King Kong (1933)
Regia: Merian C. Cooper
Scenariu: James Ashmore, Ruth Rose
Muzică: Max Steiner
Distribuția: Fay Wray, Bruce Cabot, Robert Armstrong
E dificil să vezi un film atât de vechi. Tehnologia, talentul și abilitatea unor oameni de a spune o poveste au evoluat enorm în ultimii ani, iar publicul are acum alte așteptări de la regizori și producători. Sunt convinsă că, în 1933, acest film a fost Nașul momentului. Animația stop-motion era încă la începuturi, iar ideea unei gorile uriașe care cucerește New York-ul este într-adevăr originală (sau era…).
Un regizor prea ambițios își duce echipajul pe o insulă misterioasă, unde vrea să filmeze scenele culminante din noul său film. Acolo află de existența unei creaturi gigantice și este dornic să o găsească cât mai repede. Revelația însă îi pune în pericol eroina principală (interpretată de Fay Wray) și chiar propria viață.
Pentru publicul anului 2013, este foarte ușor să respingă un film în care personajul principal este clar o jucărie, totul este filmat pe un platou cu picturi în fundal, iar misoginismul debordează de energie. Sunt lucruri bune, dar și calamități în legătură cu acest film. Însă așa erau filmele la începutul lor. Regizorii încă se adaptau la ideea de scenariu, având în vedere apariția filmelor cu sonor cu doar 6 ani în urmă.
Animația a fost ground-breaking la vremea ei și rezistă binișor și acum. Ar fi trebuit nominalizați la Oscar, însă pe atunci, nu exista categoria Efecte Speciale. Willis O’Brien a reușit să o introducă indirect prin munca excepțională. Dinozaurii care urmăresc echipajul sunt superb realizați, iar celuloza translucentă, o variantă timpurie a green-screen-ului, menține vie iluzia junglei sau a unui brontozaur căzut.
Jocul actoricesc mi s-a părut în regulă, mai ales Fay Wray. Nu mi-a plăcut personajul, însă a fost credibilă și mi-e milă de bietele ei corzi vocale. Cei doi parteneri de platou, Bruce Cabot și Robert Armstrong, nu au avut nici ei personaje pe gustul meu, însă la vremea respectivă, nu erau un clișeu. Ideea unei gorile care să se atașeze într-un asemenea fel de o ființă umană mi s-a părut înduioșătoare, însă insuficient explorată. Muzica lui Max Steiner mi s-a părut unicul lucru impecabil în acest film, ea fiind echilibrată și foarte bine sincronizată, rezistând și astăzi drept o coloană sonoră grozavă.
Deși admir ideea și încercarea producătorilor de a crea o poveste cât mai coerentă (mulțumesc, Ruth Rose), scenariul mi se pare…slab. Nu mi-a plăcut. Deloc. Replici ineficiente sau pur și simplu stupide, un brachiosaurus carnivor, obsedatul de bani care crede că a duce un monstru mitologic în inima New York-ului nu va crea nici un fel de probleme. Și bineînțeles, crème de la crème, domnița în pericol, veșnic leșinată sau în șoc și atât de speriată încât nu observa scara de lângă prea-blondul ei căpșor, care ar fi scăpat-o de gorilă imediat. Ai un monstru care se cațără pe clădiri? Stai lângă geam, ce se poate întâmpla?! What could possibly go wrong?
Înțeleg, astea erau standardele și dorințele publicului în anii ’30, însă asta nu îmi oferă niciun motiv să îmi și placă. Având în vedere că salvatorul ei, care se îndrăgostește nebunește de ea fusese inițial de neatins, pot spune că acest film este un clișeu când încă nu existau clișee.
Marea mea dezamăgire a fost replica de final. No, it wasn’t the airplanes. It was the Beauty that killed the Beast. Mereu mi-o imaginasem cu un prim-plan pe personaj, acesta deznădajduit, abătut, înțelegând dezastrul pe care l-a creat. Realitatea m-a plesnit cu un cetățean relaxat și doar privind în jos, cu mâinile băgate în buzunar! Sper ca măcar remake-ul lui Peter Jackson să spele onoarea unei replice distruse de un joc actoricesc slab, tocmai la final.
Deși îmi plac filmele vechi, King Kong nu mi-a plăcut. Știam că e pe lista celor 1001 filme de văzut într-o viață, așa că m-am uitat, însă nu l-aș revedea.
Nu pot da o notă mică. Este un film important în cultura americană și, dacă Societatea Americană de Film îl consideră demn de a fi păstrat, who am I to disagree? Efectele speciale sunt geniale pentru 1933, ideea a fost una bună, însă, după Casablanca și alte capodopere, nu mai poți pune King Kong pe piedestalul extraordinarului. Eu cel puțin nu pot.
Fiind însă un film atât de vechi, ce depinde atât de mult de gusturile personale, știu că și reacțiile vor fi diferite. Dacă v-a plăcut sau nu… C’est la vie, monsieur Cooper!
Nota: 6/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=H0WpKl2A_2k’]
