Monster (2023) – Kaibutsu
Regia: Hirokazu Koreeda
Distribuția: Sakura Ando, Eita Nagayama, Soya Kurokawa
Nu există niciun monstru în ‘Monster’, cel mai recent film al lui Hirokazu Koreeda și primul filmat în Japonia după cinci ani de absență și după două filme făcute în Franța și în Coreea care mie personal mi-au plăcut, dar multor alți fani de cinema nu le-au plăcut în aceeași măsură. Nu este nici un film de groază, ci mai degrabă o combinație între o dramă de familie cu cinema social, pe un scenariu original scris de Yuji Sakamoto. Subiectul este un incident care are loc într-o școală în care sunt implicați copii de clasa a 5-a și profesorul lor. Yuji Sakamoto și Hirokazu Koreeda folosesc aici o tehnică care nu este complet nouă – de fapt, unul dintre celebrele precedente se găsește în istoria cinematografiei japoneze și și-a dat numele efectului Rashomon, ca în celebrul film din 1950 al lui Akiro Kurosawa. Hirokazu Koreeda a extins și a îmbunătățit această tehnică în care perspective și puncte de vedere diferite ale acelorași evenimente sunt descrise de personaje diferite. În „Monster”, cu fiecare dintre cele trei iterații ale poveștii, nu numai că învățăm mai multe și schimbăm perspectiva, dar obținem și o înțelegere mai profundă a eroilor și a ceea ce reprezintă aceștia.
Saori este mama singură a lui Hinato, un elev în clasa a 5-a. Atunci când apar semnele unui conflict la scoală – modificări de comportament dar și semne de violență fizică – mama se adresează conducerii școlii. În felul ei Saori este o mamă exemplară, dar copilul nu prea comunică și nici interacțiunea cu directoarea școlii și cu profesorii nu funcționează. Directoarea școlii, bunică îndoliată, are și ea problemele ei. În fapt, tema primei părți a filmului părea să fie exact această imposibilitate de a comunica – datorită vârstei, datorită formalismului relațiilor profesori – părinți sau pur și simplu a greutăților de comunicare într-o societate care evită exprimarea directă și o camuflează în spatele regulilor ceremoniale de politețe. Sursa problemelor pare a fi un tânăr profesor pe nume Hori. Acesta este forțat de colegi să-și ceara scuze, și apoi este eliminat din scoală pentru a reapare în împrejurări ciudate. Hinato are și un prieten în clasă, dar care este natura adevărată a relațiilor dintre cei doi? Partea a doua a poveștii este relatată din perspectiva profesorului Hori, pentru ca cea de treia parte să aducă pe prim plan relația dintre cei doi copii. Când ajungem spre final perspectiva este complet schimbată. Judecățile și presupunerile făcute în prima parte se dovedesc a fi fost în mare parte greșite.
Hirokazu Koreeda pare a ne spune că în absența comunicării, bunele intenții nu sunt suficiente. Dragostea nu lipsește, dar nici mama nu își cunoaște bine fiul, nici profesorul elevii. Politețea ceremonială japoneză, atât de lăudată și de apreciată, pare a fi aici obiectul principal al criticii regizorului și scenaristului. Doar cei doi copii, încă ne-corupți de limbajul și manierele adulților reușesc să-și facă simțite sentimentele unul celuilalt, prin cuvinte puține și mai mult prin gesturi și prin activități comune – ceea ce noi, adulții, numim joacă. Ca întotdeauna la Koreeda, alegerea actorilor este perfectă și accentul este pus pe umanitatea personajelor. Natura își joacă și ea rolul. Acțiunea filmului este plasată între două evenimente dramatice care tulbura calmul unei localități pitorești situate la marginea unui lac: un incendiu la început, un taifun care produce alunecări de teren în final. Între ele personajele trăiesc dramele lor. Frumos filmat și cu o coloană sonoră foarte bine adecvată poveștii, scris interesant și plin de omenie și sensibilitate, ‘Monster’ este unul dintre filmele cele mai bune pe care le-am văzut în ultimele luni.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, https://nantejapan.com/new-poster-for-monster-directed-by-hirokazu-kore-eda-now-available/)
