Filme Filme europene

Rămas bun, Romy: La passante du Sans-Souci (1982)

La passante du Sans-Souci (1982) – Trecătoarea de la Sans-Souci
Regia: Jacques Rouffio
Distribuția: Romy Schneider, Michel Piccoli, Helmut Griem, Dominique Labourier, Gérard Klein, Mathieu Carrière

‘La passante du Sans-Souci’ (distribuit pe piața de limbă engleză ca ‘The Passerby’) este ultimul film în care a apărut Romy Schneider. Este un film pe care actrița a dorit foarte mult să-l realizeze, în egală măsură din motive personale și profesionale. A fost filmat în două reprize în anul 1981, un an dramatic pentru Romy. Filmările, începute în primăvara, au fost întrerupte deoarece ea și-a rupt un picior și au fost reluate spre sfârșitul anului, dar în acest interval ea s-a confruntat cu moartea accidentală a fiului ei de 14 ani și cu vestea că era bolnavă de cancer. A reușit să ducă filmările până la capăt și a apucat să asiste la premiera franceză a filmului în aprilie 1982. O lună mai târziu avea să moara, așa încât ‘La passante du Sans-Souci’ a rămas filmul ei de adio. Romy Schneider face un rol (dublu!) copleșitor și prezența lui Michel Piccoli alături de ea este formidabilă. Filmul, în ansamblu însă, dezamăgește.

Ne putem întreba de ce a fost ales tocmai Jacques Rouffio pentru a regiza acest film? Astăzi îl considerăm un regizor mediocru cu o filmografie subțire, dar în 1967 realizase un film (‘L’Horizon’) care abordase un subiect tabu al istoriei franceze – o revoltă a soldaților în timpul primului război mondial, în urma căruia nu i se încredințase un alt proiect vreme de aproape un deceniu. Revenise pe primul plan cu câteva filme care nu ocoleau nici ele controversele, și poate datorită acestei faime i s-a încredințat ecranizarea romanului lui Joseph Kessel care stă la baza scenariului. Într-o perioadă în care Franța nu își asumase încă multe dintre reponsabilitatile colaborării și deportărilor din timpul celui de-al doilea război mondial și în care mișcările neo-naziste ridicau din nou capul, filmul acesta aduce pe ecran povestea unei crime și a unui proces care scot la suprafață evenimente pe care o mare parte dintre francezi le ignorau sau doreau să le uite.

Problema este că scenariul este excesiv de retoric și de melodramatic, iar paralela istorică dintre anii ’40 și anii ’80 mult prea demonstrativă pentru a fi și eficientă. Filmul începe cu o crimă puțin plauzibilă. Max Baumstein, președintele unei mari organizații democratice internaționale, un fel de Amnesty International, îl asasinează pe ambasadorul Paraguayului. Acesta se dovedește a fi un fost ofițer nazist, care în timpul războiului distrusese viețile părinților adoptivi ai bărbatului. Cea mai mare parte a poveștii este reconstituirea evenimentelor din anii ’30 prin mărturisirile lui Baumstein către soția sa și mărturiile de la proces. Finalul se vrea un avertisment în legătură cu pericolul neo-nazismului care refuza să părăsească scena istoriei.

Interpretarea lui Romy Schneider – care joacă rolurile soției lui Baumstein și al mamei adoptive a băiatului – este intensă și emoționantă. Știm astăzi că actrița se confrunta deja cu o boală grea, dar nimic din frumusețea fizică și lumina interioară pe care am admirat-o vreme de peste două decenii ale carierei sale nu părea să fi scăzut în intensitate. Michel Piccoli are și el un rol generos și îl joacă cu demnitate carismatică. Restul distribuției mi s-a părut însă mult mai puțin inspirat și unele dintre detaliile poveștii sunt neverosimile. ‘La passante du Sans-Souci’ merită să fie văzut pentru întâlnirea dintre Schneider și Piccoli și pentru marele adio pe care formidabila actriță ni-l face prin această ultimă a sa creație pe ecran.

Nota: 6/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.francetvinfo.fr/replay-radio/toute-derniere-fois/toute-derniere-fois-la-passante-du-sans-souci-le-dernier-film-de-romy-schneider_2287310.html)

Articole similare

Lista lui Gilles sau uitata limbă inventată a iubirii aproapelui: Persian Lessons (2020)

Tudor-Costin Sicomas

Realitate distorsionată: Losing Alice (2020)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literară (22 – 28 februarie 2016)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult