Un héros très discret (1996) – A Self-Made Hero
Regia: Jacques Audiard
Distribuția: Mathieu Kassovitz, Anouk Grinberg, Sandrine Kiberlain, Jean-Louis Trintignant
Revoluțiile și mișcările de eliberare care reușesc suferă de multe ori de un sindrom interesant. La câteva săptămâni, luni, ani după evenimente apar din ce în ce mai mulți ‘eroi’ care își asumă fapte de vitejie. În românește proverbul care caracterizează acest sindrom este ‘După război mulți viteji se-arată’, cu versiunea umoristică actualizata ‘Puțini au fost, mulți au rămas’. Franța este o țară în care fenomenul a fost răspândit pe scară largă după cel de-al doilea război mondial. S-au înrolat post-factum în Rezistență nu numai cei care au stat pe tușă, cum era eroul filmului lui Jacques Audiard ‘Un héroș très discret’, ci și colaboraționiști care încercau să fugă de răspundere și de pedepsele aspre, uneori capitale, dictate de justiția rapidă a învingătorilor în anii de imediat după război.
Albert Dehousse (Mathieu Kassovitz), eroul filmului, este crescut de mama sa. Nu și-a cunoscut niciodată tatăl, soldat căzut în Primul Război Mondial. Fiind singurul copil al unei văduve, este scutit de serviciul militar la izbucnirea celul de-al Doilea Război Mondial, și ca proaspăt căsătorit, reușește cu ajutorul socrului său să evite, de asemenea, să fie trimis la muncă forțată în Germania. Albert este un tânăr ezitant și nu foarte încrezător în sine, dar are anumite calități – o imaginație bogată, o memorie bună, o capacitate de a înțelege ce să spună și cum să se comporte pentru a place.
Inventarea unui trecut care nu este al său pare a fi calea de a supraviețui și a reuși în vremurile tulburi la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Are deja experiență din familie (descoperise că tatăl său nu era eroul pe care îl inventase mama lui pentru a obține o pensie) și se întâlnește cu câțiva oameni care îl învața artă mascaradei folosită de ei pentru cauze mai bune, în vremea ilegalității în Rezistență. Destul de repede, el dobândește trecutul unui erou, avansează pe scara socială, primește grad de ofițer, este trimis în misiune în Germania ocupată. Totul era posibil pentru foștii rezistenți în Franța de imediat după război. Poate că reușește mai bine decât se aștepta, deoarece problemele vin în curând împreună cu succesul.
Jacques Audiard se afla în 1996 doar la al doilea său lungmetraj că regizor și este evident în ‘Un heros tres discret’ că își încearcă instrumentele regizorale. Filmul este conceput ca un fel de anchetă care folosește mărturiile eroului (jucat la vârsta senectuții de Jean-Louis Trintignant – oricând o plăcere să-l revăd) și ale altor personaje de epocă într-un fel de reconstituire documentară alternată cu desfășurarea acțiunii în anii ’40. Până la un punct asta funcționează OK. Nu am înțeles însă logica inserării în plus față de acestea a unor secvențe muzicale și a unor scurte clipuri de pantomimă. Rezultatul este prea complicat și nu lasă suficient timp să se închege firului principal al acțiunii. Este păcat, pentru că acesta mi s-a părut cel mai reușit dintre toate formele de povestire încercate de regizor. Atmosfera epocii este bine redată, personajul principal reușește să creeze empatie în ciuda potlogăriilor pe care le faptuieste, și la aceasta contribuie și jocul bun al echipei de actori și în special al lui Mathieu Kassovitz. Mesajul filmului este că Franța s-a împăcat cu confuzia de după război, și-a iertat, și-a reabilitat și chiar și-a promovat impostorii. Un mesaj critic acut, care putea fi susținut artistic mai consistent dacă regizorul începător (atunci) Jacques Audiard nu încerca prea multe experimente. Oricum însă, un film interesant de vizionat și astăzi.
