Comment je me suis disputé… (ma vie sexuelle) (1996)
Regia: Arnaud Desplechin
Distribuția: Mathieu Amalric, Emmanuelle Devos, Emmanuel Salinger, Marianne Denicourt, Chiara Mastroianni
Primul lucru care frapează la filmul regizat în 1996 de Arnaud Desplechin este titlul: ‘Comment je me suis dispute … (ma vie sexuelle)’ (‘Cum m-am certat … (viața mea sexuală)’ sau în engleză ‘My Sex Life … or How I Got Into an Argument’). Este un titlu aproape la fel de imposibil ca cel al filmului cel mai recent al lui Radu Jude care a luat Ursul de Aur la Berlin, un titlu care dorește să afirme încă înainte de a începe proiecția că spectatorul va avea parte de o experiență cinematografică ieșită din tiparele obișnuite.
Al doilea lucru pe care îl remarcă cei care citesc fișa filmului este durata: trei ore, mai puțin două minute. Astăzi a devenit ceva mai comun ca filmele să dureze cel puțin două ore și producțiile care se întind spre două ore și jumătate nu sunt nici ele o raritate, dar în secolul trecut, chiar și în ultimul deceniu, o asemenea lungime era rezervată eventual genului de saga istorică, iar proiecția era împărțită în doua serii. Nu este cazul cu ‘Comment ….’ (îmi veți scuza prescurtarea, sper) care se constituie ca o lucrare cinematografică unitară și care reprezintă în fapt o dramă comică contemporană perioadei în care a fost făcut filmul, având ca eroi un grup de intelectuali francezi spre de 30 de ani, legăturile lor de prietenie și amor, conflictele, îndrăgostirile și despărțirile. Pe de-o parte este un film complex prin țesătura de intrigi și evoluția personajelor, pe de altă parte este un film descumpanitor de simplu dacă analizăm atent ceea ce se petrece de fapt pe ecran.
Cred că unul dintre modelele de inspirație ale scenaristului și regizorului au fost acele filme ale lui Woody Allen care sunt plasate în mediile intelectuale ale coastei de nord-est a Statelor Unite. Urmărim un grup de prieteni, majoritatea studenți sau în primii ani după absolvirea facultății, care par să trăiască într-un fel de comună sentimentală, împărtășindu-și aventurile și schimbând cu relativa non-șalanță partenerii. Când lucrurile iau o turnură mai serioasă apare psihanaliza și variante ale acesteia. Comentariul off-screen este copios folosit, uneori la persoana a 3-a în stil Nouvelle Vague, alteori relatări la persoana 1-a făcute parcă de pe canapeaua pacientului. Eroul principal este Paul Dedalus (Mathieu Almaric), profesor de literatură și doctorant la o prestigioasă universitate, pe care îl vom vedea despărțindu-se de Esther (Emmanuelle Devos), amanta sa on-off vreme de zece ani, intrând într-o riscantă aventură cu instabila și uneori violenta Valerie (Jeanne Balibar), și visând la Sylvia (Marianne Denicourt) care este amanta celui mai bun prieten al său, Nathan (Emmanuel Salinger). Viața sa profesională este plafonată, cu o teza de doctorat a cărei finalizare pare să dureze o eternitate, și colac peste pupăză, un fost prieten și acum rival, de altfel o nulitate cu pretenții, capătă un post de conferențiar în aceeași facultate. Realizarea aspirației sale de a-și urma calea intelectuală care îl atrage și de a scrie critică literară implică renunțarea la cariera academică. Finalul nu este prea diferit de început. Au trecut câțiva ani din viața eroilor și trei ore din cea a spectatorilor.
Filmul alternează dialogurile dintre tineri cu scene din intimitate, plus flash-back-uri care lămuresc biografiile și traseele eroilor din anii precedenți. Verbozitatea este intensă și cam lipsită de profunzime, cu dialoguri care se petrec majoritatea la restaurante, petreceri sau în pat, cu pagini de jurnal și scrisori expediate și ne-expediate, cu mărturii în stil video-documentar. Arnaud Desplechin reușește să creeze câteva scene de antologie atunci când merge spre extreme accentuând elementele comice sau cele emoționale (cu ajutorul excelentei Emmanuelle Devos). Întreaga echipă de actori este remarcabilă, și se poate spune că este filmul unei generații de tineri intelectuali francezi jucat de o selecție reprezentativa a unei generații de tineri actori francezi. În rolul principal apare Matthieu Amalric, pentru care ‘Comment …’ a fost primul film în care a fost distribuit într-un rol consistent. Interpretarea este remarcabilă. Paul Dedalus pare un adolescent întârziat care refuză maturizarea sentimentală dar și abandonul idealurilor, iar numele său de familie poate fi considerat o aluzie la labirintul sentimental și profesional, plin de drumuri greșite și de încercări de a ieși la lumină în care se petrece viața sa. Abordarea detașată și alternarea în contrapunct a scenelor intelectuale, sentimentale și comice face ca filmul să fie plăcut la vizionare și atenuează efortul celor trei ore de vizionare. Ar fi fost filmul mai bun daca ar fi durat cu o oră mai puțin? Nu vom ști niciodată, dar sigur pierdeam ocazia de a discuta acest subiect.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Kristenmckellogg.com)
