Filme Filme europene

O poveste franceză despre când libertatea nu se poate garanta prin contract: Bâtiment 5 (2023)

Bâtiment 5 (2023) – Nedoriții. Blocul 5 nu se predă
Regia: Ladj Ly
Distribuția: Anta Diaw, Alexis Manenti, Anta Diaw, Steve Tientcheu, Aurélia Petit

În seara zilei de luni, 15 iulie, începând cu ora 20:00, Cinema Elivire Popesco ne-a invitat să vizualizăm o producție marca Ladj Ly, Nedoriții. Blocul 5 nu se predă / Bâtiment 5, distribuit de Independența Film. O creație cinematografică de la care se aștepta foarte mult, regizorul ridicând ștafeta în anul 2019 cu pelicula Les Misérables, distins cu Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Cannes. Tematica celor două filme este asemănătoare, ambele explorând fețele multiple ale injustiției sociale, m-a impresionat modul în care a reușit să surprindă tensiunea resimțită în cadrul formării claselor sociale după criteriul economic și social.

Cineastul are, în cazul filmului Nedoriții. Blocul 5 nu se predă, meritul de a păstra proporțiile verosimilității evenimentelor prezentate, reușind să urmeze o rută ascendentă a disensiunilor dintre autoritățile și cetățenii unui stat contemporan. Dramatismul acțiunii se anunță încă din debutul filmului, unde urmărim înmormântarea unei foste locatare dintr-un bloc de apartamente. Tabloul este încărcat de ridicol și suferință în egală măsură, imobilul fiind mult prea mic și neconform unei conviețuiri a atâtor persoane. Frustrarea acestora reiese în principal din dificultatea și stupoarea pe care le experimentează locatarii în momentul când încearcă să scoată sicriul din bloc, fiind nevoiți să coboare mai multe etaje pe scări pentru că nu au la dispoziție un lift.

După ce am urmărit această scenă m-am gândit că de aici încolo lucrurile vor merge într-o zonă ceva mai optimistă sau în profunzimea acestei situații degradante din punct de vedere uman, ceea ce s-a și întâmplat. Adevărata problemă se dezvăluie curând prin scena în care demolarea unei clădiri celei asemănătoare cu cea din care ne-am chinuit să ieșim, decurge într-un mod dezastruos. Accidentul produs în urma imploziei (ne)controlate ale blocului este urmat de infarctul primarului, ceea ce îl va propulsa în funcția de primar interimar pe medicul pediatru Pierre Forges (Alexis Manenti). Pe lângă funcția obținută se trezește în mijlocul unui conflict mai vechi, păstrat de fosta conducere, problema locatarilor din clădirtile dezafectate, aceștia fiind în mare parte imigranți. Zona de suburbie în care ne aflăm duce lipsă de multe reglementări, autoritățile par că vor să suprime conflictele iscate între conducere și populația defavorizată din această zonă în mod abuziv.

La polul opus o regăsim pe  Haby Keita (Anta Diaw), o tânără educată, inteligentă și dedicată comunității din care face parte, locatară a blocului 5, dar și angajată a Primăriei, devine o ferventă luptătoare împotriva nedreptăților la care sunt supuși ea și apropiații săi. Din dorința de a demasca atât ipocrizia, cât și lașitatea celor care se află la conducere începe să intre în antagonism cu cei aflați la conducere. Principalul ei inamic devine actualul primar, care din lipsa de tact și curaj ajunge să se folosească de poliție pentru a lupta cu anumite comportamente pe care le consideră deviante. În mare parte există un anumit dram de adevăr în ce privește motivația care îi alimentează deciziile lui Pierre. Cu toate acestea, urmărind din nou modul în care se comportă cu locuitorii din zona pe care o consideră problematică, putem foarte ușor să ne dăm seama că abuzează de puterea pe care o are.

Una dintre nedreptăți este de departe ordonanța prin care încearcă să-i priveze pe tineri de libertate, denotând multă lipsă de considerație față de nevoile lor. Campania electorală a lui Pierre mizează pe strângerea voturilor din rândul acestei comunități, frustrarea în rândul alegătorilor este sporită de faptul că deciziile primarului se pliează pe salvarea unor aparențe, adevăratele probleme fiind trecute sub tăcere. Ceea ce va stârni indignarea lui Haby, în cele din urmă dorind să obțină la rândul ei funcția de primar, în speranța că va repara răul făcut de fosta conducere.

Conflictul dintre cei doi crește pe zi ce trece, apogeul este atins în Ajunul Crăciunului, Haby fiind arestată la cererea lui Pierre. Închiderea lui Haby este de fapt o diversiune, fiind o decizie ce se dorește să fie mai degrabă o pedeapsă, cum de altfel este și evacuarea tuturor vecinilor ei. Arestarea lui Haby se face din dorința de a nu incomoda prin prezența ei, aceasta rămânând să păzească bunurile locatarilor Blocului 5, aruncate pe ferestre în graba de a părăsi imobilul care trebuia să fie demolat la cererea lui Pierre. Modul abuziv și violent în care este închisă peste noapte, trezește un sentiment profund de indignare în prietenul ei, Blaz (Aristote Luyindula).

Finalul filmului este dovada concretă a faptului că abuzurile nu pot fi tolerate la infinit, răul este portretizat prin intermediul unor funcționari care au pierdut contactul cu realitatea. Lipsa de implicare a autorităților în cazul locuitorilor din zonă face ca proporțiile nedreptății să crească treptat, urmând principiul bulgărelui de zăpadă.

Consider că atât scenariul, cât și jocul actoricesc surprind în mod realist această dinamică dintre cei aflați la conducere și cetățeni, cei dintâi fiind pierduți de cele mai multe ori între scopurile personale și birocrație. O relație distructivă din care nimic bun nu poate să ia naștere, ceea ce se reflectă și în mesajul filmului. Abordarea realistă mi se pare o alegere inspirată, dat fiind că avem de-a face cu un subiect social actual controversat. Cred totuși că necesita un final în care să se propună o soluționare, sunt de părere că o „scrisoare cinematografică” precum este acest film nu se poate încheia prin sugestii, oricât de „agresive” sau de directe ar fi.

În cinematografe începând cu 19 iulie, distribuit de Independența Film.

Nota:  9/10

(Surse foto: cineserie.com; aperitiff.tiff.ro; zilesinopti.ro)

Articole similare

Ballroom Dancer (2011)

Iulia Dromereschi

În căutarea vieții pierdute: Le silencieux (1973)

Dan Romascanu

Filmul ca pictură metaforică – Suprarealism în “Melancholia” lui Lars von Trier

Tudor-Costin Sicomas

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult