Victoria and Abdul (2017)
Regia: Stephen Frears
Distribuția: Judi Dench, Ali Fazal, Tim Pigott-Smith
Istoria Angliei a fost binecuvântată cu mai multe regine celebre – începând cu Anne Boleyn şi Mary Stuart scurtate de regalele lor capete, continuând cu cele două Elisabete şi, desigur, cu regina Victoria, deţinătoarea până de curând a recordului longevităţii pe tron, regina care şi-a dat numele unei intreagi epoci de maximă glorie şi expansiune teritorială a imperiului britanic. Marile actriţe ale cinematografiei engleze au fost, prin urmare, binecuvântate de rolurile fabuloase respective pe marile ecrane, considerate apogee ale carierelor lor. Pentru Dame Judi Dench, „Victoria şi Abdul” în regia lui Stephen Frears oferă pentru a doua oară posibilitatea de a crea un portret de neuitat al reginei Victoria. Succesul ei în îndeplinirea acestei sarcini este cea mai bună parte şi cele mai bune lucruri care pot fi spuse şi scrise despre această producţie. Din păcate, nu este şi singurul lucru care poate fi spus şi scris despre acest film.
Este foarte dificil să deconectăm episodul istoric al relaţiei dintre bătrâna văduvă, care era şi regina celui mai mare imperiu de pe pământ la vremea ei (şi poate din totdeauna), şi servitorul musulman din India care s-a ridicat pe scara socială pentru a-i deveni secretar, sfetnic, consilier spiritual, prieten, fiu surogat şi, poate, mai mult decât toate acestea, şi situaţia politică de astăzi, 120 de ani mai târziu, când Marea Britanie care se confruntă cu realităţile globalizării şi ale imigraţiei încearcă să pună din nou mări şi graniţe între ea şi Europa. Autorii filmului au investit destul de mult în descrierea atmosferei rezidenţelor imperiale şi a coridoarelor lor de putere şi intrigi, cu costumele şi decoraţiunile adecvate, dar tot par să se adreseze tot timpul spectatorului contemporan în timp ce spun o poveste bazată pe o istorie reală sau fapte aşa cum s-au întâmplat … sau aproape, aşa cum ne avertizează cu precauţie şi cu înţelepciune anunţul de la începutul filmului.
Prin urmare, rămânem cu povestea unei prietenii şi chiar a unei poveşti de dragoste sugerate, dar imposibile, datorită unui munte de motive: inegalităţi de clasa, prejudecăţi rasiale, diferenţe de vârstă, abisuri culturale şi istorice. Singurul lucru care poate salva un astfel de film de a nu se încadra în melodramă completă sau în retorică falsă este dimensiunea umană. În „Victoria şi Abdul” această dimensiune este doar parţial furnizată de performanţa splendidă a lui Judi Dench. Din nefericire, restul distribuţiei nici măcar nu se aproprie de clasa ei. Ali Fazal se potriveşte fizic, dar nu are nuanţele actoriceşti care pot explica contradicţiile personalităţii sale. Niciodată nu ştim sau nu înţelegem adevărata origine socială, dacă adâncimea cunoștințelor sale în Coran şi cultura orientală este autentică sau impostură, dacă şi-a înşelat în mod intenţionat regina iubită, în detaliile istoriei şi realităţile conflictelor naţionale şi religioase de pe continentul indian. Restul distribuţiei este condamnat în a reprezenta o galerie de personaje pe jumătate ridicole, pe jumătate perverse, reprezentând clasa aristocratică britanică plină de prejudecăţi şi de rea-credinţă.
Dacă măcar caricatura ar fi fost împinsă mai departe, am fi putut avea poate parte de o dimensiune mai comică, poate parodică, dar Stephen Frears nu a putut renunţa la ambiţia de a transmite un mesaj important despre politica de astăzi. În opinia mea, el a eşuat, iar principalul mare merit al acestui film rămâne că-i permite lui Judi Dench să adauge un alt rol important filmografiei sale illustre, relatând pe fundal istoric o poveste de dragoste cu potenţial, însă doar pe jumătate coaptă.
