Pandorum (2009)Regia: Christian Alvart
Scenariul: Travis Milloy
Ca si majoritatea dintre voi, cititorii, am vazut pana acum cateva filme de SF care impletesc si elemente de horror in scriptul lor si fiecare a avut nota sa de originalitate.
Acesta e si cazul lui Pandorum, a carui idee principala este asigurarea supravietuirii rasei umane in momentul distrugerii Pamantului. Iar implinirea acestui deziderat se deruleaza in conditiile vitrege din naveta spatiala Elysium – Paradis, la o distanta de Pamant de 500 milione mile, sub presiunea Sindromului Disfunctional Orbital – numit PANDORUM – o boala cauzata de spatiul vast, izolat si singuratic si sub amenintarea unui rau puternic care ii ameninta pe cei 60.000 oameni imbarcati initial la bord.
Mai intai caporalul Bower (Ben Foster), apoi capitanul Payton (Dennis Quaid) se trezesc din starea de hypersomn cu ajutorul caruia au calatorit prin spatiu spre planeta TANIS – descoperita ca avand conditii de viata similare celor de pe Terra. Dar odata cu revenirea la realitate, cei doi afla ca plutesc intr-o stare de amnezie si sunt dezorientati in privinta navei si misiunii lor. Pe masura ce memoria le revine, iar mediul ambiant devine din ce in ce mai ostil – pierderi de energie, intuneric, zgomote infricosatoare, cei doi realizeaza ca salvandu-se pe ei si nava de amenintarile inconjuratoare, salveaza omenirea de la pieire.
Si de aici incepand, intr-un ritm dezlantuit, luptand cu o teroare de ordin fizic – dezlantuita de atacurile raului instaurat si a capcanelor imensei nave – si de ordin psihic – claustrofobia, intunericul, singuratatea, Bower si Foster, carora li se alatura alte personaje pe parcurs, descopera cateva adevaruri dureroase, care transforma Paradisul dorit a fi acest habitat salvator, intr-o capcana monstruoasa:
-dusmanii iuti, cruzi si violenti sunt mutanti proveniti din randurile celor 60.000 de oameni alesi sa populeze noua casa a lor – planeta Tanis
-in lupta pentru supravietuire, unii oameni l-au pierdut pe Dumnezeu si s-au inchinat unui nou concept al realitatii si anume acela ca „viata mananca viata”;
-dusmanul cel mai puternic al omului poate fi el insusi, atunci cand pierde moralitatea, dorinta de libertate, instinctul de supravietuire umana.
Intr-o atmosfera tenebroasa, intr-o stare de emotie intensa si gradata pana la isterie, determinate de decoruri, de machiaje, de costume, de scene de cascadorii spectaculoase, doi dintre protagonisti – caporalul Bower si geneticiana Nadia (Antje Traue), reusesc sa reseteze in ultimul moment reactorul navei spatiale, asigurand in felul acesta energia necesara expulzarii capsulelor-dormitoare in Oceanul Mama al planetei Tanis. In felul acesta, rotund, samanta omenirii renaste la sanul primitor al Oceanului, dar alaturi de om exista si amenintarea viitoare a acestuia. Raul din Oameni a distrus Pamantul si raul a calatorit alaturi de ei, la 500 milioane mile departare. Poate fi acesta un advertisment!
Acest film a beneficiat de o echipa extraordinara, incepand cu scenaristii, regizorul – Christian Alvart – german – de altfel pelicula s-a turnat la Berlin si continuand cu imaginea, sunetul, costumele, decorurile, machiajul, etc. Toti au concurat stralucit la conturarea ideilor si mesajului filmului, desfasurat intr-un ritm alert, intr-o nota sumbra, gotica, deservit de o coloana sonora frisonanta, apartinand lui Michl Britsch.
Sigur ca cel mai rezonant nume din distributie ii apartine lui Dennis Quaid, care, intr-adevar, nu-si dezminte talentul si charisma, insa Ben Foster, interpretul caporalului Bower, are cea mai convingatoare prestatie, care vine sa incununeze sirul de roluri bune cu care s-a prezentat in fata publicului in ultimii ani: Jake Mazursky in “Alpha Dog” (2006), Russell Corwin in serialul TV “Six Feet Under” (2003-2005), etc.
Inteleg ca Pandorum va fi urmat in viitor de un nou episod al aventurilor supravietuitorilor si am speranta ca scenariul ma va lamuri ceva mai bine in privinta motivatiei si mecanismului mutatiilor genetice asupra oamenilor de pe nava Elysium.
