Rehana Maryam Noor (HBO Max, 2021)
Regia: Abdullah Mohammed Saad
Distribuția: Azmeri Haque Badhon, Afia Jahin Jaima, Kazi Sami Hassan
Unul dintre scopurile de bază ale noului an 2023, de care chiar sper să țin cont cu regularitate, e să vizionez producții cinematografice din diferite spații geografice. Iau această misiune ca pe o incursiune în a descoperi noi perspective regizorale, noi teme sensibile, dar la fel de actuale, chiar și după ce s-a tot discutat despre ele. Prin urmare, pelicula „Rehana” a regizorului Abdullah Mohammed Saad, apărută în 2021 și disponibilă acum pe HBO, atinge un subiect despre care se discută de câteva decenii, și anume abuzul sexual și hărțuirea la locul de muncă.
Pentru contextualitate, se cuvine să menționăm că filmul spune povestea Rehanei, o asistentă universitară dintr-un colegiu medical din Bangladesh, care află despre violul comis de un profesor coleg asupra unei studente. Rehana este prinsă într-un joc al moralității, pe de o parte cunoaște victima și agresorul, iar pe de altă parte – își pune la bătaie propria bunăstare. Rehana mai e și o mamă solitară, după ce a rămas văduvă, doar că natura sa pur feministă o face să-și crească fiica în condiții spartane.
Filmul lui Abdullah Mohammed Saad este un amestec de instrumente regizorale, bazându-se pe utilizarea camerei de mână și urmărirea îndeaproape a eroinei, iată de ce senzația spectatorului este de prezență, de implicare în acțiune. Totodată, actrița Azmeri Haque Badhon reușește o transmitere a emoțiilor cu impact fără prea multe acțiuni în surplus. O vedem în apeluri interminabile cu propria familie, în severitatea cu care-și monitorizează studenții și în atitudinea aproape rece față de fetița sa, pe care o dojenește sau o iubește cu o forță intempestivă.
Ce o face pe această femeie să lupte pentru altcineva, riscând cu propria sa liniște? Ce o provoacă să meargă împotriva sistemului, apelând la un tertip care l-ar scoate în vileag pe violator? La un moment dat, un personaj episodic menționează: „Femeile nu ar trebui să aibă orgolii mari”, lucru pe care Rehana îl ia ca pe o provocare, ieșind din limitele patriarhatului indian.
Deși prima oră din film este mai degrabă îndreptată pe natura personajului central, următoarea parte se accelerează ca un tren în derivă, purtându-ne între scena unei revolte a studenților și între momentul când Rehana, în calitatea sa de mamă, refuză să-și oblige fiica să-și ceară scuze de la un bătăuș doar pentru a participa la o serbare școlară.
Dilemele pe care această femeie le traversează iau naștere din dorința de a face bine, doar că aproape nimeni în această poveste nu are nevoie de această virtute. Impactul emoțional pe care-l suportă eroina se rezumă la tăcerile cu maxilar scrâșnit, la spălarea compulsivă a feței cu apă rece sau în clipele când aceasta ia soarta în piept, ridicându-se în fața nedreptății.
„Rehana”, cred eu, se poate încadra ușor la categoria filmului experimental, în tușe grosiere, cu acțiuni și dialoguri minime, dar care ascund mesaje pe care trebuie să le captezi. De exemplu, personajul central nu a renunțat la inelul din nas, deși e văduvă, sau poartă ceasul propriului soț defunct, încercând să lege tei de curmei în această stare a lucrurilor deloc ușoară. Îmi permit să afirm că e un film în care miza este transpunerea nevoii de emancipare într-un mecanism de salvgardare a femeilor oprimate de tendințe profund masculine. Sunt sau nu femeile victime? Acest proiect cinematografic răspunde cu prisosință la întrebarea dată.
Și pe final, am o recomandare pentru toți cei care vor decide să urmărească acest film. Înarmați-vă cu răbdare și captați fiecare imagine, fiecare mimică, fiecare gest al personajelor, astfel încât să resimțiți intensitatea peliculei.
Disponibil pe HBO Max.
Nota: 8/10
(Sursă imagini: The India Times, IMDb.com)
