Mother! (2017)
Regia: Darren Aronofsky
Distribuția: Jennifer Lawrence, Javier Bardem, Ed Harris, Michelle Pfeiffer
Acest film aduce atâtea senzații spectatorului, încât îi este aproape imposibil să îl categorisească sau să îl caracterizeze. Oricum nu îi poate fi indiferent, pentru că în orice clipă poate iubi sau urî o parte sau o scenă a filmului, un moment de amuzament sau o cruzime, o senzație de iubire sau un personaj aparent malefic, o personificare a scriitorului de succes sau niște pete de sânge de pe dușumea. Așadar, un fel de love-hate, care te lasă oleacă tâmp la final, pentru ca apoi să îi apreciezi valențele și… nebunia.
Prima jumătate e ca în thrillerele alea spaniole bune, pe care eu și alții le apreciem atâta: suspans, întorsături de situație, ceva personaje malefice, momente ce ne tensionează și ne fac să fim empatici cu unul sau mai multe personaje. El este scriitorul de succes, ce se chinuie să scrie, dar nu reușește, încă o capodoperă. Ea este soția lui, care a reconstruit casa și îi poartă de grijă. Ei sunt cuplul venit pe neașteptate la ușă, primit mărinimos și cu căldură, dar care se transformă în oamenii care le distrug liniștea și casa. Urmează o sarabandă de trăiri și întâmplări, descoperiri și sânge, care duc și la suspans, dar și la momente faine de ironie și amuzament (scena de ”pomană” este o capodoperă). Dar și de găuri în scenariu (oare de ce avea Ea momente de durere și de îngurgitare a unei substanțe gălbuie, de exemplu?).
În partea a doua a filmului, unele personaje dispar și, din thriller-ul pe care îl preconizam și urmăream cu atenție (uneori, așa cum spunem, și cu zâmbetul pe buze), pelicula se transformă în nebunie caricaturală, un amalgam de secvențe ce par desprinse în același timp din fantastic și canibalism, din profanare și demonizare, din parodie și idolatrizare. Ea rămâne însărcinată, dar fecundarea îl duce și pe el la fericire, deci la trecerea peste impotența de a scrie. Succesul lui adună armate de fani tocmai în momentul nașterii, fani care îl adoră pe scriitor, îl adoră și pe noul-născut. Filmul nu mai este amuzant, ci grav, iar suspansul și umor sunt înlocuite de ingrediente mai puțin digerabile. Totuși, totul este ciclic, orice naștere are o renaștere, orice moment de vârf are o cădere.
S-ar putea spune despre acest film că este unul despre condiția scriitorului: personajul interpretat de Javier Bardem este prototipul scriitorului de oriunde și pare a se comporta precum oricare alt autor, dar în același timp a pune și ceva întrebări despre propria condiție. Atunci când scrie este neînțeles, vrea să fie lăsat în pace, vrea liniște și vrea mult alint. Dorește să fie protejat, nimeni să nu intre în camera lui și are propriile stereotipuri. Se răstește când este deranjat, țipă când este provocat să răspundă la întrebarea unde este inspirația, de ce nu vine. Mai târziu, după ce cartea apare și are succes, în prim plan se vede orgoliul scriitorului, care dorește succesul și, odată cu el, cohortele de fani și fane, publicitatea, orice care îi conferă statutul de ”om care a scris o capodoperă”. În așa fel încât își neglijează și propria familie, până la destrămarea ei. Chiar dacă nu vor aprecia filmul în ansamblu, scriitorii, autorii, istoricii ar trebui să privească atent la acest personaj și transformarea lui treptată din om de familie în… (completați voi!)
Așadar, un film amestecat, care s-ar putea să placă mult fanilor lui Aronofsky sau fanilor filmelor nebunești, dar care spectatorilor obișnuiți le va lăsa așa de multe impresii amestecate, încât e posibil ca, la final, zâmbetul și recunoștința că au văzut un film din care le rămâne ceva întrebări și scene în minte să le fie suficient.
