Merge și-așa (2022)
Regia: Valentin Urziceanu
Filmele de animație nu se numără neapărat în topul preferințelor mele cinematografice, mai ales în ultima perioadă de timp, deoarece nu le gust esența prea romanțată. Prin urmare, de prin ianuarie nu am mai văzut un desen animat cap – coadă. Prin urmare, pelicula „Merge și-așa” semnată și regizată de Valentin Urziceanu mi-a făcut din ochi.
Din sinopsisul desenului animat aflăm că urmează să vedem o satiră despre film, muzică și viață, deși mi se pare ușor exagerată această combinație, pentru că de facto mi s-a părut mai degrabă un film despre… lehamite. în toate nuanțele sale. Giani, eroul principal, e un băiat de etnie romă care-și dorește cu ardoare să devină un muzicant de renume, mai ales după ce aude, în barul în care se aciuează, un disc de Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz Manouche.
Inedită este planimetria acestui desen animat. Avem două planuri centrale: unul amplasat în perioada celui De-al Doilea Război Mondial și altul în prezent, când în spatele producției se duc discuții aprinse între producătorul filmului și tot felul de subiecți implicați în crearea acestui. Giani e întruchiparea victimei perfecte pentru regimul nazist. Este de etnie romă, este neajutorat și reflectă tot ceea ce regimul urăște cu desăvârșire. Totuși, acesta luptă a lui pare să se contopească perfect cu dramele existențiale pe care le traversează echipa de creație.
Revenind la capitolul lehamite, pare că toată animația este anume despre asta. Lehamite de a face ceva într-o țară căreia nu-i pasă de tine și de actul de creație în sine, lehamite să lupți când nimeni nu pune umărul la creșterea ta, lehamite să vezi cum până și un tată poate să-ți saboteze propriile dorințe.
„Merge și-așa” e mai degrabă o ilustrare a fabulei „Racul, broasca și știuca”, în care fiecare personaj, de la mic la mare, trage la turta sa. Mă încearcă anumite sentimente dificile pe marginea acestei producții. Pe de o parte, ideea în sine mi s-a părut interesantă. Pe de altă parte, acea lehamite transmisă personajelor și subiectului m-a făcut să tot întrerup vizionarea și să-mi iau pauze. Evident, gusturile nu se discută și am ferma convingere că această animație va fi pe gustul celor care preferă cinematografia experimentală. În cazul meu nu mai „Merge și-așa”, deoarece nu am găsit acea chimie între mine, ca spectator, și construcția narativă a filmului.
Totuși, e un element câștigător în toată această relație de „love – hate”: umorul subtil. Faptul că personajele noastre citează fraze din filme renumite, maniera în care își iau însăși viața în derâdere dau peliculei o doză de șarm.
„Merge și-așa” este un film în spiritul mioriticului lehămetisit, în care s-au adunat aproape toate clișeele noastre existențiale, găsind un sol fertil și potrivit pentru a prinde rădăcini. E o animație din categoria celor pe care trebuie să le privești cu multă deschidere și cu puțină reticență sau altfel spus pentru un public special.
În cinematografe din 3 iunie.
