Filme Filme asiatice Recomandat

Jin líng shí san chai (2011) – The Flowers of War

Jin líng shí san chai (2011) – The Flowers of War

Regia: Yimou Zhang
Distributia: Christian Bale, Ni Ni, Xinyi Zhang, Dawei Tong

In august 1937, Armata Imperiala Japoneza (AIJ) a invadat Shanghaiul in cadrul celui de al doilea razboi sino-japonez (primul s-a derulat intre 1894-95), suferind pierderi destul de importante din partea rezistentei, nu a comunistilor chinezi, dupa cum am fi tentati sa o credem, ci a fortelor Kuomintang-ului (KMT) condus de  liderul nationalist Chiang Kai-shek. Dupa cucerirea celui mai important port chinezesc, trupele AIJ si-au indreptat atentia catre nord, urmarind sa distruga centrul nervos si sediul administrativ al Republicii Chineze si al KMT, orasul Naking.

Trupele  japoneze au inaintat inexorabil catre acest oras, iar in decembrie se aflau in imediata apropiere a portilor sale. Capitala fusese abandonata de conducerea KMT si de catre Chiang Kai-shek din considerente strategice, cele mai bune trupe chinezesti fiind retrase, pentru a fi folosite in lupte ulterioare impotriva invadatorului. Au fost lasate sa incerce sa apere Nanking-ul doar trupele ramase in urma luptelor de la Shanghai, oricum epuizate si cateva regimente de recruti, prea putin experimentate pentru un astfel de conflict ingrozitor cu un adversar atat de puternic si crud. In acelasi timp, Chiang Kai-shek nu a fost de acord cu declararea Nanking-ului oras deschis pentru a-l feri de distrugeri, evident, in conditiile in care si japonezii ar fi respectat vreo intelegere. Cert este ca negocierile dintre cele doua parti pe tema statutului orasului asediat de AIJ au esuat, iar japonezii au fost nevoiti sa-l ia cu asalt.

In acest moment incepe si actiunea filmului The Flower of War. John Miller (interpretat  bine de Christian Bale) este antreprenor de pompe funerare (in engleza termenul este de mortition), angajat de catre Biserica Romano-Catolica din orasul asediat sa „il aranjeze” pe preotul catolic al catedralei care tocmai murise. Infruntand violentele si luptele necrutatoare din interiorul orasului, japonezii incepand curatarea lui de ultimele pungi de rezistenta, ajunge la sediul congregatiei catolice din Nanking unde se refugiasera si cateva tinere seminariste catolice, convertite. In panica creata de luptele din oras, dar si de zvonurile (se va vedea cat de intemeiate) despre atrocitatile japoneze, in incinta catedralei ajunge si un grup de prostituate chineze. Intr-o prima faza, trupele japoneze doresc sa se infrupte din virginele catolice, insa transformarea lui John Miler din antreprenor ratat in preot catolic, stapan al domeniului (japonezii mai aveau o urma de rusine si respect fata de vestici cu care de altfel inca nu erau in razboi) salveaza grupul de seminariste de cruda soarta pe care, dupa cum o vom vede,a au avut-o zeci de mii de femei chineze sur-prinse de trupele japoneze in Nanking.

Un ofiter japonez de rang mai inalt si mai rezonabil, supus influentei culturale occidentale, opreste haosul din jurul catedralei si hotareste sa asculte corul seminaristelor. Atitudinea acestuia ne aduce aminte de inaltul grad de cultura al multor ofiteri S.S. sau ai Whermachtului care nu i-a impiedicat sa ordone groaznice asasinate sau gazarea unor milioane de evrei. Poti fi cult si sa iubesti cultura, dar si sa ai un inalt grad de disciplina militara sau cruzime inerenta bestiei, care sa anuleze complet umanismul dobandit. In final, grupul prostituatelor alege sa mearga la Cartierul general al AIJ din Nanking in locul seminaristelor catolice pe care preotul de conjuctura, Christain Bale, reuseste sa le scoata dintr-un oras complet devastat. Nu s-a mai aflat nimic despre soarta prostituatelor care, probabil, au avut aceeasi soarta ca a altor zeci de mii de femei.

Realizatorul se fereste totusi sa faca mentiuni explicite asupra originii trupelor care au luptat impotriva japonezilor, pentru ca acestea nu erau cele ale PC Chinez, ci ale KMT. De altfel, echipamentul trupelor chineze socheaza: este identic cu cel folosit de Wehrmacht in cel de al Doilea Razboi Mondial. Aceasta pentru ca Germania nazista a ajutat (furnizat echipamente militare) si consiliat KMT pana in 1938, cand s-a preferat alianta cu Japonia impotriva URSS.

Ceea ce s-a intamplat in Nanking depasea cel putin pentru anul 1937 (!) tot ce se vazuse pana atunci in materie de cruzime. Masacrele si atrocitatile fortelor nationaliste sau republicane din timpul Razboiului Civil Spaniol (1936-39) fiind de-a dreptul floare la ureche fata de cele intamplate la Naking. Tribunalul Militar International pentru Orientul Indepartat, stabilit dupa infrangerea Japonei in 1945, a estimat ca cel putin 20.000 de femei au fost violate, in aceasta categorie incluzandu-se si copile sau batrane. Trupele japoneze au avut consimtamantul cel putin tacit, daca nu de-a dreptul explicit, chiar din partea conducatorului lor, nu orisicine, ci insusi printul Asaka, din familia imperiala japoneza, pentru a prada, jefui, ucide si viola nestingheriti. De obicei, dupa violul in grup, repetat, victima era ucisa in stilul clasic al japonezilor, sfartecata cu o baioneta sau prin introducerea unor bete ascutite de bambus in vagin.

Culmea sadismului, de care, stim bine, japonezii au dat dovada (sa speram ca nu mai pot da dovada!) in mod remarcabil si diabolic, care intrece chiar si sadismul german sau rusesc, a fost atinsa de competitia dintre doi ofiteri japonezi care au pus un ramasag: cine va fi primul care ucide o suta de chinezi. Rezultatele acestei competitii au fost aduse la cunostiinta opiniei publice japoneze de ziarul Tokyo Nichi Nichi Shimbun, dar si de ziarul japonez de limba engleza Japan Advertiser. Ceea ce vine sa arate ca nici macar nu incercau sa ascunda aceste „performante”, dupa cum s-a tot intamplat de-a lungul istorie, caci, in general, crimele asupra civililor sunt intotdeauna negate, pentru ca apoi,  dupa un an,  un deceniu sau un secol, sa fie asumate. Dupa ce a ajuns fiecare la o suta de crime, cei doi viteji au considerat rezultatul contestabil (bine ca nu au apelat la Curtea Constitutionala a Japoniei!), hotarandu-se sa fie castigatorul cel care ajunge la 150.  Ce mai stahanovism morbid! Japoniei cat mai multe cadavre!

Dupa 1945,  cei doi ofiteri au fost cautati, gasiti si, pe drept, spanzuati! Masacrele si violurile au durat sase saptamani, in acest interval fiind ucise in jur de 250-300.000 de oameni, atat femei, cat si zeci de mii de militari chinezi care se predasera si care au fost mitraliati cu minutiozitate, iar apoi verificati cu varful baionetelor. Evident, si aceasta cifra este contestabila si aproximativa, unele cercuri japoneze considerand si in ziua de azi ca aceste cifre sunt mult exagerate. Daca au fost  morti, ei s-au datorat operatiunilor militare si unor incidente inerente! Marturiile din epoca, chiar ale unor europeni (jurnalele lui John Rabe, John Magee si Minnie Vautrin) care se aflau in Nanking, contrazic flagrant de astfel minimalizarea vinovatiei. Exista chiar si marturii japoneze care atesta amploarea dezastrului. Pentru a ascunde amploarea brutalitatilor si a face numararea si identificarea victimelor imposibila, japonezii au ars zeci de mii de cadavre. Daca doar le-ar fi ingropat, cum au facut-o NKVD cu ofiterii polonezi de la Katin si Harakov urmele tot s-ar fi gasit.

Urmarind acest film si studiind un pic problema, nu poti ajunge decat la concluzia ca japonezii au scapat destul de usor doar cu 2 orase sterse de pe suprafata Pamantului in 1945, chiar daca principiul biblic ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, sange pentru sange nu poate duce decat la o hecatomba fara sens. Printul Asaka a beneficiat de amnistia negociata in 1945 de fortele de ocupatie  americane si Casa Imperiala Japoneza, prin care nici un membru al acesteia nu putea fi deferit justitiei.

Nota: 9/10

Articole similare

Pe cele două maluri ale lacului: Moka (2016)

Dan Romascanu

Fără sens: Charleston (2017)

Dan Romascanu

America, de Jean Baudrillard

Codrut

3 comments

richie 27 noiembrie 2012 at 17:51

L-am vazut imediat dupa City of Life and Death si mi-a parut mai slab. De acord ca are o estetica impresionanta, are cateva scene de razboi bine construite si o trupa de tinere actrite foarte capabile dar nu m-am putut elibera de sentimentul ca e „comandat” politic, melodramatic si partinitor. City of Life and Death e mai echilibrat si mai artistic fara sa piarda din duritatea povestii.

Reply
codrut constantinescu 28 noiembrie 2012 at 08:35

Nu am vazut City of Life and Death si m-ati facut curios, trebuie sa-l comand la furnizorul meu oficial si neoficial. In schimb nu stiu care filme chinezesti facute in RP Chineza nu sunt controlate la puritatea ideologica. Faptele Armatei Imperiale Japoneze raman si chiar nu mai pot fi contestate. Nu ai cum sa fii nepartinitor cand niponii au ucis cu bestialitate intre 100.000 si 300.000 de oameni, au devastat un oras intreg. De altfel din ce am citit, chiar si pe Mao Ze Dung masacrul l-a cam lasat rece multe zeci de ani dupa caci, asa cum mentionez, Nankin era capitala politica a rivalului sau de moarte Thang Kai-chek si a KMT.

Reply
codrut constantinescu 14 decembrie 2012 at 12:10

Foarte interesante aceste fotografii facute cred chiar de AIJ si care atesta destul de clar masacrele perpetuate de aceasta- ramanand de discutat doar amploarea lor ( doua sute de mii-trei sute? dar mai conteaza):

http://world.time.com/2012/12/13/the-nanjing-massacre-scenes-from-a-hideous-slaughter-75-years-ago/

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult