Filme Filme europene

O poveste mare, un film ratat: Red Joan (2018)

Red Joan (2018)
Regia: Trevor Nunn
Distribuția: Judi Dench, Sophie Cookson, Stephen Campbell Moore

Ce poveste uriașă a avut la îndemână Trevor Nunn, regizorul filmului ‘Red Joan’. În plus a beneficiat de prezența unei actrițe de talia lui Judi Dench într-un rol care pare să fi fost gândit pentru ea. Filmul începe de altfel foarte bine, primele minute, în care o vedem pe bătrâna văduvă trăind o viață liniștită la Cambridge transformându-se în câteva minute în suspecta principală a unei povești de spionaj vechi de peste jumătate de secol, promit o continuare palpitantă. Formula scenariului scris de Lindsay Shapero o prezintă pe aparent respectabila doamna Joan Stanley în camera de interogatoriu de la MI-5 amintindu-și povestea vieții sale – o poveste în care se combină dragostea, războiul și trădarea. De aici însă, filmul care promitea multe și bune dezamăgește cam în toate privințele.

Povestea infiltrării agenților serviciilor de spionaj sovietice în cercurile cele mai selecte ale societății engleze și în serviciile de spionaj și alte altor instituții britanice a inspirat nenumărate cărți și filme. ‘Red Joan’ pleacă de la același mediu universitar (la Cambridge în acest caz) contaminat de simpatii comuniste din anii ’30 pentru a se concentra asupra mediului științific, care în timpul războiului a fost implicat în programe militare, la concurență cu dușmanii (Germania) dar și cu aliații (sovieticii în primul rând, dar și americanii).

Cazul strălucitei tinere fiziciene, atrasă mai mult pe filieră sentimentală în cercurile de stânga, și care la un moment dat hotărăște să influențeze din poziția să relativ minoră soarta lumii, invită multe întrebări interesante: Ce i-a determinat pe acești tineri idealiști să se ingreneze în activități care pentru majoritatea compatrioților lor reprezintă înaltă trădare? De ce și-au continuat activitatea după ce au început să cadă măștile și s-a mai răspândit ceața propagandei, devenind publice crimele comise de Stalin? Ce înseamnă de fapt trădare în condițiile în care sunt puse în balanță interesele naționale pe de-o parte și cele ale păcii lumii de cealaltă parte? Au oamenii de știință calificarea, dreptul, sau poate obligația de a-și asuma decizii politice, care pot influența pacea sau războiul la scară planetară? Toate acestea sunt întrebări cât de poate de interesante în perspectivă istorică, dar și pentru lumea contemporană. Peste ele se adaugă o poveste sentimentală, sau poate una de manipulare a sentimentelor în scopuri politice, și tematica foarte actuală în cinematografie a rolului femeilor într-o lume (cea a științei în acest caz) dominată de bărbați. Am avea toate premizele pentru un film fascinant.

Din păcate, nimic din aceste promisiuni nu se realizează și niciuna dintre întrebări nu primește un răspuns adecvat. Regizorul Trevor Nunn a ales să trateze toată această poveste la nivelul unui film sau serial de spionaj de rutină, trecând de la un subiect la altul, și abordându-le pe toate în mod superficial. Personajele nu au profunzime, nu aflăm nimic credibil despre motivațiile trădării. Nu ajută nici măcar jocul celor două actrițe – Judi Dench își risipește talentul făcând din Joan cea în vârstă o bătrânică plângăreață, iar Sophie Cookson în rolul tinerei Joan se lupta cu lipsa de credibilitate a personajului, și în plus este machiată similar tot timpul (arătând ca la 20 și puțini ani) deși trec peste ea în film vreo 12 ani, un război mondial, și numeroase dileme, crize și tragedii personale. Mai rău, scenariul este plin de erori, de la detalii până la grafe de credibilitate care fac povestea neverosimilă pentru spectatori. ‘Red Joan’ este o ocazie pierdută și o risipă de talent.

Nota: 5/10

Articole similare

The Zone of Interest (2023): Ignoranța în fața unui Genocid

Irina Vasile

Un thriller noir în Parisul anilor 60: La dénonciation (1962)

Dan Romascanu

Blue Jasmine (2013)

Mihaela

2 comments

catalina 4 iulie 2019 at 22:50

un film superb.ma mir cum cineva a scris de el. in general numai filme SF si cu efecte se discuta

Reply
Dan Romascanu 7 iulie 2019 at 15:28

Buna, Catalina. Daca urmaresti cronicile de film de la filme-carti, vei putea constata ca scriem si despre multe filme care nu sunt ‘SF si cu efecte’.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult