Filme Filme americane

La Vie en Rose: Barbie (2023)

Barbie (2023)
Regia: Greta Gerwig
Distribuția: Margot Robbie, Ryan Gosling, Issa Rae

Nu fac parte din categoria celor care simt nevoia să se scuze pentru că au vizionat ‘Barbie’. În opinia mea nu există genuri cinematografice rele, există doar filme bune și filme proaste. Iar cinematograful este și divertisment popular și a cumpăra un castron mare de popcorn și a mă așeza în sala de cinematograf dotată cu aer condiționat pentru a viziona o comedie muzicală care are pe generic câțiva dintre actorii cei mai talentați ai momentului nu poate fi cel mai rău lucru într-o zi toridă de vară. ‘Barbie’, filmul Gretei Gerwig nu m-a făcut să regret decizia de a-l vedea pentru cel puțin trei sferturi din durata sa.

Barbie trăiește într-o lume ideala numita Barbieland. De fapt ar trebui să folosesc pluralul, dar nu prea stiu cum, căci este vorba nu doar despre păpușa blondă pe care o cunoaștem cu toții ci despre toate întruchipările pe care aceasta le-a primit de-a lungul deceniilor – blonde și brunete, cu piele albă, galbenă, neagră sau de alte culori, mai slabe sau mai corpolente. Multiplele Barbie au profesiile cele mai diverse, de la medic la scriitoare laureată de Nobel, de la astronaută la președintă a Statelor Unite. În definitiv, universul Barbie a fost imaginat pentru a da curaj și încredere de sine fetițelor și a le insufla ideea că totul este posibil. Mai există și băieți, pe ei îi cheamă în general Ken, dar rostul lor este de a fi parteneri (asexuați) ale lui Barbie, când acestea binevoiesc să le dea atenție. Introducerea filmului este excelentă, cu un citat din ‘Odiseea Spațială’ a lui Kubrick și cu text din off citit de Helen Mirren. Când Barbie cea blondă și stereotipă începe să aibă necazuri, sursa acestora este în lumea reală. Barbie vă pleca să înfrunte realitatea și conflictul dintre universuri este inevitabil. Lumea reală nu seamănă cu cea ideală și amestecul dintre ele va cauza o revoluție în Barbieland care nu vă fi neapărat în direcția cea bună. Trezirea la realitate sau, dacă vreți, umanizarea lui Barbie vă avea un preț.

‘Barbie’ – filmul funcționează bine în cea mai mare parte a timpului, mai ales când accentul este pus pe latura comică și muzicală, iar mesajul este integrat în divertisment. Producția este excelentă. Decorurile, costumele, imaginea vor primi negreșit nominalizări la Premiile Oscar, și în unele categorii ‘Barbie’ s-ar putea să fie câștigătoare. Muzica face apel în unele momente la istoria genurilor pop și balade din anii 70-80. Margot Robbie și Ryan Gosling sunt excelenți în rolurile principale și nu m-ar mira ca păpușile Barbie să le împrumute fizionomiile (daca nu au făcut-o deja). Mesajele sunt bine punctate și trec destul de bine ecranul – feminismul autentic și cel fals și felul în care produsele Barbie reflectă concepția societății despre locul, rolul și înfățișarea femeilor, misoginia mai mult sau mai puțin camuflată a societății contemporane, corporațiile cu mesajele lor aparent aliniate social care camuflează lăcomia capitalistă.

Toate acestea sunt bine dozate și combinate cu ceea ce se întâmplă pe ecran până spre partea finala a filmului, când fie că scenariștii s-au luat puțin prea în serios, fie că nu au avut destulă inspirație și în loc să continue să infuzeze mesajele dizolvate în divertisment au recurs la retorică și au creat un final care mi s-a părut forțat și didactic. ‘Barbie’ merita să fie văzut pentru partea de ‘fun’, pentru culori, muzică și umor. Când ne jucam cu păpușile este bine să nu fim excesiv de serioși.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://deadline.com/gallery/barbie-movie-posters/)

Articole similare

Pain & Gain (2013)

Andreea Andrusca

Prin blogosfera literară (7-13 septembrie 2020)

Dan Romascanu

Inimă înghețată: Un coeur en hiver (1992)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult