Lone Survivor (2013) – Supraviețuitorul
Regia: Peter Berg
Distribuția: Mark Wahlberg, Taylor Kitsch, Emile Hirsch, Ben Foster, Eric Bana, Alexander Ludwig, Sammy Sheik, Ali Suliman
Frumusețea de nedescris a Asiei se desfășoară în fața ochilor, o imensitate ce-ți cuprinde sufletul pentru ca apoi să-l facă mic de tot, iar în final să explodeze de viață. Cred că așa poate fi descris Lone Survivor și implicit, stilul regizoral al lui Peter Berg, care dă lovitura cu acest film. Regizorul se caracterizează drept o bombă ce stă să explodeze, un meteorit în mișcare, la o viteză inimaginabilă, deținător al unei pasiuni și iubiri arzătoare pentru armata americană și codul ei.
Pelicula este inspirată dintr-o poveste reală, povestită de cel care a trăit pentru a transmite informația mai departe, Marcus Luttrell, soldat SEAL, care are drept misiune, împreună cu alți trei colegi, să captureze liderul al Qaeda, Ahmad Shahd. Ceea ce inițial pare o misiune ușoară, apărută înainte de un repaos binemeritat la viitoarea nuntă a căpitanului Michael Murphy (Taylor Kitsch), se tranformă în câteva ore într-un coșmar. Rămași singuri pe teritoriul Afghanistanului, cei patru soldați luptă pentru supraviețuire, dar șansele nu sunt de partea lor mai ales pe un teritoriu ce parcă se mulează perfect pe spiritul locuitorilor..sau poate invers. Duritatea solului și crestele munților par să fie elementele de atenționare pentru oricine încearcă să invadeze acele locuri, iar localnicii sunt la fel de năvalnici și neprietenoși precum acei munți.
Puși în fața eliberării unor vieți nevinovate, americanii iau decizia să le cruțe viața, lucru corect din punct de vedere etic și al legislației. Ce primesc în schimb? O urmărire ca-n filme, obositoare uneori, cu elemente de ordinul fantasticului chiar dacă la începutul filmului spectatorului i se prezintă antrenamentele dure care-i transformă pe acești militari SEAL în forțe de neoprit. Diferența dintre resursele uriașe puse în mișcare de către americani pentru salvarea unei vieți balansează puternic cu investițiile enorme de viață umană cu care contribuie Afghanistanul. De asemenea, regizorul nu lasă să-i scape și stropul de moralitate care pare să mai rezide într-o astfel de lume, dar care este stors de orice putere în urma unui proces dur transferat din tribunal mai aproape de “judecătorul suprem” de către militarii ce hotărăsc soarta ciobanilor afgani. În cele din urmă dreptatea pare să câștige, lucru confirmat de supraviețuirea lui Marcus.
Povestea se bazează mult pe diferențele dintre spiritul american și cel afgan. Dacă americanii salvează o viață pentru țară, afganii își aruncă familii întregi în ghiarele morții pentru salvarea țării tocmai de acești invadatori. Idealism versus barbarism, individ versus comunitate. Totul pare să îndepărteze cele două nații, iar regizorul nu a încercat să ascundă diferența fină de altfel între invazie și ajutor, ambele oferite în cantități disproporționale în funcție de context de către armata americană.
Imaginile amețitoare și de o frumusețe copleșitoare sunt combinate cu o coloană sonoră ce are rolul de a emoționa publicul. Unii cineaști afirmau la un moment dat că un film își pierde din succes în momentul în care personajul principal este omorât. De data aceasta camera s-a oprit îndelung asupra sfârșitului militarilor care luptă eroic în încercarea de a trăi pentru țară. Personajul principal rezistă, dar practic el devine principal doar după ce ceilalți membri ai echipajului mor. O mișcare îndrăzneață, dar riscantă, ce produce efectul scontat, dar care poate supăra publicul mai sensibil.
Finalul filmului ne arată praful și pulberea ce rămâne în urma americanilor, dar și noblețea spiritului arab care până la urmă nu este apreciată la adevărata valoare decât de cel salvat.
Filmul nu duce lipsă de umor sau de mici scăpări de montaj, cum nu trebuie trecute cu vederea nici erorile, de altfel reale, facute de către militarii americani care au dus practic la eșecul misiunii. De asemenea, Lone Survivor nu este o poveste care să valorifice protagoniști de Oscar, dar „băieții s-au descurcat bine”, în cele din urmă echipa de producție reușind să recreeze emoția unor filme precum Black Hawk Down (2001), cu același Eric Bana în distribuție sau mai recentul și controversatul Zero Dark Thirty (2012), sau o plăcere personală, The Thin Red Line (1998).
Cunoscut pentru Hancock (2008) și recentul rateu Battleship (2012), Berg pare să fi identificat rețeta succesului, o combinație fatală de imagini și coloană sonoră, patriotism și moralitate, lupta pentru libertate, toate acestea fiind deja suprasolicitate de către producătorii americani însetați de grandoare și eroism. Totuși, dorința de a se apropia de realitate a salvat această peliculă, paralelismul continuu între cele două națiuni fiind benefice în fața unei lumi care cunoaște deja neastâmpărul americanilor și implicarea lor în treburile altora.
Notă: 8/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=WGexkC-lvh4′]
