Lupu (2013)
Scenariul si Regia: Bogdan Mustata
Distributia: Mihai Vasilescu, Ada Condeescu, Costel Cascaval. Carmen Ungureanu, Sergiu Nicolaescu, Camelia Zorlescu, Alexandru Potocean
Cateva consideratii!
Venita – probabil – de undeva, din adancurile patimirilor adolescentei scenaristului–regizor Bogdan Mustata, povestea este incarcata impresionant cu o magie deopotriva macabra, dar si iluminatoare. In timpul vizionarii am avut senzatia palpabila a unui Mircea Eliade cantonat in timpul de azi. O calatorie fantastica in sine a unui tanar a carui formare este impresionant apasata atat de umbrele celor dusi si de existenta paralela a celor vii in cautarea dragostei, dar si de propria foame de ocrotire si de iubire.
Ratacind prin labirintul existential propriu – si am gasit extrem de interesanta ideea substituirii acestui labirint prin blocul cu celulele-apartament, cu scarile unduite si coborate repetitiv in alternanta cu suisurile si coborasurile in cusca liftului scartaind agonic in putul-inchisoare-aparare, Lupu se autosupune unui proces de psihanaliza eliberatoare de traumele acumulate in scurta sa existenta pana in prezentul acestei veri adolescentine. Incapabil sa exercite instrumentul comunicarii verbale, tacerea fiind fundalul filmului, o tacere arareori sfasiata de cuvinte-dialog, Lupu isi viseaza si reviseaza si diseca trauma pierderii tatalui, trauma mortilor care au populat micul sau univers, trauma aparitiei unui alt barbat in viata mamei sale, trauma trezirii barbatiei din el – activata de visul iubirii pentru o fata – existenta sau “morgana” – vis zbuciumat de scene aievea sau doar dorinte de trup si sex.
O calatorie initiatica si eliberatoare nu prin cunoasterea de sine in contact viu cu ceilalti, ci – foarte original, prin intoarcerea si contactul cu cei morti pe care ii regreta. O intelegere si acceptare in final, a vietii care ii sta in fata si pe care va trebui sa o traiasca nu in insingurare si cu regrete, ci cu speranta si lumina.
Blocul-labirint – cu apartamentele-celule-cu-experiente-umane-insingurate, ramane undeva in urma, pentru ca… Lupu reuseste sa-si “sufoce” angoasele! Dincolo de inaltimea acoperisurilor orasului… e viata si lumina! Si Lupu zambeste, recuperandu-se! Lupu nu mai este “un panditor” al vietii, el incepe sa-si traiasca viata!
Interesanta tema propune acest film. O tema bine pusa pe ecran. Cu o cinematografie impecabila (semnata de Barbu Balasoiu), de o mare claritate si putere de comunicare a naratiunii.
Imi plac acele filme romanesti care aduc pe ecran ceva recognoscibil din Bucuresti si mai ales ceva din frumusetea veche si trista a cladirilor sale (interioare art-deco, acoperisuri … panoramice inspirate).
O distributie bine selectionata si o inspiratie premonica prin alegerea lui Sergiu Nicolaescu in acest – cred – ultim rol al sau – dureros de amar.
Ada Condeescu isi confirma frumusetea si talentul, iar Mihai Vasilescu sper sa atace in forta in viitor, pentru ca promisiunea sa devina un fapt!
Iar pe Bogdan Mustata – eu – una il astept cu multa curiozitate, atat ca scenarist (deja are un “Loverboy” la activ), cat si ca regizor (de altfel a si fost premiat pentru un scurtmetraj anterior – “O zi buna de plaja”).
Si acum o consideratie finala. “Lupu” se deruleaza in fata spectatorului prin multe scene lungi, uneori statice-lungi, insa nu am simtit nicio clipa ca aceasta maniera de comunicare cinematografica ma jeneaza, ma oboseste, ma contrariaza, ma irita… ca in cazul – iertare sa-mi fie ca revin – lui “Cand se lasa seara…” al lui Porumboiu. Pentru ca lungimea acestor scene comunica cu spectatorul, rezoneaza intru intelegerea sa si servesc povestii.
Nota: 7.5/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=LqQJ8R8JiXA’]
2 comments