MASH (1970)

MASH (1970)

Regia: Robert Altman
Distributia: Donald Sutherland, Elliott Gould, Tom Skerritt, Sally Kellerman, Robert Duvall, Roger Bowen, Rene Auberjonois, Gary Burghoff

Inainte sa existe serialul M*A*S*H (1972-1983), a fost filmul lui Robert Altman, cel care a pornit aceasta poveste despre un spital de campanie din timpul razboiului coreean (25 iunie 1950 – 27 iulie 1953). In acea perioada, Coreea de Sud a fost masiv sprijinita de Natiunile Unite si mai ales de Statele Unite ale Americii, care, pe langa contingente importante de soldati, a adus si mult personal auxiliar, cum ar fi aceste unitati de MASH = Mobile Army Surgical Hospital. Intr-o asemenea unitate se petrece actiunea din filmul pe care l-am vazut zilele acestea, in aceeasi unitate s-au intamplat toate aventurile doctorilor si asistentelor (frumoase) din serialul vazut cu mare placere si asteptare in anii ’90 la ProTv, unul dintre cele mai bune seriale ale tuturor timpurilor ce continea atat mult amuzament, cat si satira politica fatisa, cu precadere la adresa razboiului, nedorit de multi americani. Iar MASH-ul din 1970, benefiind de timpul suficient destinat unui film de lungmetraj, ne introduce cu succes in amanuntele picante care vor deveni mai tarziu serialul de succes cu acelasi nume.

Doar cativa dintre actorii serialului s-au aflat si in distributia filmului din 1970, chiar daca personajele s-au regasit, mai tarziu, sub acelasi nume si in serialul care a confirmat impresia de film-cult, de peste ani si pana in prezent: Favoritul meu a fost si este simpaticul Gary Burghoff, cunoscut si arhicunoscut pentru genialul Radar, cel care cunostea toate dedesubturile armatei, a serviciului MASH, dar mai ales gandurile nerostite ale sefilor sai. In rest, inaintea aparitiei lui Alan Alda si a celorlalti buni actori care au figurat pe frotispiciul serialului, in filmul lui Robert Altman (premiat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu, dar si castigator al Palme d’Or) a existat o distributie extraordinara: flegmaticul Hawkeye Pierce (interpretat de tanarul, pe atunci, Donald Sutherland), simpaticul intrus in armata, cel care statea la originea tuturor nebuniilor din film, Trapper John McIntyre (Elliot Gould) si Duke Forrest (Tom Skerritt), cel care a inventat Mlastina, locul principal de distractie (bautura, femei, farse) al filmului, personajul care dispare in neant, fiind trimis acasa, in versiunea de serial TV. Nu trebuie sa uitam cele doua personaje care au devenit apoi cheia serialului (vorbim de caractere, nu de mesaj) si anume ‘Buze Fierbinti’ O’Houlihan (o foarte frumoasa Sally Kellerman) si Maiorul Frank Burns (interpretat perfect de un taciturn Robert Duvall).

Pentru cei neobisnuiti cu fenomenul MASH, trebuie facute cateva precizari cu privire la acest film, pentru ca, privit din afara, pare neinchegat si fara o constructie bine stabilita. Sunt mai multe povesti in filmul din 1970, construite aparent fara legatura, avand ca fundal baza militara spitaliceasca MASH. Cateva personaje locuiesc in cortul Mlastina, la inceput Duke si Major Burns, apoi Hawkeye si Trapper, la final chiar un jucator de fotbal american. Aparitia sefei infirmierelor, O’Houlihan, stricta si cazona, nemultumita de depravarea doctorilor si a infirmierelor, si imediat coalizarea ei cu Burns, atat pe plan profesional, cat si personal, constituie primul plan al filmului, prima poveste: Cum sa scapam de Burns, pentru ca Buze Fierbinti este prea hot pentru a renunta la ea?

Odata ce scapam de Burns, un personaj altfel dezagreabil in contextul filmul, dar interpretat admirabil, e timpul pentru distractie: Aventuri in Japonia, Constuirea unei echipe de fotbal american capabila sa castige meciuri fara pregatire si fara talent, Cum sa intorci din morti un dentist  sau Diferite actiuni cu scopul de a o imbuna pe Hot Lips Houlihan. Momente amuzante, care ne dovedesc calitatea exceptionala a scenariului, dezvoltat pe o realitate destul de cruda in America acelor ani (razboiul din Coreea trecuse de aproape 20 de ani, dar cel din Vietnam, asemanator ca structura, era inca in desfasurare) si inca actual si acum, dupa 40 de ani). Critica la adresa razboiului este dura, la obiect, rasunatoare, dar amuzanta si acum, momentele fiind astfel structurate inca spectatorul sa simta mai putin critica in sine si mai mult „defectele” razboiului in sine, mai ales cu privire la mentalitatea celor implicati in acesta. Un film emblematic, nu numai pentru fani.

Alte impresii: Life is M0no, Cineblog.

Nota: 8,5/10