The Ladykillers (1955) – Ucigașii de dame
Regia: Alexander Mackendrick
Distribuția: Alec Guinness, Peter Sellers, Cecil Parker
‘The Ladykillers’ deschide din nou discuția fără sfârșit și concluzii despre filme originale și remake-uri. Acum 20 de ani, frații Coen realizau un remake american cu Tom Hanks în rolul principal, pe care l-am văzut atunci și care mi-a plăcut (mult mai mult decât altor abonați de la IMDB, unde media notelor este un mediocru 6.2). Acum am ajuns să văd versiunea originala realizata în 1955 și regizata de Alexander Mackendrick. Mi-a plăcut filmul realizat cu 69 de ani în urmă cel puțin în aceeași măsură. Nu numai că s-au păstrat proaspete și comedia și ritmul acțiunii, dar calitatea vizuală și performanțele actorilor fac din ‘The Ladykillers’ ediția 1955 unul dintre cele mai bune filme ale studiourilor de film britanice Ealing și un film de referință pentru producțiile realizate în exclusivitate pe platouri, tocmai în perioada în care cineaștii și echipele lor de filmare descopereau virtuțile și avantajele luminii naturale și a filmărilor în natură sau în mediul urban, pe străzi.
Decorul, realizat în întregime în studio, este formidabil. Într-o casă englezească cu etaj la capătul unei străzi fundătură, locuiește bătrână doamna Wilberforce. Casa pare un preludiu la motelul din ‘Psycho’ cu două detalii suplimentare importante. Se află pe o colină în apropierea unei mari gări și trenurile din și spre toate direcțiile trec sub acea colină. Casa fusese avariată în bombardamentele din războiul care se terminase cu un deceniu în urmă și arhitecturii bizare i se adaugă podele și pereți înclinați. Tocmai poziția strategică face din această casă locuința ideală în care banda de hoți condusă de profesorul Marcus își planifică jefuirea unui tren postal oprit în gara și ascunderea prăzii imediat după lovitură. Pentru a deghiza reunirile bandiților aceștia se camuflează în muzicieni de muzică barocă adunați pentru repetiții. Doamna Wilberforce este încântată de companie, dar atunci când hoții se folosesc de ea pentru a recupera banii furați din gară și când își da seama că muzicienii nu erau muzicieni și cutiile de instrumente ascund comori diferite, lucrurile se complică. Pașnica bătrână este și isteață și încăpățânată și are și un simt al dreptății și o vitalitate care va arunca în aer toate planurile bandiților.
Scenografia este formidabilă, una dintre cele mai bune scenografii de studio pe care le-am văzut în filme. Culorile intense și contrastante, cu puținele nuanțe ale anilor de început ale peliculei color, au și ele un rol important în farmecul și atmosfera vizuală specială a acestui film. Comicul de situații este amplificat de replicile savuroase. Rolul bătrânei de neînvins este intepretat de Katie Johnson, o actriță veterană a scenei și ecranului englez, care avea vârsta de 78 de ani și peste 60 de ani de carieră când era realizat filmul. Șeful bandei de tâlhari este intepretat de Alec Guinness căruia i-am putut cunoaște încă o fațetă a unui talent formidabil, și el desfășurat în multe decenii de activitate. Printre bandiți apare și Peter Sellers care juca aici unul dintre primele sale roluri comice importante într-un film de lung metraj. ‘The Ladykillers’ model 1955 este un film care merită văzut și astăzi și pe care îl recomand tuturor spectatorilor, nu doar celor amatori de filme clasice de cinematecă.
Nota: 8/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
