We Live in Time (2024) – E timpul să iubești
Regia: John Crowley
Distribuția: Andrew Garfield, Florence Pugh, Grace Delaney
Încă de la primele scene din ‘We Live în Time’ (în distribuirea românească titlul este ‘E timpul să iubești’), filmul din 2024 al regizorului irlandez John Crowley, am avut o senzație de ‘déjà vu’. După vreun sfert de oră în film, mi-a picat fisa. Desigur, mai văzusem un film asemănător, o poveste romantică despre un bărbat tânăr și frumos care iubește o femeie tânără și frumoasă, o poveste în care cei doi se confruntă cu greutăți din cauza celor din jur, în care iubirea lor învinge toate obstacolele până când sunt loviți de boala gravă care riscă să o răpească pe tânără și frumoasa eroină. Filmul – regizat de Arthur Hiller – se numea ‘Love Story’ și era scris de Erich Segal. Lansat în paralel cu romanul cu același nume, s-a bucurat de un succes enorm. Anul era 1970. Aveam 17 ani când am văzut ‘Love Story’, acum am 71. Cum se compară cele doua filme? ‘We Live în Time’ folosește exact aceeași formulă de melodramă romantică și personajele principale sunt foarte asemănătoare ca tipologie. Cred că ceea ce m-a emoționat atunci funcționează bine și acum – o poveste de iubire scrisă sincer și inteligent și bine servită de jocul unei perechi de actori frumoși, talentați și foarte potriviți pentru rolurile respective.
Daca formula, tematica și personajele principale sunt asemănătoare, structura narativă a celor două filme diferă. Cam două treimi din ‘We Live in Time’ scenariul scris de Nick Payne îi lasă pe spectatori să fie martori ai unei succesiuni de episoade care se petrec de-a lungul a câtorva ani și care sunt prezentate în ordine aparent întâmplătoare, solicitând reconstituirea poveștii de dragoste dintre Tobias și Almut. Întâlnirea dintre ei se petrece ca-n filme: el este aproape proaspăt divorțat și rătăcește în zori pe o autostradă în halatul de baie al unui hotel, ea da cu mașină peste el. Piesele de puzzle se leagă între ele și imaginea pe care o reconstituim este cea a unei povești de dragoste dintre doi dintre cei mai simpatici și mai atrăgători tineri pe care i-am văzut în ultima vreme pe ecrane. A formaliza relația într-o căsătorie, a avea copii sau nu, a reuși în profesii (ea este o foarte talentată șefă-bucătar, înstelată Michelin) – totul este abordat cu dragoste și umor. Când apare boala care de cele mai multe ori este necruțătoare, Tobias și Almut vor încerca să o abordeze în același mod, dar până unde poate trăirea din plin a vieții amâna loviturile destinului? Partea finală a filmului folosește narațiunea lineară, construind un crescendo spre un final oarecum așteptat.
Din 1970 până în 2024, cinematografia mainstream a avut timp să accepte scene cu nuditate și sex pentru ca apoi să cam renunțe la ele în numele unui nou cod de decență încă nescris. John Crowley le reintroduce fără ezitare, le integrează bine în intriga și adaugă și o dramatica scena de naștere. Nu am decât cuvinte de lauda despre cei doi actori care interpretează cu talent și intensitate rolurile principale. Andrew Garfield construiește personajul unui bărbat cuceritor și sensibil, radiind empatie și cu simțul umorului prezent în orice moment. Florence Puch este puternică și frumoasă, și întruchipează foarte bine dilema femeii care reușește în profesie, dar pentru asta trebuie să ajusteze permanent echilibrul dintre viața profesională și sentimente. Mi-ar fi plăcut ca scenaristul și regizorul să fi descris mai în amănunte creațiile ei culinare și asta nu doar deoarece sunt un pasionat al filmelor cu și despre mâncare, dar asta ar fi dat mai multă motivație deciziilor luate de personaj în momente cheie. Vreau să menționez și apariția lui Lee Braithwaite într-un rol de debut pe ecrane, cu o fizionomie și expresivitate speciale. ‘We Live in Time’ demostreaza că filmele bine scrise și realizate, care exprimă sentimente și emoții în mod sincer și autentic au o șansă în orice epocă a istoriei cinematografiei.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
