L’Apollonide (Souvenirs de la maison close) (2011)

L’Apollonide (Souvenirs de la maison close) (2011) – House of Tolerance
Regia: Bertrand Bonello
Distributia: Hafsia Herzi, Céline Sallette, Jasmine Trinca

Suntem predispusi la placeri cinematografice atunci cand vine vorba de un film erotic: il cautam, il descoperim descris pe bloguri si site-uri, nu ne lasam pana nu il vizionam, ba mai apoi il si recenzam. Filmul de fata, descoperit la Adina, a devenit obligatoriu, ca toate recomandarile ei, pentru o perioada viitoare, iar acum randul lui a si venit. Sa spunem inca de la inceput ca ne aflam in fata unei descrieri aproape de perfectiune a caselor de toleranta/bordelurilor de sfarsit de secol al XIX-lea: felinarul rosu este prezent in fata casei si il vedem cum se stinge spre final, igiena este respectata pe cat posibil, fetele sunt alese pe spranceana si inglobate destul de repede in datorii care nu pot fi platite, clientii sunt recrutati din aristocratie, iar matroana vegheaza asupra tuturor. Suntem in Paris, anii 1899-1900, intr-o adevarata Belle Epoque.

Femeile trec succesiv prin fata camerei pentru a dezvalui putin spectatorilor si totul privitorilor-clienti in speranta desarta ca unul sau altul va fi definitiv subjugat de farmece astfel incat sa le ceara in casatorie. Nimic mai fals, barbatii sunt niste adevarati gentilomi si doar isi reaprind placerea sexuala pierduta undeva in taramul casniciei sau al bogatiei. Ei au nevoie de o energie pura, data de aceste femei frumoase, senzuale, dar si plictisite de ceea ce fac, care nu spera decat la un bilet de plecare. Nu toti sunt insa la fel de eleganti: intr-o seara, dintr-o placere sadica, unul dintre ei ii taie obrajii unei prostituate, lucru meschin care ne aduce pentru prima data simpatia pentru unul dintre personaje si ura pentru un altul. Fiti fara grija, razbunarea va veni!

Filmarile au loc in acelasi loc al pierzaniei, pentru a ne descrie pe rand toate temerile si sentimentele unei tagme profesionale pe care acum o luam in deradere, de acolo unde exista in prezent, pe strada: exista iubire sau macar speranta de dragoste, exista suferinta si multa deznadejde, exista sentimentul unui sclavagism impus sau autoimpus (curios este faptul ca ele veneau, de multe ori, de bunavoie, pentru a sfarsi indatorate unei matroane care nu se comporta ca un stapan, ci ca un comerciant ce vrea sa isi salveze o afacere care mergea bine pana la un moment dat). Erau momente in care aceste lucruri erau reglementate, erau recunoscute si, chiar daca oamenii respectabili treceau pe cealalta parte a strazii, majoritatea stiau insemnul „felinarului rosu” si trecusera cel putin o data prin acest loc.

Cu toate acestea, ma asteptam la ceva mai mult: la o actiune, la un moment declansator al unei intrigi, chiar la o revolta sau la o incercare de salvare a fetelor de acolo de un Fat-Frumos inaripat sau chiar de o Ioana d’Arc. Nu a fost sa fie si, adept al unei constructii in viitor a actiunii, am fost destul de dezamagit. Dar poate acest gen de film nu este pentru mine: o impresie si o imagine excelente asupra La Belle Epoque, dar un film care speram sa se dezvolte mai frumos, actiunea fiind doar o relatare ambigua, fara finalitate, a unei case de toleranta autentice.

Alte impresii: Adina, Bogdan, Adriana.

Nota: 5/10