Elle s’en va (2013) – Călătoria mea
Regia: Emmanuelle Bercot
Distribuția: Catherine Deneuve, Némo Schiffman, Gérard Garouste
Trei din cele patru filme realizate în ultimii 11 ani de Emmanuelle Bercot o au ca vedetă pe Catherine Deneuve. Bercot este una dintre acele regizoare care, fiind și actriță, știe foarte bine să-i puna în valoare pe actorii care joacă în filmele sale. Cred că aceștia apreciază și se bucură de libertatea de exprimare și de colaborarea cu o cineastă care le înțelege bine experiențele și trăirile. ‘Elle s’en va’, filmul celor două din 2013 (titlul în distribuirea engleza este ‘On My Way’) este o bună dovadă a avantajelor unor astfel de colaborări. Catherine Deneuve face unul dintre bunele sale roluri, iar pentru Bercot este vorba despre unul dintre cele mai reușite filme ale întregii sale cariere de regizoare.
Scenele care deschid filmul descriu una dintre cele mai catastrofale zile din viața lui Bettie, eroina principală a filmului. Are vreo 60 de ani și duce o viață izolată de lume, conducând împreună cu mama ei un restaurant de familie care se află în pericol de faliment. Amintirea cea mai importantă a vieții sale este participarea la un concurs de frumusețe Miss France care avusese loc cu vreo 40 de ani în urma. Iubitul din tinerețe a murit, la fel și soțul pe care poate l-a iubit sau poate nu, și tocmai acum află că amantul ei a părăsit-o pentru o femeie mult mai tânără. Nervoasă, se apuca din nou de fumat și se suie în mașină, conducând unde o duc șoselele. Călătoria ei capătă o țintă atunci când fiica ei îi telefonează rugând-o să-l ducă pe nepotul de 11 ani la celalalt bunic, pe care nu-l cunoscuse niciodată. Călătoria cu mașina de la un capăt la altul al Franței o vă ajuta să cunoască mai bine o lume de care fusese izolată, pe nepotul ei și în final pe ea însăși.
În ‘Elle s’en va’ vedem doua filme. Unul dintre ele este un ‘road movie’ în ‘Franța adâncă’ văzută din perspectiva unei femei care a ales (sau soarta a ales pentru ea) să-și petreacă patru decenii într-un colț izolat al țării. Celălalt este o dramă de familie care acoperă patru generații. Mie mi-a plăcut mult partea de ‘road movie’. Dorind să se distanțeze de modelele americane sau germane ale genului, Emmanuelle Bercot prezintă o perspectivă și un peisaj uman divers și pozitiv. Cu o singura excepție, Bettie întâlnește oameni buni, chiar dacă unii sunt ciudați, persoane care sar să o ajute și nu să o jefuiască, și în niciun moment nu se simte amenințată ca femeie singură. Este poate și o oglindire a celeilalte drame pe care o trăiește, cea personală. Spectatorii nu vor afla niciodată dacă izolarea ei a fost voluntară, daca relațiile ei au eșuat mai mult din vina ei sau nu. Câteva teme interesante sunt mai mult schițate decât dezvoltate, cum ar fi eșecul repetat al femeilor din fiecare generație a familiei de a trăi independent, departe sau fără bărbații pe care i-au iubit. Scenele reunirii după multe decenii ale participantelor la concursuri de frumusețe din secolul trecut ar merita un film separat. Finalul este mult prea convențional pentru a fi credibil.
Catherine Deneuve este, desigur, formidabilă. Nu numai că joacă fară probleme rolul unei femei cu zece ani mai tânără, dar o face cu sensibilitate și cu profunzime, umplând ecranul cu frumusețe și personalitate, la fel cum o făcea cu 50 de ani în urma și cum o va face cu 10 ani mai târziu. Rolul este scris pentru ea, camera de filmat o urmărește de departe și de aproape, și actrița intră în rol și-i impune persoana și personalitatea ei. Aici este însă și problema și poate și slăbiciunea filmului: Deneuve este atât de dominantă încât tot ceea ce se petrece în jurul personajului sau este pus în umbră. Parcă am fi în piața centrala a unui oraș în mijlocul căreia o superbă statuie sau fântână absoarbe privirile vizitatorilor și nu le permite să vadă și frumusețea caselor din jur.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
