Filme Filme americane

Nu toate visele se împlinesc

The Rider (2017)
Regia: Chloé Zhao
Scenariu: Chloé Zhao
Cu: Brady Jandreau, Tim Jandreau, Lilly Jandreau, Lane Scott, Cat Clifford

Premiul Cel mai bun Film – Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2017

Film proiectat în cadrul American Independent Film Festival (2018). Între 27 aprilie și 3 mai, American Independent Film Festival aduce la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București o selecție a celor mai recente producții independente și filme americane de artă, un tip de cinema bazat pe tradiția marilor filme narative americane. American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.

Având la bază o poveste reală, filmul The Rider îl urmărește pe Brady Blackburn, un star de rodeo în plină ascensiune, care după un accident tragic află că zilele sale de competiție s-au terminat. Filmat în Pine Ridge din Dakota de Sud și construit aproape ca un documentar, are la bază ideea că visele și pasiunile trebuie urmate. Însă în cazul rodeoului, lucrurile se pot nărui în orice clipă, o accidentare serioasă poate duce totul la o dimensiune diametral opusă, visul împlinit devenind un comșar trăit pe viu. The Rider începe și se termină cu secvențe de vis care arată un om călărind un cal, ceea ce conduce voit spectatorul la ideea că pentru oameni ca Brady, caii și ideea de călări reprezintă visul vieții lor. În lipsa acestuia, viața însăși pare lipsită de sens, iar ei nu își mai găsesc locul. Pornind de la concepția potrivit căreia fiecare lucru în natură are menirea sa, Brady chiar spune că, urmând acest raționament, călăreții sunt meniți pentru a călări și orice ar încerca să facă în detrimentul acestei pasiuni, se va solda cu un eșec. În primul rând unul emoțional, care va conduce la unul existențial, aș adăuga.

Filmul îl aduce în prim plan și pe Lane Scott, un pasionat de rodeo care îi este cel mai bun prieten, mentor, dar și erou personal. Acesta a fost victima unui accident în urma căruia a rămas paralizat și incapabil să vorbească, reușind să comunice prin rostirea cuvintelor cu mâinile. Într-una dintre scenele de final ale filmului, mesajul său către Brady este simplu: ”Nu renunța la visele tale”. O idee crucială, care este mult mai ușor de zis decât de îndeplinit.

Brady experimentează probleme și în ceea ce privește familia. Având o soră care suferă de o boală psihică, care totuși reprezintă sprijinul său moral în cele mai multe dintre situații, o mamă moartă timpuriu și un tată aproape dependent de jocurile de noroc, trebuie să își câștige existența în perioada recuperării, fiind nevoit să se angajeze la un magazin universal, dar și să facă față învinuirilor zilnice pe care tatăl i le aduce legat de faptul că s-a accidentat. Lucrul la magazin îl macină psihic, pentru că simte că se îndepărtează de menirea sa, dar și fiindcă simte că recuperarea nu se va încheia poate niciodată, deoarece accidentarea i-a afectat capacitățile de a reacționa și acum suferă și de paralizie parțială. Făcând eforturi să rămână fidel visului său, Brady experiementează stări emoționale contradictorii, care îl pun în postura dificilă de a-și urma pasiunea sau a rămâne alături de familia sa. Este uimitor faptul cum Brady reușește să fie carismatic în ciuda reticenței vădite față de cuvinte și text, redând perfect sentimentul de inadecvență pe care îl resimte.

The Rider nu are o poveste convențională, cu personaje și conflicte ascendente, dar, în ciuda acestor aspecte, publicul este complet absorbit, iar drama resimțită profund. Metoda folosită de regizoare este mai degrabă instinctivă, incursiunea cinematică în lumea lui Brady curgând natural. Muzica are rol vindecător, venind ca un balsam după momente emoționale intense. Există și câteva piese mai dure, cântate de trupa americană Metallica, însă acestea sunt perfect armonizate cu întregul.

Scenele sunt filmate în așa manieră încât spectatorul are senzația că vede totul prin ochii personajului. Cadrele tip fotografie sunt uimitoare, iar faptul că de multe ori lipsa muzicii este compensată de sunetele din mediu (vântul prin plantele de pe câmp, fornăitul cailor, zgomotele făcute noaptea de coioți în prerie) constituie un alt element remarcabil al filmului și duce la reconstruirea aproape perfectă a sentimentului locului, plasând-o pe Chloé Zhao printre cele mai talentare regizoare tinere.

Nota: 8,5/10

Articole similare

Întâi în pat, apoi… poate… îndrăgostiți: Quand j’étais chanteur (2006)

Dan Romascanu

Logan (2017)

Dana Mischie

Și bărbații pot fi ”mame” câteodată: The Boys Are Back (2009)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult