Knowing (2009) – Numere fatale
Regia: Alex Proyas
Distributia: Nicolas Cage, Chandler Canterbury, Rose Byrne, Lara Robinson
Am ajuns la acest film destul de tarziu, desi la vremea cand a avut premiera in Romania, ii faceam un pic de publicitate pe site-ul nostru, fiind lansat de partenerii nostri de la MediaPro. Nici acum probabil nu ajungeam la el, daca nu gaseam DVD-ul undeva pe un raft uitat de lume la Carrefour, la un pret de nimic, alaturi de alte cateva filme, pe care le-am achizitionat si pe care le voi prezenta in viitorul apropiat. Nu trebuie sa uit ca Nicolas Cage este unul dintre actorii mei favoriti, chiar daca este considerat acum falimentar si accepta sa joace in orice film de duzina, departe de realizarile sale de acum peste 10 ani, care au culminat cu Oscarul pentru cel mai bun actor pentru „Leaving Las Vegas” (1996) si nominalizarea pentru „Adaptation” (2002).
Nu pot spune decat ca sunt pasionat de subiect: numerologia si previziunile despre viitorul omenirii sunt subiecte interesante si care, cu putina migala si talent, pot fi transpuse perfect pe marele ecran, reusind sa atraga spectatorii de toate varstele si, mai ales, pot deveni atat blockbustere, cat si filme-cult. Dar este nevoie, cum spuneam, atat de talent, cat si de multa grija si aplecare asupra subiectului, fiind necesar si un scenariu pe masura, coerent de la inceput pana la final. Tocmai aceasta ii lipseste lui „Knowing”: daca inceputul este aproape perfect, misterul fiind complet si actiunea principala si intrigile din jurul ei alese cu precizie, totusi sufera odata cu trecerea minutelor. Misterul pare rezolvat prea repede, iar filmul se transforma dintr-unul de mister intr-un SF fara gust si care copiaza alti precursori celebri, cum ar fi „Close Encounter of the Third Kind”.
Ce se intampla, ca de obicei pe scurt? In urma cu 50 de ani, elevii unei scoli din America sunt rugati de profesori sa scrie cuvintele dorite, care vor fi ingropate intr-o capsula a timpului, in curtea scolii, pentru a fi dezgropate 50 de ani mai tarziu de viitorii elevi… Acesti elevi nu sunt supusi niciunei interdictii: scriu ce doresc, fara sa descopere ceilalti. Printre ei, se afla Lucinda, o fata introvertita, un fel de Emo de peste timp, care este antisociala si de aceea aleasa pentru previziuni ale viitorului. Ceea ce scrie ea si primeste peste 50 de ani Caleb (fiul lui John Koestler, interpretat de Nicolas Cage) este o insiruire de numere, aparent fara logica, dar care peste ani au o oarecare insemnatate.
Peste ani, cand John se afla in fata listei, isi da seama ca numerele au prevestit toate dezastrele (naturale sau cu premeditare umana) ce au trecut peste Pamant in aceasta perioada, cu exceptia ultimelor trei, care sunt viitoare si pot fi astfel, spera el, deturnate. Iata o prima jumatate a filmului care este incitanta si care putea fi continuata la fel de impetuos. Numai ca scenaristii au ales alta cale: misterul se transforma in science-fiction, o idee umana logica, aceea a fetitei care a scris o insiruire de numere sub influenta unei previziuni interioare, se transforma intr-o influenta extraterestra, care nu are nimic de a face cu propriile simtaminte. Un film promitator deci, de urmarit de fanii genului, dar caruia ii lipseste ceva, probabil coerenta.
