Nine (2009)

Nine (2009)
Regia: Rob Marshall
Distributia: Daniel Day-Lewis, Marion Cotillard, Penélope Cruz, Sophia Loren, Kate Hudson, Judi Dench, Nicole Kidman, Stacy Ferguson

Atunci cand esti o persoana publica, o persoana importanta, orice decizie o iei in legatura cu femeile din viata ta este discutata si discutabila, este patrunsa pana in adancurile ei, fara ca, in final, sa mai conteze prea mult ceea ce ai decis, ci ceea ce ajunge in mass-media si, prin urmare, la publicul cunoscator. Nimic nu face exceptie, deci nici Guido Contini, un regizor cu multe filme importante la activ, multe dintre ele insa venind din alta perioada. El se imparte permanent intre doua stari: in primul rand, a renasterii artistice, greu de obtinut atata timp cat el doreste ca succesul sa vina fara efort si fara incrancenare; in al doilea rand, a permanentei oscilari intre femei puternice, superbe si acaparante.

Despre aceasta impartire intre femei as dori sa vorbesc in aceasta recenzie. Nu in ordinea din film, ci intr-una aleasa aleator de mine, fara motiv. O avem pe Claudia (Nicole Kidman), actrita aleasa special pentru a da splendoare noului film al lui Guido, Italia. Apare prea putin in film, insa este cea care il pune in garda pe Guido cu privire la noua sa opera: nu are scenariu, nu are actiune, un film nu se poate construi doar din cadre puse pe principala protagoniste, indiferent de cat de importanta si cunoscuta este aceasta. Ii marturieste faptul ca este indragostita de el, dar este una dintre persoanele puternica (alaturi de sotia sa, vezi mai jos!) care ii spune ca, indiferent de ceea ce simte, viata trebuie sa continue.

Sotia: Luisa Contini (superba Marion Cotillard) este persoana ca isi iubeste enorm sotul si care, din aces t motiv, i-a iertat pana acum toate aventurile, stiute si nestiute. Chiar si faptul ca amanta il insoteste peste tot sau ii urmeaza pasii, este un lucru pe care il poate uita. Asteapta insa momentul in care acesta se va reintoarce cu tot sufletul inapoi la ea si constientizeaza (chiar si el) ca viata lui nu poate renaste decat cu ajutorul ei. Sa va uitati atent la scena in care se aleg interpreta principala si cele secundare feminine din noul film al lui Guido. Intr-un studio intunecat, el si ea se uita la scenele de casting. O bruneta atrage atentia, desi in filmul cu pricina se dorea o blonda. Sotia sufera o infrangere: isi da seama ca el a ales deja bruneta frumoasa nu doar pentru a-i fi actrita, ci pentru a-i fi (poate) si amanta. Sotia intelege: „multumesc ca mi-ai adus aminte ca nu sunt speciala”. („Imi vrei iubirea?/Ia-o pe toata”).

Amanta: pare ca nu este deloc importanta, insa este o persoana fara de care el nu poate exista. Carla (Penelope Cruz) este prostuta, este credula, este prea sensibila si nu intelege ca este doar folosita pentru satisfacerea capriciilor unui om moale si care se sustine prea mult pe cei din jur. Nici el nu poate trai fara ea (de fapt, el nu poate trai fara femeile din viata sa), nici ea nu poate trai fara el, sotul ei putand fi, in alt film, un alt Guido Contini. Carla face gafe, incearca sa se sinucida sau macar sa ofere o scena tragica nedusa la capat unei lumi pe care incearca sa o schimbe.

Mai sunt si alte femei, normal: mama (Sophia Loren), frumoasele dansatoare si cantarete Stephanie (Kate Hudson) si Saraghina (Stacy Ferguson), fiecare cu propriile roluri in viata lui Guido, insa cele trei de mai sus detin suprematia. Este totusi un musical (melodiile nu sunt insa extraordinare si nici nu mi-au ramas in minte). Povestea este mult mai importanta: ca autor, trebuie sa iti construiesti opera pe un motiv sau pe un piedestal. Guido Contini a ales sa isi constuiasca filmele pe femei, fara sa reuseasca sa gaseasca echilibrul intre ele si sa o pastreze doar pe cea perfecta demersului sau. Poate noi, ceilalti, vom reusi!

Nota: 6.5/10