Room (2015) – Camera
Regia: Lenny Abrahamson
Distribuția: Brie Larson, Jacob Tremblay, Sean Bridgers, Wendy Crewson, Matt Gordon
‘Room’, filmul realizat în 2015 de Lenny Abrahamson pe un scenariu scris de Emma Donoghue, care și-a adaptat pentru ecran propriul sau roman poate fi considerat ca o succesiune a două filme diferite, fiecare cam de o oră, în care apar aceleași două personaje principale: o mama tânără și un băiețel care la începutul primei părți a filmului împlinește 5 ani. În prima parte cei doi sunt sechestrați într-o cabană. Mama fusese răpită spre sfârșitul adolescenței și copilul se născuse în captivitate. Povestea clasică a prizonierilor în spatiu închis și a luptei lor pentru a scăpa în libertate se combină cu drama mamei care încearcă să creeze pentru fiul ei o lume care să-l protejeze de răul care-i ține prizonieri. În partea a doua, cei doi ies în libertate, dar ieșirea lor fizică din prizonierat nu înseamnă că pot scoate cu ușurință prizonieratul din mințile și sufletele lor. Este un film cu multe părți interesante, care ridică probleme psihologice intrigante și permite câtorva dintre actori să realizeze creații memorabile.
Mi-a plăcut mai mult prima parte a filmului. Filmele care exploatează claustrofobia nu sunt genul meu preferat, dar scenariul propune o răsturnare de perspective neobișnuită. Spre deosebire de alte cazuri (reale sau imaginare), mama nu numai că nu își reneagă copilul născut din relația violentă cu răpitorul ei, ci îl transformă în scopul vieții sale, încercând să-i explice lumea în care trăiește cu limitele sale îngrozitoare. Un minunat exemplu de maternitate exemplară. Cei doi și cel care îi ține prizonieri sunt singurii oameni vii în acest univers. Lumea care se vede pe ecranul televizorului din cameră nu este reală. Petecul de cer văzut printr-o fereastră prea înaltă pentru a fi atinsă este singura legătură cu lumea extratereștrilor care, poate, vor veni în vizita cândva. Într-un moment de răscruce, femeia își dă seama că salvarea ar fi posibilă doar dacă copilul ar scăpa din prizonierat, dar pentru asta trebuie să-i explice adevărul. La început însă, el refuza schimbarea. Universul imaginat de mamă explica prea bine lumea aceea absurdă pentru băiețelul de cinci ani. Paradoxal, în partea a doua a filmului, copilul este cel care se va adapta mai bine schimbării. Tema copilului crescut într-o lume foarte diferită care revine (aici de fapt vine pentru prima dată) la civilizație este abordată însă puțin cam schematic, iar cele petrecute în familia mamei în perioada absenței acesteia nu sunt complet elucidate.
Lipsa de echilibru dintre cele două părți ale filmului este compensată de interpretările actoricești deosebite ale celor două roluri principale. Chiar dacă premiul Oscar pentru rol feminin principal pare totuși o supra-evaluare, creația lui Brie Larson în rolul mamei este complexă și nuanțată, plină de demnitate în prima parte a filmului, de fragilitate și luptă cu sine însăși în a doua parte. Daca ar exista însă o categorie de premii pentru copii, acesta ar fi fost obținut fără îndoială de Jacob Tremblay. Acesta avea opt ani când l-a intepretat pe Jack cel de cinci ani (și în unele momente într-adevăr pare puțin prea matur) și a devenit între timp o vedetă copil și acum adolescent, cu 45 de roluri in filmografie la vreo 17 ani cât trebuie să aibă acum. Apare în distribuție și William H. Macy, un actor care mie îmi place foarte mult, dar mărturisesc că nu am înțeles rolul sau. Există un conflict între tată și fiica sa, fosta prizonieră pe care scenariul nu-l explică. A avut tatăl vreo vină în răpirea fiicei sale? Cartea și filmul sunt inspirate de un caz adevărat în care tatăl și-a răpit și a ținut-o prizonieră pe propria sa fiică, dar nu este cazul aici, răpitorul fiind un străin. Oricum, ‘Room’, în pofida imperfecțiunilor sale, este un film interesant, o dovada că ficțiunea inspirată de cazuri reale poate produce filme care combină bine realismul cu sentimentele.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, http://www.impawards.com/intl/ireland/2015/room_ver3_xlg.html)
