Crai Nou (2021) – Blue Moon
Regia: Alina Grigore
Distribuția: Ioana Chițu, Mircea Postelnicu, Vlad Ivanov, Ioana Flora, Mircea Silaghi
‘Crai nou’ (2021) (distribuit internațional cu titlul ‘Blue Moon’) este un film de debut, însă Alina Grigore, scenarista și regizoarea lui, nu este o debutantă în ale cinematografiei. Dimpotrivă, se poate spune că a avut deja până acum un traseu care merită să fie urmărit și că filmul acesta reprezintă încă o etapă în evoluția uneia dintre cele mai interesante cineaste din generațiile tinere ale filmului românesc. După ce a studiat actoria la UNATC, Alina Grigore a debutat ca actriță cu peste un deceniu în urmă, jucând în filme și seriale de televiziune. După o perioadă de studii în Statele Unite și-a încercat puterile ca scenarista. ‘Ilegitim’, filmul scris de ea împreună cu regizorul Adrian Sitaru, demonstra curaj și în alegerea tematicii și în abordarea stilistică a unor teme delicate. Acum, am avut ocazia să fiu printre primii spectatori, la festivalul de film de la Haifa și înainte de premiera în România, ai filmului ‘Crai nou’, care poate fi considerat un film de autor deoarece cineasta a scris scenariul (bazat pe propriile ei povestiri) și își asumă și rolul de regizoare. O face cu la fel de mult curaj și cu aplomb. Ca și în filmul precedent, este vorba despre povestea unei familii nefericite, o familie sfâșiată de conflicte, de aspirații înăbușite și de povara unor întâmplări vechi care nu se lasă uitate. Este un film interesant și imperfect, un film care suscită interes și provoacă discuții, și prin tematică și prin felul în care este conceput.
‘Crai nou’, titlul în limba română, amintește de tradițiile populare legate de luna nouă, de începuturile de iubire, de dorințele feminine și căutarea ursiților. Eroina principală a filmului, Irina, aspiră nu neapărat la dragoste ca-n povești, cât la evadarea din spațiul familial și social în care este constrânsă să trăiască. Este vorba despre o familie destul de numeroasă care administrează un hotel la munte, într-o zona pitorească a României. Familia este cam disfuncțională, relațiile sunt destul de încordate, tatălui care trăiește în Anglia de multă vreme și vizitează ocazional i se spune ‘decedatul’, sora Irinei are legături care nu sunt bine privite de familie. Afacerea este girată de cei doi veri ai fetelor, unul dintre ei, destul de violent, încercând să controleze și viețile lor particulare. Irina este poate cea mai inteligentă dintre toți, însă nu știe bine nici ceea ce vrea să facă cu propria viață. Dorește să plece, preferă Bucureștiul Londrei unde se afla tatăl ei, însă tentativele ei de evadare sunt îngreunate de necunoașterea lumii din afara perimetrului constituit din familie. Va reuși până la urma să o ajute pe sora sa, dar nu este clar daca vă putea să ia stăpânire pe propriul ei destin.
Filmul beneficiază de o excelentă imagine filmată de Adrian Paduretu. Fiecare scenă este adaptată coloristic atmosferei, de la imaginile de carte poștală ilustrată ale hotelului din munți până la albastrul întunecat al nopții de lună nouă, care justifică titlul englez al filmului. Folosește de asemenea cadre lungi, multe scene fiind filmate cu camera mobilă dintr-un singur punct de vedere, cea ce oferă autenticitate și dă timp actorilor să-și exprime sentimentele. Alina Grigore, ea însăși actriță, lucrează cu actorii după o metodă care permite fiecăruia să-și dezvolte personajele și lasă loc pentru spontaneitate. Ioana Chitu este excelent distribuită și rolul Irinei este memorabil. Mircea Postelnicu execută cu precizie dificilul rol al lui Liviu, deși aici scenariul cred că are o problemă, personajul nu pare să evolueze, ceea ce îl pune pe actor să repete izbucnirile violente fară a adaugă ceva de la o scena la alta. Apare și Vlad Ivanov într-un rol minor, posibil că a dorit să fie inclus în distribuție pentru a susține filmul. Toată echipa de actori joacă autentic, dar balanța dintre precizia unui scenariu ‘ca la carte’ și libertatea de exprimare a actorilor pare să încline prea mult spre a doua direcție.
Există câteva idei în film care sigur sunt importante regizoarei dar care nu trec toate clar și distinct ecranul: stagnarea socială, plafoanele invizibile care limitează rolul femeilor, reprimarea sentimentelor autentice în relațiile personale, conflictul dintre punctele de vedere diferite ale femeilor și ale bărbaților în relațiile dintre ei. Alina Grigore dovedește cu acest film că este o scenaristă și o regizoare inovatoare, care are multe de spus și știe să le spună într-o manieră cinematografică interesantă. Publicul însă s-ar putea să fie derutat de căutările sale. Cred că spectatorii și felul în care aceștia recepționează povestea și mesajele ar trebui să fie în centrul atenției ei în următoarele filme pe care le va face.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Aarc.ro)
