La Gomera (2019) – The Whistlers
Regia și scenariul: Corneliu Porumboiu
Cu: Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr, Agustí Villaronga
„În urmă cu câțiva ani am urmărit un documentar despre „El Silbo”. Acest limbaj fascinant, aflat pe cale de dispariție, redescoperit și folosit din nou pe insula La Gomera, m-a inspirat și motivat să scriu această poveste.” (Corneliu Porumboiu)
La Gomera este al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu. Imaginea semnată de Tudor Mircea, scenografia realizată de Simona Pădureţu, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu este director artistic. Prezent la avanpremiera de la Cinema City Afi Cotroceni, Porumboiu a spus că filmările au durat câțiva ani, cu pauze, unele datorate finanțărilor, timp în care a schimbat atât scenariul, cât și o parte dintre scenele care inițial fuseseră destinate producției finale. Castingul a durat de asemenea destul de mult, fiind mai multe variante pentru câteva dintre rolurile cheie din peliculă. Până la urmă însă, regizorul a spus că a ales cea mai bună dintre echipe, atât pentru jocul în sine, cât și pentru echipa de producție.
Vlad Ivanov îl interpretează pe Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia, implicat într-o astfel de rețea de ani buni, însă principial din alte puncte de vedere atât în viața personală, cât și cea profesională. Posesor al unei calm năucitor, nu are niciun moment de explozie pe parcursul întregului film. Un personaj inedit pe undeva în peliculele de gen, unde adeseori vedem polițiști care sunt nervii la pământ aproape în orice scenă. Strâns cu ușa din mai multe direcții, trebuie să joace un joc dublu și, forțat de împrejurări, ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Acest limbaj va trebui să îl ajute să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la Bucureşti, cu care colaborase ani de zile, şi singurul putea da de urma banilor.
La Gomera a fost filmat în mai multe state: România, Spania şi Singapore, fiind prima producție de asemenea anvergură semnată de regizorul român. Acest lucru a presupus alocarea mai multor resurse nu numai financiare, ci și de timp și oameni, cum de altfel mărturisea Porumboiu în dialogul cu publicul prilejuit de avanpremiera filmului. Este vorba însă și despre o schimbare de stil, pentru un mix de stiluri, dar și despre unul de actori. Finalul este însă pozitiv, pelicula are miză, cursivitate, deși la capitolul naturalețe există câteva sincope. Dincolo de umor există substanță, muzica rezonează cu scenele, iar personajele joacă aproape tot timpul dublu rol. O parte foarte interesantă este și aceea că există mereu o cheie extra pentru fiecare dintre ele, trimiteri către personaje legendă ale filmului noir, Policía sau clasicele Sophiei Loren.
Cu excepția câtorva scene, violența este mai degrabă insinuată, un alt punct forte al peliculei. Personajele au un joc aproape impecabil, strecurând deseori subtilități în cele mai banale gesturi. Cadrul evoluează alături de intrigă, plutim de la scenele însorite din frumoasa insula, în decoruri tenebroase, în hoteluri asemănătoare celor imaginate de Stephen King. Finalul este apoteotic, Singapore oferind un mix de culturi și oameni dintre cele mai diferite posibile. De fapt, este un teritoriu al multitudinilor de posibilități, față de locurile anterioare abordate în film.
Subtil inserează Corneliu Porumboiu și ideea de supraveghere permanentă, personajele au camere plasate în apartamente, sunt urmărite pe stradă, telefoanele le sunt ascultate, iar intimitatea nu are loc aici. Ieșirea din joc este la limita imposibilului și deși Vlad Ivanov nu seamănă cu Tom Cruise, misiunea sa este la fel de reușită. Sigur, nu avem aici același ritm, însă regizorul reușește să echilibreze scenele până la final, personajele supuse vertijului reușind să se salveze prin mișcări abile și răsturnări de situație. Pe alocuri s-a simțit o nevoie de mai mult suspans, mai multă ambiguitate/mister, pentru că intriga complicată nu prea mai lasă timp și pentru propriile descoperiri ale spectatorilor. De asemenea, uneori ai senzația că jocul este realizat exclusiv pentru a fi plăcut, realizat impecabil, dar nenatural.
Scene sunt filmate într-o multitudine de locuri și medii, ceea ce nu-i un lucru ușor, iar publicul are ocazia să admire un joc deosebit al actorilor implicați. Implicarea lui Agustí Villaronga, cel care joacă rolul mafiotului, jocul fără cusur al Rodicăi Lazăr și evoluția bună a lui Sabin Tambrea, alături de Vlad Ivanov și Menghia (Marlon) fac din La Gomera un film pe care iubitorii cinematografiei românești nu au cum să îl rateze, iar presa de profil s-a arătat entuziasmată.
Învățarea limbajului fluierat „El Silbo”, înscris în patrimoniul UNESCO, a fost de asemenea o mare provocare, după cum au mărturisit la finalul proiecției, iar Kiko Correa, antrenorul principal, a fluierat la la final ”Ne vedem pe covorul roșu la Oscar!”, în aplauzele și râsetele publicului. Succes și felicitări pentru un film care a fost nu numai o provocare pe multe planuri, ci și o peliculă cu abordare diferită în cinematografia românească, fie că ne referim la problema moralității, a vieții în perioada post comunistă sau că privim exclusiv din punct de vedere al divertismentului artistic.
La Gomera (The Whistlers) va avea premiera în cinematografele românești pe 13 septembrie și a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2020.
La Gomera este distribuit de Ro Image şi 42 KM FILM.
