Filme Filme romanesti

Pe ușa din spate a vieții: Un prinț și jumătate (2018)

Un prinț și jumătate (2018)
Regia: Ana Lungu

Cu: Iris Spiridon, Marius Manole, István Teglas

Un prinț și jumătate, regizat de Ana Lungu a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo 2018 (10-17 august) și avanpremiera la București pe 3 septembrie, la Cinema Elvira Popescu. Trei prieteni ajunși la vârsta adultă nu reușesc, din diverse motive, să aibă o familie. Ca o soluție împotriva singurătății, Iris, Marius și István aleg, pentru moment, să locuiască împreună într-un apartament închiriat în București. Când Iris se îndrăgostește de un scriitor maghiar din Transilvania, „familia fericită” este în pericol să se destrame. Aceasta este, pe scurt, intriga filmului.

Protagoniștii filmului Un prinț și jumătate sunt actorii Iris Spiridon, Marius Manole, István Téglás, László Mátray, Emilian Oprea, George Gâdei, Răzvan Krem Alexe. Alături de ei apar în roluri episodice: regizorul de teatru, Radu Afrim și coregraful Răzvan Mazilu. Ana Lungu a mai realizat un lungmetraj care a avut premiera în 2015, “Autoportretul unei fete cuminţi”, care fost ulterior selecționat în cadrul mai multor festivaluri de film. Scenariul este scris Ana Lungu și Iris Spiridon, imaginea este semnată de Luchian Ciobanu, iar montajul este realizat de Dana Bunescu.

Pe Marius Manole îl urmăresc cu mare plăcere de mulți ani la teatru, a fost și este la o înălțime apreciabilă atât ca actor, cât și ca om. Jocul a fost natural, ca de obicei, firesc și capabil să insufle empatie, ceea ce este un mare avantaj nu numai pe scenă, dar și în fața camerei de filmat. El joacă aici rolul unui tată divorțat, agent imobiliar, care îi susține pe cei doi prieteni ai săi. Deși rolul său este cel mai departe de ce face efectiv în viața reală, acest lucru nu se vede aproape deloc în film. Și dacă spre deosebire de alte proiecte la care a participat și care au implicat o serie de sesiuni de cunoaștere între actori, regizori, echipă, aici nu a fost cazul. Marius Monole mărturisește: ”Am încercat să văd care sunt resorturile interioare: ce te ajută să rezişti într-un astfel de trio, până unde ţine înţelegerea, până unde merge împărţirea rolurilor”, mai ales în contextul în care familia este azi în pericol de destrămare din ce în ce mai des, viața de cuplu având o viață mult mai scurtă.

Istvan Teglas spunea că s-a simțit mult mai bine la fimări decât se simțea în viața reală, în perioada în care a lucrat la Un prinț și jumătate. Este totuși o combinație între viața reală și ficțiune, Istvan neregăsindu-se în toate aspecte prezentate în film. Personajul său pare că este într-o transă permanentă, destul egoist, dar cu accese de implicare forțată în viețile altora. Filmul a fost filmat într-un apartament, ceea ce pe undeva atrage la capitolul intimitate.

Față de ceea ce vedem de obicei în realitate, Un prinț și jumătate are un ritm extrem de lent, aici nu se ridică tonul niciodată, abundă scenele la cimitir, unde de asemenea, liniștea primează. Mie mi-a dat senzația de static dus la extrem. Cele mai multe dintre personaje par sunt teleghidate, incapabile să aibă reacții spontane.

Iris Spiridon, cea care susține majoritatea discursurilor din film, destul de interesate ca optică, are un stil copilăros, nepotrivit unui adult. Pare că trăiește viața unui copil mare, care însă se consumă inutil, irosindu-și timpul și energia pentru cauze pierdute sau presupus voloroase din punct de vedere uman.

Între viețile celor trei nu există contrast real, dar Marius face notă discordantă prin faptul că este ancorat în viața de adult mai ales pentru că este părinte. Un părinte care își asumă rolul și îl ia în serios. Și căldura, prietenia tot de la el cred ca vine în cea mai mare parte, apoi cred ca urmează Istvan, iar Iris este pe ultimul loc. De fapt, ea cred că este cea care trăiește cel mai mult dincolo de prezent, într-o lume imaginară, unde timpul de reflectare este nelimitat, deciziile fiind amânate la infinit. Așteaptă tot timpul semne din partea acestei lumi, care probabil a început cu iubirea sa pentru Iisus, dincolo de abordarea religioasă, dar nu neapărat într-un sens erotic, pe care apoi l-a regăsit parțial în alte persoane din viața ei.

„Am filmat două săptămâni în București și aproximativ zece zile în județul Covasna. Filmarea din Transilvania s-a putut realiza numai datorită Anei Maria Popa, Direcției Județene pentru Tineret Covasna, lui Răzvan Rădulescu și Universității Karlsruhe. Răzvan a venit împreună cu cinci studenți de la Universitatea HFG Karlsruhe și au participat la filmare alături de restul echipei. Tot ei ne-au ajutat cu camera de filmat și cu o parte din echipamente. Pentru filmarea din București ne-a ajutat financiar actorul Marius Manole”, spunea Ana Lungu despre Un prinț și jumătate. Scenele filmate în Transilvania mi-au părut destul de reușite, cu excepția celei în care Iris și Istvan sunt învățați cum să călărească. Lungimea este destul de mare, iar interesul spectatorului se pierde din cauza dialogului fără miză. Mátray László este carismatic, face un rol bun, reușind să imprime mai multă gravitate unor cadre în care Iris nu o face. Scena erotică este mai degrabă tragi-comică, reflectând cumva incapacitatea de a simți a personajelor și dorința dureroasă de a o face cu orice preț. De fapt, Iris chiar spune că există dăți în care ar trebui să simtă ceva și acest lucru nu se întâmplă.

Ultimele scene ale filmului sunt foarte bine realizate și chiar dacă avem parte de un discurs mai sărăcăcios, emoțiile sunt mai prezente. Finalul este deschis, nu se trasează nicio linie, fiecare este liber să interpreteze. Într-un interviu recent, Ana Lungu spunea că ”a vrut mai mult să documenteze o clasă socială” și cred că a reușit. Inspirat din evenimente din viața lui Iris, a fost gândit de la început pentru actorii care au jucat în film. Personajele sunt credibile, dar mie totul mi-a dat un sentiment al nefirescului, al nelocului, ca și când ar fi fost vorba despre un mix nereușit de vieți interesante, ca un joc de mimă în care nimeni nu reușește să ghicească ce mimează ceilalți. Miza filmului scapă printre degete.

”Cred că fiecare spectator se va raporta diferit la personaje şi aș vrea să las publicului această libertate”, Ana Lungu. Despre dragoste, singurătate, vise și prietenie, într-o abordare într-adevăr diferită, nici documentar, dar nici ficțiune. Din acest punct de vedere, cred că este un succes.

Nota: 7/10

Articole similare

Camille (1921)

Jovi Ene

Un thriller bun desfășurat pe ecranul calculatorului: Searching (2018)

Dan Romascanu

Jafuri cu stil: Le voleur (1967)

Dan Romascanu

1 comment

cleopatra 10 septembrie 2018 at 11:59

Frumos filmul, merita nota de pe imdb!

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult