Leviathan (2014)
Regia: Andrey Zvyagintsev
Distribuția: Aleksey Serebryakov, Elena Lyadova, Roman Madyanov
‘Leviathan’ regizat de Andrey Zyvagintsev este un film despre credință. Literatura și cinematografia rusă sunt populate de eroi care se confruntă cu puterea și cu credința, cele două componente spirituale (dar și instituții istorice) ale căror combinație și relație strânsă a dominat din totdeauna viața rușilor și pe plan național dar și pe plan personal. Ultimul secol a pus la încercare această simbioză istorică. Vreme de șapte decenii după 1917, regimul comunist a distrus bisericile și mănăstirile și a încercat să instaureze marxism-leninismul ateist ca doctrină de stat în locul creștinismului ortodox. Căderea regimului sovietic a dus la reînvierea instituțiilor religioase, la reconstruirea bisericilor și la clădirea multora noi. Reprezintă aceasta însă și o revenire la credință? Întrebarea aceasta este acută în Rusia și în tot estul Europei. Corupția este cealaltă temă principală a filmului. Este vorba despre corupția la nivelul instituțiilor (inclusiv biserica) dar mai ales despre cea din sufletele oamenilor.
Peisajul în care se petrece acțiunea filmului este cel al unui dezastru ecologic, poate tipic și simptomatic pentru Rusia, deși asemenea zone cu aspect post-apocaliptic există și în alte părți ale lumii. O mare în retragere, bărci și corăbii eșuate, scheletele uriașe ale unor animale preistorice aduse la lumină de retragerea apelor. O lume este evident în descompunere, dar locul nu rămâne vid, sunt semne de modernitate, însă modernitatea nu înseamnă neapărat progres.
‘Lumea nouă’ care pune stăpânire pe aceste locuri pare dominată de autorități corupte. Eroul filmului, pescarul Kolya (jucat de Alexey Serebryakov) nu este tocmai sărac, are o casă la cot de râu, o barcă, mașină, prieteni, un băiat adolescent și este și la a două căsătorie cu Lilya (Elena Lyadova). Toată viața sa este însă distrusă în scurtă vreme atunci când primarul local se hotărăște să pună stăpânire pe terenul unde se află casa sa, și pune în mișcare în acest scop mașina judiciară și polițienească locală. Kolya nu numai că va fi învins într-o lupta inegală cu un sistem care nu se ferește să recurgă la orice metodă pentru a-l distruge, dar se vede rămas și fără niciun ajutor moral sau reper spiritual. Refugiat în alcool, cu familia distrusă, își pune întrebarea ‘de ce?’. Răspunsul nu are de unde să vină.
Jocul actoricesc este excelent, actorii ruși deceptioneaza rar. Alexey Serebryakov crează un personaj complex și credibil. M-a dezamăgit puțin personajul Lilyei, soția eroului, lipsesc parcă câteva replici sau scene în plus care să explice motivația infidelității sale (o veche poveste de dragoste? dorința de a ajunge la Moscova?). Mi-a plăcut imaginea, spectaculoasă și presărată de simbolistică.
Nu știu cât de mult curaj este necesar pentru a face un asemenea film în Rusia de astăzi. Regizorul și co-scenaristul Andrey Zyvagintsev atacă frontal corupția la nivel local, și imaginea dezolantă a peisajului în care se petrece acțiunea nu este de loc măgulitoare. Critica sa politică se oprește însă la periferie. Este vizată și instituția bisericii, și paralela cu ‘După dealuri’, filmul regizorului român Cristian Mungiu, a fost pentru mine imediată. Dar tot aici există și mică doză de speranță. Singurul personaj pozitiv este un preot de rând, pe care îl vedem ajutându-și enoriașii săraci, și care încearcă să dea un sens, o explicație, celor ce i se întâmplă eroului filmului. Pentru Kolya răspunsul vine prea târziu, dar poate pentru alții există o speranță în întoarcerea la bazele omenești ale credinței. Este cam singurul mesaj pozitiv dintr-un film remarcabil, dar nu prea optimist.
