-Ionuț Mareș scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre filmul românesc ”Marița”: ”Mariţa” este construit din lungi planuri-secvenţă, fără ca această alegere regizorală să fie gratuită sau semnalul unei lipse de inventivitate: ea permite spectatorului să petreacă mai mult timp cu personajele, să se apropie de ele, să le observe comportamentul în continuitatea gesturilor fireşti, familiare, şi felul de a fi. O astfel de abordare lasă timp pentru ca trecutul să invadeze – discret, dar la vedere – prezentul, confruntându-l, într-un inteligent amestec între două perioade din viaţa personajelor. De aici şi nostalgia ce străbate acest debut încurajator, care arată că estetica realistă a Noului Cinema Românesc are încă resurse, deşi mulţi i-ar dori (sau îi prevăd) sfârşitul.”
–LazOrtansa scrie pe CeFilmeVad despre un film clasic, ”Ninotchka”, din 1939: ”Filmul este una din primele producții cinematografice americane care sub pretextul unei comedii romantice dezvăluie realități triste despre societatea rusă în timpul lui Stalin, lipsa de locuințe, arbitrariul hotărârilor , sărăcia, rigiditatea , controlul și manipularea cetățenilor sovietici în comparatie cu viața din Parisul decadent, în care oamenii se mișcau liberi (nu pentru mult timp!), se distrau , atât cei mai avuți cât și cei cu venituri modeste, realizatorul punctând și inechitățile capitalismului. (Când bunicii mei au văzut filmul credeau (nu pentru mult timp ) că viața în soviete era ridiculizată de dragul propagandei și că nu era reală sărăcia lucie și tirania). Personajele Buljanov, Iranov și Kopalski, cei trei agenți sunt stereotipuri caricaturizate ale celor trei ,,tătuci “ai revoluției Trotski, Lenin și Stalin și prezintă asemănări fizice izbitoare cu aceștia!”
-Tot pe ZiarulMetropolis.ro, Ionuț Mareș vă prezintă cinci dintre cei mai promițători tineri regizori români ai momentului: ”Până acum, au realizat doar scurtmetraje, care au circulat la importante festivaluri din ţară şi din întreaga lume. Iar acesta a fost unul dintre criterii: ca tinerii regizori selectaţi pentru ancheta de faţă să nu fi făcut încă lungmetraj, dar să fie aproape de debut. Bineînţeles, a contat în primul rând valoarea scurtmetrajelor. Filme care lasă să se întrevadă stiluri şi interese artistice diferite şi pot spune câte ceva despre cum vor arăta viitoarele lor lungmetraje. Numărul debuturilor ambiţioase, unele radical-diferite de direcţiile estetice principale ale Noului Cinema Românesc, s-au înmulţit în ultimii ani, posibil semnal al unor transformări mai profunde ale filmului românesc. În 2015, a fost „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase. În 2016, „Câini”, de Bogdan Mirică. În 2017, „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu, şi „Mariţa”, de Cristi Iftime. Iar pentru începutul lui 2018 se pregăteşte „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, explozivul prim film de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovici. Şi acestea sunt doar cele mai vizibile şi mai discutate.”
-CineAmator scrie despre una dintre animațiile finalului de an, Coco: ”Regizoul reuseste sa fidelizeze mostnirea latina, scenaristii au dovedit o imaginatie vibranta in mai multe aspecte. Plus ca importanta onorarii celor pierduti ramane un laitmotiv suficient ca sa impresioneze. Insa Coco este frumos mai ales din punct de vedere vizual (un spectru de nuante foarte bine dozat si combinatii dintre cele mai stralucitoare); o sa vedeti voi la ce ma refer. Mai adaug la aprecieri si o concluzie ravsitoare, mai ales ca se mizeaza pe mister care odata revelat va face totul mai coplesitor.”
