru a se reîntâlni doar în final, destinele lor rămân legate de un secret din acelea care nu poate fi uitat sau șters, poate doar, într-un tărziu, iertat.
Cei doi actori care au jucat rolul soților Liu impresionează prin profunzimea, realismul și sensibilitatea interpretărilor. Au convins și juriul Festivalului de la Berlin care le-a acordat amândorura premiile de interpretare, și pot înțelege motivele. Tragedia pierderii unui copil a mai fost reprezentată pe ecrane, dar până acum nu am văzut o interpretare atât de profunda a consecințelor politicii demografice a copilului unic la nivelul celulei de familie. Cei care vor vedea vor uita cu greu. Regizorul Xiaoshuai Wang alternează planurile largi care descriu peisajele complexe ale unei țări în transformare și industrializare, cu cele intime din spațiile locuite (dar nu și private) care ne devin cunoscute în detalii. Realismul alternează cu estetica și rezultatele sunt remarcabile. Recuzitele sunt alese cu grijă, fiecare detaliu contează. Machiajul este perfect. Trebuie observat cu atenție cum regizorul exprimă vizual mesaje pe care nu le-a putut explicita în cuvinte. De exemplu, câteva scene filmate în fabrică descriind perioada anilor ’80 includ o critică implicită a uniformizării vestimentare și a înregimentării ideologice. Narativ filmul se împarte în două părți cu structuri diferite, care ar putea aparține fiecare altui film. În primele doua ore reconstituim povestea celor două familii, conflictele și evoluția acestora în secvențe de flash-back-uri care compun treptat imaginea și dezvoltă personajele. Ultima oră a filmului descrie reîntâlnirea care are loc în contemporaneitate sau în apropierea ei, și propune o reconciliere și o rezolvare a conflictelor. Personal mi-a plăcut mai mult prima parte, rezolvarea din final are ceva prea idilic și prea forțat care o face să nu fie complet credibilă. Am rămas cu impresia că Xiaoshuai Wang este un regizor de mare forță și profunzime, doar să fie lăsat să-și dezvolte viziunea artistică și istorică, și rezultatele sunt remarcabile.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Youtube.com)
