Proaspăt și natural: Conte d’été (1996)

Conte d’été (1996)
Regia: Éric Rohmer 
Distribuția: Melvil Poupaud, Amanda Langlet, Gwenaëlle Simon 

‘Conte d’été’ (titlul în limba engleză este ‘A Summer Tale’), realizat de Eric Rohmer în 1996, aparține unui gen de filme pe care le vizionez rar – o poveste romantică cu tineri abia ieșiți din adolescență. Și totuși, această poveste aparent simplă, care se petrece undeva pe coasta Bretaniei, într-o vară nu prea fierbinte, într-o atmosferă de vacanță dar fără obsesii turistice, m-a captivat. În creația lui Rohmer, filmul face parte dintr-un ‘cvartet al anotimpurilor’ și cred că voi căuta și celelalte filme ale grupajului pentru a-mi completa imaginea despre acest regizor francez pe care îl cunosc foarte puțin.

Eroul principal al filmului este Gaspard, un student abia ieșit din adolescență, cu ambiții muzicale și talent de compozitor. Tânăr, frumușel, timid, dar vorbăreț atunci când întâlnește fetele dispuse să-l asculte, trăiește o dilemă dintre acelea care sunt existențiale pentru cei care le trăiesc (mai ales la vârsta lui) și de invidiat pentru tot restul lumii: alegerea între trei fete – ambigua și cam absenta sa iubită Lena, stralucitoarea dar pretentioasa Solene, și inteligenta prietenă devotată Margot. În cea mai mare parte a filmului urmărim frământările și ezitările băiatului indecis și plimbările sale pe malul breton al oceanului alături de câte una dintre cele trei fete (de obicei în costume de baie) presărate cu dialoguri interminabile de genul celor pe care le poți întreține doar în jur de 20 de ani. Pare o rețetă sigură pentru plictiseală și eșec cinematografic, dar rezultatul este exact contrar.

Care este secretul farmecului acestui film? Există un documentar dedicat realizării sale pe care nu l-am văzut, îl voi căuta. Mi-l imaginez pe septagenarul Eric Rohmer aflat atunci pe la mijlocul celui de-al optelea deceniu de viață lucrând la această poveste despre tineri de douăzeci și puțini de ani. Actorii sunt de vârsta eroilor, nici unul dintre ei nu era pe atunci și nici nu a devenit o mare vedetă a cinematografiei franceze, dar cu atât mai bine, căci figurile lor sunt necunoscute spectatorilor și asta adaugă impresiei de naturalețe, prospețime și sinceritate pe care o radiază întregul film. În niciun moment nu am avut vreo senzație de falsitate sau de retorică inutilă. Cinematografia folosește perfect cadrul natural fără a cădea în estetism turistic. Eric Rohmer dovedește în acest film o excelentă cunoaștere a psihologiei tinerilor și o stăpânire perfectă a artei lucrului cu actorii. ‘Conte d’été’ m-a atras în lumea sa, a fost o experiență cinematografică și emoțională neașteptat de bună.

Nota: 9/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Purepeople.com)